Answear are răspunsul potrivit pentru emoțiile mele de toamnă!

Știți cum e să te pregătești de aventura vieții tale și să nu știi ce haine să iei cu tine? Panica aceea cu câteva zile înainte de a pleca într-o excursie de câteva zile în Grecia? Cred că doar doamnele mă înțeleg…

Frumoasa Elada … albastru marin, mare, soare, iar eu încă nu mi-am făcut bagajul și sunt puțin emoționată. Voi merge și pe insula Aegina, voi savura fiecare clipă de liniște și relaxare, dar voi ajunge și în enigmatică și moderna Athena pentru un concert clasic în amfitiatrul din aer liber – Odeon Herodes Atticus. Mi-am planificat de câteva luni de zile fiecare zi și fiecare moment și cu atâtea așteptări în suflet, mai am doar un pas de făcut: să-mi iau hainele potrivite care să-mi fie și comode, dar și să mă pună în valoare la momentul spectacolului de noapte. 

Plină de visuri și emoții am deschis larg ușile șifonierului meu și am trecut la treabă. Care sunt piesele vestimentare de care nu mă pot lipsi în această aventură frumoasă de toamnă?

# new-balance

Orice excursie ce presupune drumuri lungi implică o încălțăminte adecvată new-balance. Pentru mine, cei mai potriviți sunt pantofii cu talpă comodă care să mă ajute să zburd zglobie pe străzile frumoase ale Atenei.

78837101.jpg

#blugii

Pentru mine cea mai comodă piesă de îmbrăcăminte, mai ales într-o excursie lungă sunt blugii. Nu concep să nu-i am cu mine! Apreciez blugii pentru că sunt extrem de versatili: pot fi și eleganți cu un pantof cu toc, dar și de zi, pot fi potriviți și pentru zile însorite, dar și în zile mai răcoroase.

37583709_905964296276807_4554737887408553984_o

#trenciul

A venit toamna și chiar dacă voi merge în Grecia voi lua cu mine un trenci elegant care să mă protejeze de răcoarea serii și care păstrează eleganța unei ținute speciale de seară.

answear-pic-8

#rochia de seară

Recunosc că piesa de rezistență în această călătorie va fi rochia de seară, elegantă și fină pentru a străluci la concertul propus și a mă simți ca o zeiță greacă ieșită din valurile mării. Am ales un model ispirat din colecția de rochii elegante de la answear.

large_img_1535224.jpg

#botine cu toc

Pentru mine nicio ținută de seară nu poate fi completă fără o pereche elegantă de pantofi cu toc. Am ales o variantă de botine elegante cu toc care să se potrivească cu rochia mea elegantă. Să înceapă show-ul!

large_img_1549910.jpg

#ochelari și pălărie de soare

Grecia e minunată chiar și în luna octombrie, dar o mică protecție nu strică dacă vreau să nu mă ardă razele soarelui și să fac riduri. Accesoriile pe care eu le consider absolut necesare în orice excursie într-o țară solară sunt ochelarii și pălăria de soare.

#poșeta de umăr

Plimbările lungi pe străzile celebre ale Atenei nu pot fi decât cu o poșetă mică, pusă peste umăr în care să-mi țin lucrurile importante, aproape de mine. Ar mai fi și varianta de rucsac mic, dar pentru protejarea lucrurilor de valoare prefer prima variantă.

37339338_903889289817641_8541160303436496896_n.jpg

#costumul de baie

Nu concep o excursie pe insula Aegina fără o baie în Marea Egee și nici o excursie în Grecia fără un costum de baie. Am ales un model întreg pentru că prefer mai mult înotul decât statul la soare, iar bronzatul e doar un detaliu în scenariul meu elad.

38902149_928394174033819_5885117283088465920_n

#rochița înflorată de vară

Un element de bază în orice ținută de vară/toamnă este rochița vaporoasă cu flori, care să-mi lumineze zilele cu soare. Dintre multele modele găsite pe site-ul answear, am ales următorul model:

middle2_img_1456156.jpg

#pulover vaporos

Pentru serile răcoroase de toamnă și nopțile cu lună plină, un pulover vaporos e alegerea perfectă pentru puțină căldură și echilibrarea ținutelor de plimbare.

middle2_img_1525712

Bagajul meu gată! Eu sunt pregătită pentru următoarea mea aventură și sunt convinsă că voi trăi o experiență de viață minunată în lumea de poveste a Greciei, iar hainele alese de mine îmi vor face viața mai comodă și mai ușoară.

Voichita Ioana Bondor

* acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018

Reclame

Un gând despre &8222;Answear are răspunsul potrivit pentru emoțiile mele de toamnă!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s