„Mama mea” de București

Când am decis că viața mea în orașul natal nu mai putea merge pe același drum oarecum previzil, cu un loc de muncă călduț și o viață personală învârtindu-se în același cerc avem 42 de ani. Puțin coaptă și cu doi copii minori în creștere am ales să vin să lucrez în București în administrația centrală.

Cu un elan, de care azi încă mă minunez, mi-am pregătit dosarul de concurs pe un post într-un minister, mi-am legalizat documentele și l-am trimis prin poștă. Apoi mi-am luat biletele de tren (pe atunci nu circulau avioanele low cost pe ruta București-Cluj) și am început să învăț toată legislația din bibliografie. Îmi amintesc lungul drum de zi, de aproape 9 ore cu trenul, drum în care nu am văzut altceva decât articole de lege și imagini care alunecau nebune pe geamul mudar din compartiment. Eram tare îndârjită să reușesc și cumva toate lucrurile care au urmat au mers în direcția aceasta.

Am ajuns obosită la București, dar cu toată materia așezată în sertărașele memoriei mele fotografice. Cu puțin efort am reușit să adorm în casa prietenei mele de la București și într-o zi ploioasă de decembrie m-am prezentat la examen. Lume multă, oameni care păreau a știi de ce sunt acolo, atmosferă încordată de concurs și subiecte grele. Dezamagită de prestația mea modestă la proba scrisă am început deja să-mi caut biletul de întoarcere la Cluj. Telefonul de la minister mi-a confirmat o notă modestă și deja eram cu o mână pe hainele ce le voiam cât mai repede împachetate, când primesc al doilea telefon. Aceeași voce feminină caldă îmi spune cu îngrijorare:

Chiar dacă aveți o notă mai mică, vă rog nu cumva să nu plecați la Cluj pentru că sunteți singurul candidat care a trecut de proba scrisă și urmează să vă prezentați la interviu!

Îmi amintesc șocul acelei vești neașteptate și faptul că am stat ore în șir nemișcată, singură într-o cameră în penumbră, realizând că din acel moment viața mea se va schimba radical.

Și … așa a fost.

Pentru orice provincial, dar mai ales pentru un ardelean, impactul cu nebunia capitalei este destul de mare. Nu înțelegeam ce caută atâția cerșetori pe străzi și în mașini și nimeni nu era deranjată, ca și cum erau parte integrantă din peisaj. Nu înțelegeam vorbitul în doi peri, glumițele de socializare și frecatul de mentă. Și mai ales nu credeam că există ființe umane capabile să facă rău doar de plictiseală sau de prostie. Naivitatea mea că voi face, profesional vorbind, un pas înainte în carieră avea să dispară destul de repede.

Cea mai grea provocare într-un loc nou de muncă este interacțiunea cu ceilalți, colegi sau șefi. A mea a fost puțin reticentă și mereu căutând să descifrez minciunile din spatele unor zâmbete prea largi și prea false. M-am poziționat din start defensiv și am păstrat o distanță mare față de toți și toate…

Ei bine, când credeam că am ajuns în neverland, am cunoscut-o pe „mama” mea de București. Calmă, bună și discretă, noua mea colegă de birou mi-a întins mâna și mi-a arătat că îngerii există printre noi. În cele câteva luni cât am stat în același birou m-a ghidat discret prin hățișurile și orgoliile din administrație, prin birocrația de minister și absurditățile unor situații ce păreau fără ieșire. Fără niciun efort mi-a devenit prietenă și confidentă, sprijin la nevoie și omul care avea întodeauna un cuvânt bun pentru mine de încurajare. Avea o încredere infinită în mine și în capacitatea mea de a mă descurca, așa cum doar o mamă are pentru copilul ei și de aceea pentru mine ea este pentru totdeauna „mama mea de București”.

De atunci au trecut 4 ani, prietena mea a ieșit la pensie și s-a mutat de curând într-un apartament nou. Unele lucruri s-au închis în mod firesc, altele de abia așteaptă să înceapă. E la fel de implicată social, ca în perioada ei de muncă oficială, chiar mai activă și m-am gândit să-i ofer un cadou special când ne vom revedea. Un cadou care să-i spună cât de mult o apreciez și cât de mult a însemnat ajutorul și sfaturile ei pentru mine. Fără ea adaptarea mea la București ar fi fost mult mai grea!

Am căutat un cadou pentru prietena mea dragă care să iasă din tiparele clasice de cadouri pentru doamnele. Pentru că știu că încă lucrează am ales un cadou practic, dar și rafinat în același timp: un ansamblu de elemente de birotică, de cea mai bună calitate care să-i amintească în ficare zi când stă la birou de timpul petrecut împreună.

Setul are baza din lemn și conține: un suport de pixuri, ceas, calculator de birou, un glob pământesc pentru pregătirea vacanțelor, calendar electronic cu alarmă, suport pentru cărți de vizită și un compartiment cu capac din piele pentru bilețele importante. Cadourile de pensionare nu trebuie să fie plictisitoare, nu-i așa?

Și pentru că am vrut să-i adaug o notă personală acestui cadou, l-am personalizat cu un mesaj de suflet care să păstreze emoţiile intacte prin trecerea imperturbabilă a timpului.

Cine zice că o ardeleancă nu-și poate găsi „mama” de București? E drept vorbim aici de o ardeleancă mai atipică și o bucureșteancă cultă și rafinată. Două prietene încercate de viață, dar care au decis că nu pot fi decât învingătoare.

Mulțumesc draga mea prietenă și să ne bucurăm cât mai mult timp petrecut împreună!

  • acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reclame

Autor: voichiţa bondor

cuvintele vindecă, cuvintele mângâie, cuvintele fixează în clipă efemeritatea gândurilor şi emoţiilor...

Un gând despre „„Mama mea” de București”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s