cerul meu…și circul urban

Azi, în plină zi agitată, printre multe drumuri și gânduri, am ajuns în Piața Unirii. Supărată pentru lipsa de punctualitate a unuia din tinerii mei, m-am așezat resemnată pe o bordură înaltă de pe malul Dâmboviței și am ridicat privirea în sus…

20180316_144725673849947.jpg

Acesta e cerul zilei de azi, printre crengi de copaci ce-mi aduc aminte de un Paris al amintirilor mele.

20180316_144740-1810449730.jpg

Ce paradox teribil! Frumusețea aceasta a naturii, veșnică, eternă din orice punct al universului și … haosul de pe pământ.

Aglomerația zonei, podul neîngrijit de peste Dâmbovița, fâșia aceea plină de nămol de sub pod contrastau brutal cu amintirile mele pariziene. O mașină de hingheri s-a oprit brusc pe pod și din ea a ieșit un bărbat tatuat cu 7-8 câini după el și o pisică pe umăr. Câinii lătrau, pisica mieuna iar stăpânul își făcea numărul de dresor. În buricul orașului…

Visarea mea se pierdu în zare… am reintrat în circul urban.

Voichita Ioana Bondor

 

apus citadin

Mă pregătesc de mutat dintr-un apartament de la etajul șase al unui bloc din perioada comunistă. Niciodată nu m-aș fi imaginat trăind la o așa înălțime! Dar uite că au fost doi ani de înalțime.

Cu bune și rele, se încheie o etapă și începe alta. Dintre cele bune îmi vor rămâne în minte multe apusuri de soare spectaculoase, nori pufoși, cerul acestui oraș și transformarea naturii de la un anotimp la altul.

În seara aceasta, panorama orașului de la fereastra mea a fost parcă mai frumoasă ca niciodată! Așa, să mă apuce nostalgia…