Cine mai crede în poveștile de Crăciun?

Se apropie Crăciunul și se întețește marketingul de vânzare al poveștilor de iubire, fapte bune, dărnicie… de parcă ar fi un timp anume pentru toate acestea. Ne agităm, dăm din coate, bârfim sau lovim pe la spate, dar nu știu cum de în timpul sărbătorile de iarnă toate aceste lucruri mărunte dispar. Ca prin minune…

Timpul parcă se oprește, poveștile de iubire prind contur, copilăria din fiecare din nou se reaprinde și ne străduim să ne aranjăm casa și sufletul pentru marea sărbătoare a nașterii lui Christos. Nu e cea mai mare sărbătoare a creștinătății, dar cu siguranță e cea mai iubită. Ne reamintește de copilărie și de timpuri când nu aveam nicio grijă…

sursa: pinterest

Pentru mine Crăciunul e despre familie, reunită și plină de gânduri bune, mai e despre mirosul cozonacilor mamei mele care se coceau încet până-n miezul nopții, e despre bradul cu bomboane din care eu și fratele meu mai furam și pe care le lăsam stategic reasamblate în brad. E despre tatăl meu care parcă, printr-o minune se anima și devenea cel mai agreabil interlocutor. E despre colegii mei de generală și apoi de liceu cu care umblam la colindat toată noaptea. E despre prima iubire platonică și e despre senzația aceea unică când mă așezam la lumina beculețelor de brad și scriam în jurnalul meu. 

sursa: pinterest

Azi e despre mine și cei trei băieți ai mei, cărora încerc să le ofer aceleași amintiri magice ca și cele ale copilăriei mele. Lumea toată s-a schimbat, clipele magice par iluzii, dar încă mai cred în magia Crăciunului. Și chiar dacă poveștile lor de Crăciun se împletesc cu poveștile de marketing ale capitalismului pe care-l trăim, sunt momente când alături de ei magia prinde viață…

sursa: pinterest

Iar dacă aveți copii și sunteți în București în 4 decembrie nu ratați un spectacol de muzică și dans pentru copii, numit Poveste de Crăciun, la Sala Polivalentă din București, spectacol ce vă va bucura sufletele.

Detalii mai multe despre cine va cânta puteți să le găsiți pe pagina de facebook al evenimentului Poveste de Crăciun .

Reclame

Autor: voichiţa bondor

cuvintele vindecă, cuvintele mângâie, cuvintele fixează în clipă efemeritatea gândurilor şi emoţiilor...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s