O poveste cu doi vânători de prepelițe

Băieții mei vin azi acasă după o vacanță de o săptămână și sunt emoționată peste măsură pentru că vor zbura pentru prima data cu avionul singuri. Evident că pentru ei lucrurile acestea sunt firești, pentru mine însă e mai complicat cu atâtea informații legate de riscurile din jurul nostru.

Zborul lor a fost lin, aterizarea la ora programată și eu, cu ochii puțin îngrijorați urmărind panourile de afișaj ale aeroportului. Odată aterizați, restul e floare la ureche…zic eu în gândul meu.

Și încep să iasă călătorii, unul câte unul și timpul tot trece și ai mei nu se prea văd la orizont. Dau să-i sun pe telefoane, dar telefoanele închise. Îmi zic în gând să-mi păstrez calmul că doar nu s-au pierdut. Nu ar fi avut unde, nu-i așa?

Minutele treceau greu și nerăbdarea mea creștea și deja mă învârteam ca o leoaică în cușcă în fața ușilor de ieșire. Într-un târziu văd și două capete cu păr bălai, ultimii dintre toți călătorii cu capul în jos privind ecranele telefoanelor și cu trăgând după ei trailerele grele. Nu pricep nimic. Eu mă agit de nu mai știu de mine. Ei, zen, parcă venind dintr-o altă lume…

Mezinul ridică ochii și mă vede. Îmi zâmbește dulce și-mi face cu mâna tot cu telefonul în mână. Mijlociul nici nu se obosește să ridice ochii din ecran și tot merge așa ….până ajung la mine. Eu fericită dau să-i strâng în brațe, exaltată după atâta așteptare:

Ce dor mi-a fost de voi! Cum ați călătorit?

Cel mic mă lasă să-l pup pe un obraz, cel mare doar mimează apropierea. Mezinul îmi răspunde fericit:

Bine. Ne-am jucat tot zborul un Joc Prepelix Pano primit de la un copil care a stat lângă noi pe scaun. Am împușcat prepelițe tot zborul…pac …pac …E un joc tare! Vrei să vezi?

Îmi arunc un ochi și văd un joc ce-mi amintea de tipul de jocuri pe care le jucam eu când eram copil.

JOC PREPELIX PANO

prepelix_pano2-1024x635

Vă mai amintiți genul acela de jocuri simpatice în care să tragi după prepelițe? Ei bine era un joc mobil de genul acesta instalat pe telefoanele lor. Am zâmbit amintirilor mele și mi-a trecut supărarea momentului:

Pare un joc copii atractiv … cine a câștigat? întreb eu, încercând să văd o reacție și din patrea mijlociului serios.

– Evident că eu, zise el mândru. M-am antrenat și i-am întrecut la puncte pe amândoi. Eu sunt cel mai bun vânător de prepelițe din lume! zise el încântat peste măsură de realizarea lui.

Cred că amândoi sunteți buni, am liniștit eu orgoliile și cred că nicio prepeliță nu mai poate dormi acum liniștită de pușca voastră!

Cei doi băieți cu părul bălai, mari vânători de prepelițe într-un Joc Prepelix Pano, au ajuns cu bine acasă și asta e tot ce contează. Dacă e să privesc înapoi, jocurile sunt tot jocuri și copiii au rămas la fel, bucurându-se de ele. Noi uitam de noi pe afara, jucându-ne v-ați-ascunselea, ei, uită că au aterizat cu avionul, jucându-se pe telefon un joc interactiv, iar mamele …

Mamele sunt și ele la fel, îngrijorate și purtând pe umerii lor fragili toată greutatea vieții cotidiene.

Voichita Ioana Bondor

  • Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018
Reclame

Un gând despre &8222;O poveste cu doi vânători de prepelițe&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s