Why does my heart feels so bad?

Iubirea ce era la începul doar una

a devenit apoi multiplă, cu una și încă una,

până ce numărul lor s-a rătăcit în neant.

Din infinită a devenit doar acceptabilă, din ideală suportabilă,

iar în final o palidă amintire a trecerii prin existența ta.

O recunoști în alții…

În gesturi simple și-n zâmbete furate,

Și-i desenezi adesea forma într-un fulg de nea.

Nici lipsa ei nu te mai doare,

așa cum nici prezența ei nu ți-o dorești

Ș te întrebi mirată a câta oară:

Why does my heart feels so bad?

Reclame

Iubirea nu se transformă în prietenie, ci în amintire

Marile iubiri nu se pot transforma în prietenii. Dacă se întâmplă așa înseamnă că nu au fost iubiri. Au fost mici îndrăgosteli…
Când ai gustat iubirea, nimic mai puțin nu îți mai ajunge. Nu poți să te amăgești cu mici bucățele dintr-un întreg pe care l-ați format împreună. Dacă o faci înseamnă că n-a contat și atunci retorica mea este inutilă.

Sunt convinsă că experiența mea de viață nu este una universală, după cum cred că, în cazul meu, mai sunt câteva ingrediente unice care fac parte din ființa mea și care m-au dus în punctul în care sunt azi. Poate e chestiune de orgoliu. Poate e încăpățânarea de a păstra amintirea unui maxim magic care ne salvează din banalul cotidian. Poate e doar nostalgia și slăbiciunea unui suflet obosit de încercări. Cine știe?

Oricum ar fi, în lumea mea iubirea nu se transformă în prietenie, ci in amintire. Una dulce-amară.

Nimic de demonstrat.

Când lucrurile bune poartă un nume

Știți acel moment când primești un cadou pe care nu ți-l dorești și te uiți cu scepticism la el? Așa am fost eu, anul trecut, când m-am trezit în mână cu tichetele de vacanță în valoare de 1450 lei, pe care scria cu litere mari:

ACUM EȘTI MAI APROAPE DE CONCEDIUL BINEMERITAT!

Când cineva îți vrea binele cu atâta înverșunare, înseamnă că e momentul să faci și tu ceva pentru acest bine. Zis și făcut. Odată primite cele 29 tichetele de vacanță am început să caut pe diverse site-uri turistice o vacanță la munte pentru familia mea. Chiar dacă pare o simplă formalitate, în fapt mi-am pierdut 2 zile să caut ofertele turistice ce acceptau plata cu tichete și care să îndeplinească și condițiile de confort dorite de mine. Așa am descoperit platforma Travelminit, specializată pe oferte turistice în România și Ungaria care accepta vouchere de vacanță pentru toate ofertele lor interne.

Avantajele de a plătii servicii turistice cu tichete de vacanță prin Travelminit sunt multiple:

  • nu mai pierzi timpul căutând diverse oferte pe mai multe site-uri și eviți situația neplăcută de a afla că nu poți plăti cu tichete de vacanță. Pe această platformă toate oferte din România pot fi plătite cu tichete de vacanță, fie în totalitate, fie ca avans;
  • procedura de plată cu tichete de vacanță este mult simplificată:
  1. alegi hotelul și serviciile de masă dorite din lista cazărilor disponibile pe platformă;
  2. faci rezervarea on line pe Travelmint.ro, menționând din start forma de plată cu tichete de vacanță;
  3. trimiți tichetele de vacanță la adresa firmei prin curierat rapid cu menționarea pe plic a numărului rezervării
  4. ai parte de serviciile turistice alese, fără nicio modificare.

Să înceapă vacanța!

Am ales muntele și două locații de vis: Sinaia, orașul regal de pe vale a Prahovei și Brașov pentru farmecul său unic.

Am ajuns la Sinaia cu trenul fără nicio așteptare. Speram doar aer curat și relaxare. Am găsit un orășel frumos, plin de culoare, îngrijit și cu multă istorie în arhitectura sa. Sinaia te introduce în lumea sa regala mai ales dacă ajungi cu trenul aici . Gara regală e o bijuterie de cochetărie și frumusețe și am admirat-o cu nostagia vremurilor de altădată.

20180721_113947
sursa: arhiva personală

Simți de cum pășești în această gară că intri într-o altă Românie, cea din epoca eleganței perioadei interbelice.

20180723_123938
sursa: arhiva personală

În fața gării, urcând câteva trepte, ajungi în prinicipalul parc din Sinaia unde se găsește frumoasa clădire a Cazinoului, construită în anul 1911 din inițiativa lui Carol I. În luna iulie, parcul era de un verde vibrant, iar după căldura sufocantă a capitalei, senzația mea a fost aceea că în sfârșit pot să respir aer curat.

Alegerea de cazare și masă a fost la un hotel situat în centrul orașului pentru a putea explora cât mai ușor obiectivele turistice emblematice din Sinaia, iar pe baza bonurilor valorice primite am putut lua masa la ce ora voiam noi și în cantitatea potrivită pentru fiecare. Plimbarea către Castelul Peleș și Pelișor a fost extrem de veselă, iar timpul înnorat nu a făcut decât să sporească setea noastră de explorare și cunoaștere.

Am ales o poză cu băieții mei, privind spre vârful munților, pe care o îndrăgesc nespus, poză făcută în grădina splendidă din fața Palatului Peleș:

sursa: arhivă personală

După câteva zile de relaxare la munte, am luat trenul spre Brașov și ne-am cazat, cu mic cu mare, la frumosul hotel, plasat în centrul orașului, La Maisonnette. Proaspăt renovat, hotelul mi-a plăcut prin arhitectura sa exterioară și amestecul de vechi și nou al designului interior, prin recondiționarea lemnăriei ce oferă o căldură aparte spațiului.

sursa: Travelminit.ro

Vă imaginați cum e să admiri de la geam Biserica Neagră din Brașov și să ajungi în câteva minute în Piața Sfatului? Locația acestui hotel exact asta oferă: posibilitatea să ajungi rapid în orice loc din centrul Brașovului, un spațiu ambiental cald și luminos și niște gazde prietenoase și gata oricând să ofere orice informație oaspeților.

sursa: Travelminit.ro

Orașul Brașov e plin de farmec: cu piața sa centrală, un imens spațiu pietonal unde turiști pot admira arhitectura clădirilor istorice din centrul vechi, cu munții săi împrejmuitori ce te îndeamnă să respiri adânc la fiecare mișcare, cu oamenii săi molcomi și relaxați.

sursa: arhiva personală

Ne-am simțit minunat și fără îndoială a fost un concediu memorabil. Ceea ce părea la început o corvoadă de căutări și refuzuri de plată, de timp pierdut și servicii turistice prost alese, s-a trasformat într-o vacanță perfectă, împreună cu băieții mei dragi.

Alegerea mea de acum este simplă: Travelminit. Voi, mai căutați?

  • Acest articol că acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

O dimineață cu aromă de cafea

Se trezi atinsă de lumina blândă a unui răsărit neașteptat în viața ei. Sărutul lui cald îl simți ușor pe gât și apoi cum coboară încet pe spate, zăbovind în curbura taliei și continuîndu-și apoi periplul lin de dezmierdare. Erau atingeri fine, tandre și fără grabă…

Sub sărutările lui, ea se întinse ca o pisică și se lipi toată de el. Se simțea alintată și dorită și răspundea vibrând cu fiecare atom al ființei ei. Omida, obosită de viață, care abia se târa sub greutatea timpului, simțea cum încep să-i crească aripi fine de mătase. Încet, încet, fața ei se însenina, iar ochii ei frumoși zâmbeau fericiți. Îl copleși cu sărutări tandre și jucăușe, oprindu-se din când în când doar ca să-i vadă ochii albaștrii.

El îi urmărea cu interes orice mișcare, orice atingere, orice tresărire. Era fascinat de metamorfozarea femei din brațele sale… femeia puternică, atotștiutoare, rebelă, sălbatică se transforma sub sărutările lui într-un fluture delicat și fragil. Copil alintat îi părea acum, cu firele de păr rebele ce-i intrau în ochi și buzele ei calde, pe care și le mușca nevinovat.

-Bună dimineața draga mea! Vrei un sărut cu aromă de cafea?

Zâmbetul ei jucăuș era răspunsul pe care-l aștepta. Dispăru pentru câteva minute numai bune pentru ca femeia fluture să-și întindă aripile în aer. Cu coada ochiului îl observă pe el, magicianul absolut al iubirii cum prepara cafeaua la un expresor de cafea pe care-l observase și ea în ofertele de electrocasnice de ultima generație.

Poate acesta era secretul magiei întâlnirii lor unice? Poate licoarea aceasta fermecată era răspunsul fericirii lor? De unde emana atâta magnetism între două corpuri până ieri străine?

sursa: pinterest

El adulmecă mirosul proaspăt al cafelei naturale și a înțeles ceea ce părea de neînțeles: femeia fluture nu va fi niciodată a lui. Ea era libertatea în formă pură. Dar, prin ce miracol al universului, această ființă minunată a stat în brațele sale chiar și pentru o noapte! Ar fi vrut să o țină acolo, captivă, dar a înțeles că un fluture atins pe aripile sale nu mai poate zbura. Iar el o voia liberă și fericită. 

Cu gesturi sigure luă ceașca aburindă de cafea și se îndreptă spre visul său frumos. Patul era gol, iar geamul camerei sale larg deschis. Doar un miros fin de parfum se mai simțea discret în încăpere, iar cutele de cearceaf mai tradau încă formele ei perfecte. Sorbi gânditor din licoarea magică a cafelei și se auzi strigând cu glas tare:

Te iubesc vis frumos!

Dar universul părea mut și impasibil în fața strigătului său. Predestinarea acestei întâlniri magice dintre un el și o ea nu era opera niciunui demiurg înțelept. Mai degrabă hazardul a făcut ca el să o întâlnească în seara aceea în barul unde-și făcea veacul și tot o întâmplare a fost și cumpărarea noului expresor de cafea de la magazinul online magNET.ro Cine poată să înțeleagă alăturarea lor magică din acea clipă unică a vieții sale? Misterioase sunt căile hazardului…

Atingerea femeii fluture a lăsat urme adânci în sufletul lui flământ, dar nu regreta nimic. Cu ea a înțeles ce înseamnă iubirea care nu posedă, iubirea generoasă, iubirea pură, iubirea …

Femeia fluture a zburat în infinitul univers pentru alte momente magice de iubire. În urma ei a rămas doar praf de curcubeu și un miros de cafea proaspătă … și poate un bărbat matur și înțelept.

sursa: pinterest

Povestea mea are și o morală. Găsiți fata potrivită, de restul se ocupă magia unei cești de cafea, prospăt preparată cu cele mai bune expresoare de cafea. Iar dacă nu funcționează magia, tot sunteți câștigați: veți avea energie
pe durata întregii zile și o stare de bine ce nu are egal . 🙂

  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

Fum de țigară…

Gustul primei ţigări după 12 ani …. savuram ţigara aceea …. mă servisem cu tupeu din pachetul tău şi aşteptam să te întorci să-ţi mulţumesc…

Erai departe, povesteai ceva preocupat şi te priveam curioasă prin fumul de ţigară. Beam un vin roşu şi apreciam estetic forma paharului, jucându-ma cu rotunjimile sale. Eram absentă, visam, ascultam glumele celorlalţi, conversaţii comune de oameni ameţiţi şi nu simţeam nevoia să spun nimic. Am mai luat o ţigară, deja gesturile mele erau mai sigure … şi m-am lăsam cuprinsă de amintiri. Întotdeauna amintirile mele au fost olfactive şi gândurile mele se întorceau constant la iubirile mele rătăcite în fum de ţigară…

Te-ai aşezat lângă mine. Ştiam că trebuie să-ţi mulţumesc pentru ţigări, dar n-am zis nimic. După a treia ţigară ţi-am vorbit:

-În seara asta am fumat prima mea ţigară după 12 ani… mi-a plăcut mult … mirosul, gustul, combinaţia de tutun cu vin roşu…

-Să-ţi fie de bine! Sper că nu o să mă injuri că te-ai reapucat de fumat din cauza mea, ai spus râzând de mine.

Zâmbeam…nu avea sens să te contrazic. Fiinţa aceea ambiţioasăşi dominată de verbul “trebuie” nu exista în seara aceea. Pentru tine, atunci puteam fi oricine.…

Îţi observam dexteritatea cu care fumai şi te-am întrebat:

-Fumezi şi altceva?

Te-a uitat încurcat la mine şi mă întrebam şi eu oare ce m-a apucat să fiu aşa directă?! Nu-mi amintesc ce-ai răspuns, nici nu conta, eram ameţită de vin, muzica … eram relaxată cum n-am mai fost demult. Ceilalţi plecau unul câte unul, simţeam că e momentul să plec şi eu, dar singurătatea camerei mele îmi părea greu de suportat. Eram tristă, vinul îmi amorţise simţurile … dar îmi înteţise durerea unor amintiri.

Am ajuns în camera mea şi în întunericul nopţii m-am lăsat încet pe vine, plângând încetişor… lacrimi fierbinţi îmi curgeau pe obraz. Puteam, în sfârşit, să fiu neputincioasăşi vulnerabilă, eram singură în faţa oglinzii într-o cameră străină de hotel. În întuneric, am început să mă dezbrac cu mişcări greoaie … Prin vis mi s-a parut că aud sunetul mesageriei de telefon….

Erai tu … îmi scriai ceva stângaci despre “lucruri care nu pot fi spuse decât în particular”. Şi acum îmi vine să râd că nu te-ai semnat … ai trimis al doilea mesaj cu numele tău. Zâmbeam …. oricum nu-ţi ştiam numele ….

Trebuia să aleg. Niciodată nu mi-a fost frică să aleg, şi-am ales să intri în camera mea, în mintea şi în sufletul meu….Habar n-am ce te-a adus acolo în clipa aceea, care erau motivele tale!? Nu contau. Erai acolo: ameţit, dulce, cald, bun ….

M-a frapat înălţimea ta. Mă dominai fizic şi totuşi nu ştiai ce să faci. Erai agitat, vorbeai mult, ezitai … îmi vorbeai de timiditatea ta…Vroiam să te opresc, dar nu ştiam cum. Întinşi unul lânga altul, mă mângâiai încet pe coapsăşi-mi plăcea mirosul tău de tutun şi alcool. M-am cuibărit încet lângă tine să te miros …Stăteai cuminte, lăsându-mă să fac ce vreau, aşteptând … când tot mirosul tău a fost al meu … m-am apropiat de buzele tale. Te-am sărutat încet, ţi-am savurat căldura buzelor şi am simţit acelaşi gust de tutun şi alcool care m-a atras la tine. Ai început încet să preiei controlul şi să mă iei în braţele tale, mistuindu-mă cu săruturi fierbinţi. Erai stângaci, dar mâinile mele erau lângă ale tale aratându-ţi felul în care vroiam să fiu atinsă. Mi-ai şoptit „învaţă-mă…” şi gândul meu zbură la cel care mă învăţase pe mine să fac dragoste.

Erai acolo vulnerabil şi dulce, atât de atent la atingerea mea … erai tot ce-mi doream în noaptea aceea. Ai fost bun şi generos …

Am făcut un duşşi m-am întors în pat. M-a surprins felul în care m-ai cuprins protector în braţe. Stăteam cuminte şi savuram liniştea unor clipe calde. Simţeai că adorm şi mi-ai şoptit că va trebui să pleci….

Ştiam că acele clipe sunt unice, le simţeam frumuseţea şi simplitatea. M-ai sărutat de rămas bun; şi tu ştiai că n-o să ne mai vedem… Ezitai să pleci, iar eu stăteam absentă pe marginea patului. Îţi simţeam bunătatea şi zâmbeam fericită vieţii. Niciodată nu vei şti ce mult a însemnat pentru mine noaptea aceea! Am descoperit că sunt vie, că pot simţi, că pot dori, că n-am murit … încă.

Clujul, satul meu drag!

Clujul meu drag, parcă ai rămas blocat într-un timp al uitării!

Citesc că ai ajuns model pentru unii și alții, îmi spun mulți că ești pe val, că cei ce te conduc sunt speciali și chiar aș vrea să fie așa, pentru că ești prima mea iubire, orașul meu natal. Am crezut mereu în tine și te-am lăudat …prima bugetare participativă din cartierul meu, primul oraș cu o strategie de dezvoltare în care e implicată întrega comunitate și multe altele.

M-am întors acasă pentru câteva zile și mi-am revăzut locurile copilăriei mele cu nostalgie, dar și cu multă durere. Prea multă indiferență acolo unde ar fi trebuit să văd evoluție. Primul exemplu: școala mea generală nr. 6 de pe strada Meziad.

Pentru mine a fost școala unde m-am format ca om: cu o locație ideală, lângă pădure, ceea ce permitea profesorilor să facă ore de sport, biologie sau desen într-un cadru natural ideal, cu laboratoare de fizică sau chimie complet dotate, cu profesori excepționali (nu mă feresc de cuvinte) precum d-na Iancu, profesoara de matematică, d-na Ilea, profesoara de română, d-l Cucu, profesorul de biologie, d-l Simon, profesorul de chimie, d-na Horvath de desen). Azi e o ruină. Cu greu, printre crengi și buruieni, mai poți crede că acolo, acum 30 de ani a fost o bijuterie de școală generală. Știam că a devenit sediu de poliție, iar mai apoi locația unei școli de șoferi. Azi e doar o amintire dureroasă pentru mulți copii ai Mănășturului care au învățat acolo.

M-am plimbat prin pădurea copilăriei mele cu nostalgie. Pentru toți cei din zona, pădurea de lângă blocuri a făcut parte integrantă din viața lor. Era o zi senină de primăvară cu mult soare și ciripit de păsărele. Aleile vechi din pădure, pe care le știu din copilărie au rămas aceleași. Chiar și copacii par încremeniți în aceleși forme. La fel și gunoaiele rămase după locuirea temporară de a familiilor de romi de la marginea pădurii.

Am ieși din pădure în zona cunoscută de clujeni La terenuri. E locul unde am învățat să joc baschet, unde mi-am scos copiii la mișcare și unde și ei, la rândul lor s-au jucat.

La terenuri este o ruină. Tot ce era aparat de joacă pentru copii a dispărut, din băncile de altădată au rămas doar niște cioturi de beton, panourile de baschet stau să cadă, iar vegetația s-a întins sălbatică peste tot. Aici se joacă copiii orașului viitorului, modernului Cluj? Nici măcar o alee betonată de trecere spre zona blocurilor nu a apărut. Aceleași șanțuri pline de noroi printre casele recent apărute ca ciupercile după ploaie.

Știu și eu de multele promisiuni de expropriere a terenurilor și de modernizare a locației. Le știu de 5 ani. Nu le mai cred. Mănășturul meu arată ca un sat uitat de vreme. O spun cu tristețe. Cu garajele sale inestetice de pe Parâng, cu podul acela vechi de trecere spre terenuri năpădit de vegetație, am sentimentul că timpul s-a oprit în loc pentru mănășturenii mei.

Am văzut și noul parking auto construit pe strada Moldoveanu, dar în același timp am văzut că cetațenii tot pe iarbă își lasă mașinile, ca acum 10 ani când nu aveau unde parca. Nimic nou sub soare.

Mi-am luat bilet de tren la întoarcere și mi-am calculat timpul de ajuns cu tramvaiul din mănăștur la gara intr-o zi de duminica de maxim o ora. În stația de tramvai de la capatul liniei era pustiu. Niciun călător, niciun tramvai. După 10 min încep să-mi pun întrebări: oare mai circulă vreun tramvai pe aici? Dau un telefon și sunt asigurată că da, circulă, dar mai greu. Am stat 20 de minute așteptând să văd un tramvai, orice culoare, orice direcție, tramvai să fie. Într-un final a apărut unul, modelul vechi care abia se deplasa. M-am urcat în grabă și m-am așezat la geam să admir peisajele orașului. Alunecarea lui pe șine … a fost înceată spre foarte înceată. Fără niciun trafic deranjant, la ceas de amurg de dumnică, tramvaiul meu se deplasa agala în ritmul său firesc: 40 de minute de legănare, dulce legănare. Am ajuns la limită la gară, înainte să-mi plece trenul.

Nu pot să nu observ și lucrurile bune, iar gara din Clujul este un astfel de exemplu. E complet altceva față de acum 5 ani. Și da, am regăsit trecerea de pietoni de la Complexul Sirena exact acolo unde au cerut mănășturenii să fie pusă. Oamenii sunt la fel de zâmbitori și cu o amabilitate puțin încremenită și ea în timp, nativă și de bun simț pe care nu o regăsești în altă parte.

Dar unde e Clujul modern din prezentările PR-ul politic? Mănășturul meu a rămas același sat uitat de timp și cred că merita mai mult.

Drama femeii, de la scrisoare la sms…

Cine ar fi zis că între femeia din literatura interbelică și drama mea de femeie modernă a secolului XXI ar putea exista conexiuni? Personajele feminine contruite de scriitoarea Sidonia Drăgușanu în a sa colecție de nuvele Doamna cu ochelari negri sunt unice, fermecătoare, chinuite de îndoieli și sentimente, dramatice, dar și fragile, iar poveștilor lor existențiale transcend timpul și spațiul.

Mi-a plăcut mult personajul feminin Ana din nuvela „Două scrisori”, în ale cărei frământări m-am regăsit, chiar dacă finalul povestirii e altul decât cel anticipat de mine. Vă las curiozitatea să-l descoperiți singuri.

Aceeași trăire intensă a anticipării despărțirii de cel iubit am trăit și eu … într-o altă epocă, alt univers, alt destin. În povestea mea de iubire vestea cea rea mi-o imaginam venind printr-un sms, pe care nu voiam să-l mai citesc. Credeam că dacă nu va apărea pe ecran acel blestemat seen … încă mai sunt speranțe. Detalii nesemnificative ale vremurilor moderne!

Eroina din nuvela „Două scrisori” , Ana, aștepta să primească scrisoarea de despărțire de la iubit, anticipând cumva acest final al poveștii sale de iubire din prima zi a întâlnirii lor. El, iubitorul de femei, a avut grijă să o prevină. Al meu iubit mi-a refuzat acest adevăr. Dar cu toate aceste avertismente, iubirea a venit când a vrut ea și tot așa a decis să plece. Ana a decis să amâne inevitabilul despărțirii necitind scrisoarea de la el, fugind din fața adevărului realității.

Există o dârzenie oarbă a femeii de a ține cu dinții de ceea ce crede că-i aparține care emoționează profund. Eroina nuvelei „Două scrisori” amână să deschidă scrisoarea albastră de la iubitul ei și crede că în acest fel despărțirea dintre ei nu se va produce. Un tumult de stări și sentimente trăite de eroină se revarsă în acestă anticipare a inevitabilului, iar imaginația ei merge până acolo încât vizualizează chiar și textul scrisorii de despărțire care începea așa:

draga mea, din motive independente de voința mea, nu te mai iubesc…”

sursa: pinterest

​Își amintea ce-i spusese el cândva „Din motive independente de voința mea mă îndrăgostesc de o femeie sau mă dezîndrăgostesc de ea”. Era avertismentul care îl plasa pe el în afara unei deciziei personale asumate. Cum să poți păstra iubirea unui astfel de bărbat?!

Povestea mea de iubire s-a încheiat cu un sms de despărțire, pe care am tot amânat să-l citesc, la fel ca personajul Ana. Știam că despre asta era vorba și, mai rău decât eroina din poveste, eu am crezut că dacă o să vorbesc față în față cu el, înainte de a citi mesajul, cumva despărțirea anticipată va dispărea.

sursa: pinterest

Îl iubeam cu toată fiinţa mea şi mintea mea nu putea înţelege că s-a terminat totul. Iubirea mea nu putea face asta! Era sufletul meu pereche şi l-am găsit după atâtea încercări ratate… A apărut târziu în viaţa mea, la 35 de ani, după multe relaţii eşuate, când credeam că nu mai există nici o şansă pentru mine la fericire. Aveam amândoi un trecut bogat de iubiri eşuate şi tocmai de aceea descoperirea iubirii noastre a fost unică şi minunată. Doi oameni trecuţi prin multe, cu experienţă de viaţă care s-au îndragostit profund… ce frumos părea!

Îmi amintesc şi acum fluturii din stomac când l-am văzut prima oară. Primul nostru sărut din parc şi plimbarea de mână în parc, sub lumina caldă a felinarelor. El era minunea vieţii mele. Cu zâmbetul lui cald şi ochii blânzi, el ştia să-mi atingă toate coardele fiinţei mele. Ne-am mutat împreună şi trăiam cu pasiune fiecare zi cu el. Ne mistuiam în nopţi de amor şi discuţii intelectuale nesfârşite. Simţeam că-l doresc cu fiecare por al trupului meu plăpând şi nu suportam să treacă o zi fără să fie cu mine. Nu auzeam, nu vedeam, nu respiram decât prin el şi cu el. Eram fericită cum nu mai fusese niciodată în viaţa mea. Sorbeam fiecare cuvânt al lui şi fiecare gând a lui îl prindeam cu drag în sufletul meu…

Nu se poate să fie adevărat. Știu că și el mă iubește în felul lui… L-am căutat la biblioteca unde știam că studiază și am primit decizia despărțirii de mine, direct de la el, privindu-mă în ochi. Nu a avut nicio tresărire. Nicio emoție nu se simțea în vorbele lui seci. Printre lacrimi ce-mi alunecau fără voie pe obraji auzeam ceva texte puerile legat de clipele noastre frumoase, trăite împreună. Stăteam rezemată de mobilierul acela vechi, într-un hol de bibliotecă şi plângeam încet. Nu știu de ce am crezut că pot schimba ceva! Toate aceste amintiri cu noi doi împreună erau acum insuportabile. Mă durea atât de tare încât aș fi vrut ca întreg universul să se oprească, iar ființa mea măruntă să dispară în neant.

N-am avut eu norocul să dispar atunci, nici liniștea uitării acelui moment nu am găsit-o. L-am urât pe Dumnezeu atât de mult încât am pus pariu că dacă acel bărbat va fi fericit în viața lui, atunci voi știi sigur că nu există dreptate divină în lume și totul e un hazard absurd.

Până azi pentru mine universul a rămas absurd…

  • acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019