Drama femeii, de la scrisoare la sms…

Cine ar fi zis că între femeia din literatura interbelică și drama mea de femeie modernă a secolului XXI ar putea exista conexiuni? Personajele feminine contruite de scriitoarea Sidonia Drăgușanu în a sa colecție de nuvele Doamna cu ochelari negri sunt unice, fermecătoare, chinuite de îndoieli și sentimente, dramatice, dar și fragile, iar poveștilor lor existențiale transcend timpul și spațiul.

Mi-a plăcut mult personajul feminin Ana din nuvela „Două scrisori”, în ale cărei frământări m-am regăsit, chiar dacă finalul povestirii e altul decât cel anticipat de mine. Vă las curiozitatea să-l descoperiți singuri.

Aceeași trăire intensă a anticipării despărțirii de cel iubit am trăit și eu … într-o altă epocă, alt univers, alt destin. În povestea mea de iubire vestea cea rea mi-o imaginam venind printr-un sms, pe care nu voiam să-l mai citesc. Credeam că dacă nu va apărea pe ecran acel blestemat seen … încă mai sunt speranțe. Detalii nesemnificative ale vremurilor moderne!

Eroina din nuvela „Două scrisori” , Ana, aștepta să primească scrisoarea de despărțire de la iubit, anticipând cumva acest final al poveștii sale de iubire din prima zi a întâlnirii lor. El, iubitorul de femei, a avut grijă să o prevină. Al meu iubit mi-a refuzat acest adevăr. Dar cu toate aceste avertismente, iubirea a venit când a vrut ea și tot așa a decis să plece. Ana a decis să amâne inevitabilul despărțirii necitind scrisoarea de la el, fugind din fața adevărului realității.

Există o dârzenie oarbă a femeii de a ține cu dinții de ceea ce crede că-i aparține care emoționează profund. Eroina nuvelei „Două scrisori” amână să deschidă scrisoarea albastră de la iubitul ei și crede că în acest fel despărțirea dintre ei nu se va produce. Un tumult de stări și sentimente trăite de eroină se revarsă în acestă anticipare a inevitabilului, iar imaginația ei merge până acolo încât vizualizează chiar și textul scrisorii de despărțire care începea așa:

draga mea, din motive independente de voința mea, nu te mai iubesc…”

sursa: pinterest

​Își amintea ce-i spusese el cândva „Din motive independente de voința mea mă îndrăgostesc de o femeie sau mă dezîndrăgostesc de ea”. Era avertismentul care îl plasa pe el în afara unei deciziei personale asumate. Cum să poți păstra iubirea unui astfel de bărbat?!

Povestea mea de iubire s-a încheiat cu un sms de despărțire, pe care am tot amânat să-l citesc, la fel ca personajul Ana. Știam că despre asta era vorba și, mai rău decât eroina din poveste, eu am crezut că dacă o să vorbesc față în față cu el, înainte de a citi mesajul, cumva despărțirea anticipată va dispărea.

sursa: pinterest

Îl iubeam cu toată fiinţa mea şi mintea mea nu putea înţelege că s-a terminat totul. Iubirea mea nu putea face asta! Era sufletul meu pereche şi l-am găsit după atâtea încercări ratate… A apărut târziu în viaţa mea, la 35 de ani, după multe relaţii eşuate, când credeam că nu mai există nici o şansă pentru mine la fericire. Aveam amândoi un trecut bogat de iubiri eşuate şi tocmai de aceea descoperirea iubirii noastre a fost unică şi minunată. Doi oameni trecuţi prin multe, cu experienţă de viaţă care s-au îndragostit profund… ce frumos părea!

Îmi amintesc şi acum fluturii din stomac când l-am văzut prima oară. Primul nostru sărut din parc şi plimbarea de mână în parc, sub lumina caldă a felinarelor. El era minunea vieţii mele. Cu zâmbetul lui cald şi ochii blânzi, el ştia să-mi atingă toate coardele fiinţei mele. Ne-am mutat împreună şi trăiam cu pasiune fiecare zi cu el. Ne mistuiam în nopţi de amor şi discuţii intelectuale nesfârşite. Simţeam că-l doresc cu fiecare por al trupului meu plăpând şi nu suportam să treacă o zi fără să fie cu mine. Nu auzeam, nu vedeam, nu respiram decât prin el şi cu el. Eram fericită cum nu mai fusese niciodată în viaţa mea. Sorbeam fiecare cuvânt al lui şi fiecare gând a lui îl prindeam cu drag în sufletul meu…

Nu se poate să fie adevărat. Știu că și el mă iubește în felul lui… L-am căutat la biblioteca unde știam că studiază și am primit decizia despărțirii de mine, direct de la el, privindu-mă în ochi. Nu a avut nicio tresărire. Nicio emoție nu se simțea în vorbele lui seci. Printre lacrimi ce-mi alunecau fără voie pe obraji auzeam ceva texte puerile legat de clipele noastre frumoase, trăite împreună. Stăteam rezemată de mobilierul acela vechi, într-un hol de bibliotecă şi plângeam încet. Nu știu de ce am crezut că pot schimba ceva! Toate aceste amintiri cu noi doi împreună erau acum insuportabile. Mă durea atât de tare încât aș fi vrut ca întreg universul să se oprească, iar ființa mea măruntă să dispară în neant.

N-am avut eu norocul să dispar atunci, nici liniștea uitării acelui moment nu am găsit-o. L-am urât pe Dumnezeu atât de mult încât am pus pariu că dacă acel bărbat va fi fericit în viața lui, atunci voi știi sigur că nu există dreptate divină în lume și totul e un hazard absurd.

Până azi pentru mine universul a rămas absurd…

  • acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reclame

Autor: voichiţa bondor

cuvintele vindecă, cuvintele mângâie, cuvintele fixează în clipă efemeritatea gândurilor şi emoţiilor...

Un gând despre „Drama femeii, de la scrisoare la sms…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s