Locul meu de siguranță!

Povestea mea începe la un curs de psihodramă acum 10 ani. Eram mamă, proaspăt divorțată, care-și pierduse identitatea și se întreba în fiecare zi cine este ea? Așa am ajuns la un curs  de psihodramă. Coordonatoarea grupului de psihodramă a pus la un moment dat o întrebare simplă: care este locul vostru de siguranță? Gândiți-vă la el și apoi vom povesti despre el!

Întrebarea îmi părea simplă și am început să caut în amintirile mele din copilărie și până în prezent locul meu de siguranță. Nu am simțit niciodată casă părintească ca fiind dătătoare de siguranță din cauza multor probleme și certuri familiale. Nici prima mea casă de femeie măriată nu mi-a adus siguranță. Era a fostei mele soacre care decidea tot … cele zece minute de reflecție s-au evaporat și a început exprimarea verbală a grupul. Fiecare își identificase locul de siguranță cu destul de mare ușurință, cei mai mulți în casa părintească. Când a venit și rândul meu să mă exprim nu am fost în stare decât să spun:

Nu am niciun loc de siguranță!

Am simțit o stare de panică generalizată în tot corpul. Aveam o vârstă respectabilă, o familie netradițională monoparentală, locuiam dinou cu părinții după divorț și nu aveam niciun loc de siguranță. Mai mult chiar am fost capabilă să recunosc în fața unor străini că nu am niciun loc de siguranță. Că mă simțeam ca o frunză în vânt, fără rădăcini. Acel moment a fost dificil din punct de vedere emoțional dar, în același timp, a fost și un moment cathartic. 

Nu pot să vă dezvălui detalii depre cum a decurs terapia de grup, dar pot să vă spun că s-a terminat cu convingerea că eu sunt cea care trebuie sa-mi contruiesc locul de siguranță pentru mine și copiii mei, că nu mai trebuie să aștept sau să cer altora să-mi dea ceea ce era esențial pentru stabilitatea mea.  

Anii au trecut și am schimbat multe locuințe care pentru anumite perioade au reprezentat casa mea: unele mai primitoare, altele străine și reci. De fiecare dată m-am întrebat dacă ea este locul meu de siguranță mult dorit și de fiecare dată am răspuns nu, nu este acesta! Știu că pare o poveste ireală, dar ceea ce simțim ține mai mult de subconștientul nostru decât de realitatea conștientă. 

A venit însă momentul când financiar mi-am permis să cumpăr un teren micuț, în afara orașului și am luat decizia de a-mi construi propria casă. O decizie importantă în viața mea, pe care însă am luat-o cu gândul că îmi voi construi locul meu de siguranță. Iar hotărârea odată asumată mi-a dat liniștea și luciditatea luării unor acțiuni înțelepte. 

Cele mai importante decizii au fost legate de contractarea firmei constructoare și cumpărarea materialelor de construcții. Căsuța mea va fi mică, dar chiar și așa, toate costurile legate de construirea ei trebuiau minimizate. Soluția ce mai eficientă a venit de la Vindem-Ieftin.ro.

Sursa: https://diviziadeacoperisuri.ro/

M-au convins datorită conceptului lor ingenios după care funcționează. Am să vă dau un exemplu – achiziția acoperișului – pentru a înțelege mai bine de ce reprezintă cea mai bună soluție dacă vrei să cumperi materiale de construții la cel mai mic pret, de cea mai buna calitate și care să-ți fie transportate acasă. 

Firma are un departament specializat pe acest segment de acoperișuri de casă,numit  Divizia de acoperișuri- un concept unic pe piața țiglei metalice.

Procesul de achiziție al produselor este unul foarte simplu în cinci pași:

Stai acasă și ceri o ofertă de produse, fără niciun intermediar, iar consultanții acestei firme vor face toate căutările necesare în locul tău. Câștigi timp, interacțiunile cu terții sunt minime și obții cele mai bune prețuri de pe piață. Ce-ți poți dori mai mult?!

Relația acestei firme cu clienții săi este un model de bună practică în domeniu, ce merită evidențiat. Site-ul are componentă de feed-back al clienților extrem de bine reprezentată la secțiunea recenzii video. Veți găsi acolo părerile acestora și imagini cu procesul de asamblare/construire așa cum s-a derulat aceasta în mod real și cum a decurs colaborarea cu firma distribuitoare. Cine știe, poate în curând veți viziona și părerea mea despre cum mi-am împlinit visul de a avea propria mea casuță!

Azi încă lucrez la visul meu, dar sunt mândră de mine și de câte lucruri am realizat într-un timp atât de scurt. Am învățat în această perioadă multe lucruri legate de arhitectură, urbanism și materiale de construcții, iar cel mai important lucru pe care vreau să-l împărtășesc și cu alții este că:

Orice vis se poate împlini cu oamenii potriviți alături de tine!

Nu a fost ușor, dar știam că nu am altă opțiune decât să lupt pentru visurile mele. Iar dacă de azi înainte cineva mă va întreba care este locul meu de siguranță, răspunsul meu este simplu:

acolo unde inima mea se simte acasă, în căsuța de vis construită de mine, cu rădăcinile bine înfipte pe pământ și cu un acoperiș solid deasupra capului. 

*Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția aniversară de 10 ani

Reclame

Un gând despre &8222;Locul meu de siguranță!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s