Clujul, satul meu drag!

Clujul meu drag, parcă ai rămas blocat într-un timp al uitării!

Citesc că ai ajuns model pentru unii și alții, îmi spun mulți că ești pe val, că cei ce te conduc sunt speciali și chiar aș vrea să fie așa, pentru că ești prima mea iubire, orașul meu natal. Am crezut mereu în tine și te-am lăudat …prima bugetare participativă din cartierul meu, primul oraș cu o strategie de dezvoltare în care e implicată întrega comunitate și multe altele.

M-am întors acasă pentru câteva zile și mi-am revăzut locurile copilăriei mele cu nostalgie, dar și cu multă durere. Prea multă indiferență acolo unde ar fi trebuit să văd evoluție. Primul exemplu: școala mea generală nr. 6 de pe strada Meziad.

Pentru mine a fost școala unde m-am format ca om: cu o locație ideală, lângă pădure, ceea ce permitea profesorilor să facă ore de sport, biologie sau desen într-un cadru natural ideal, cu laboratoare de fizică sau chimie complet dotate, cu profesori excepționali (nu mă feresc de cuvinte) precum d-na Iancu, profesoara de matematică, d-na Ilea, profesoara de română, d-l Cucu, profesorul de biologie, d-l Simon, profesorul de chimie, d-na Horvath de desen). Azi e o ruină. Cu greu, printre crengi și buruieni, mai poți crede că acolo, acum 30 de ani a fost o bijuterie de școală generală. Știam că a devenit sediu de poliție, iar mai apoi locația unei școli de șoferi. Azi e doar o amintire dureroasă pentru mulți copii ai Mănășturului care au învățat acolo.

M-am plimbat prin pădurea copilăriei mele cu nostalgie. Pentru toți cei din zona, pădurea de lângă blocuri a făcut parte integrantă din viața lor. Era o zi senină de primăvară cu mult soare și ciripit de păsărele. Aleile vechi din pădure, pe care le știu din copilărie au rămas aceleași. Chiar și copacii par încremeniți în aceleși forme. La fel și gunoaiele rămase după locuirea temporară de a familiilor de romi de la marginea pădurii.

Am ieși din pădure în zona cunoscută de clujeni La terenuri. E locul unde am învățat să joc baschet, unde mi-am scos copiii la mișcare și unde și ei, la rândul lor s-au jucat.

La terenuri este o ruină. Tot ce era aparat de joacă pentru copii a dispărut, din băncile de altădată au rămas doar niște cioturi de beton, panourile de baschet stau să cadă, iar vegetația s-a întins sălbatică peste tot. Aici se joacă copiii orașului viitorului, modernului Cluj? Nici măcar o alee betonată de trecere spre zona blocurilor nu a apărut. Aceleași șanțuri pline de noroi printre casele recent apărute ca ciupercile după ploaie.

Știu și eu de multele promisiuni de expropriere a terenurilor și de modernizare a locației. Le știu de 5 ani. Nu le mai cred. Mănășturul meu arată ca un sat uitat de vreme. O spun cu tristețe. Cu garajele sale inestetice de pe Parâng, cu podul acela vechi de trecere spre terenuri năpădit de vegetație, am sentimentul că timpul s-a oprit în loc pentru mănășturenii mei.

Am văzut și noul parking auto construit pe strada Moldoveanu, dar în același timp am văzut că cetațenii tot pe iarbă își lasă mașinile, ca acum 10 ani când nu aveau unde parca. Nimic nou sub soare.

Mi-am luat bilet de tren la întoarcere și mi-am calculat timpul de ajuns cu tramvaiul din mănăștur la gara intr-o zi de duminica de maxim o ora. În stația de tramvai de la capatul liniei era pustiu. Niciun călător, niciun tramvai. După 10 min încep să-mi pun întrebări: oare mai circulă vreun tramvai pe aici? Dau un telefon și sunt asigurată că da, circulă, dar mai greu. Am stat 20 de minute așteptând să văd un tramvai, orice culoare, orice direcție, tramvai să fie. Într-un final a apărut unul, modelul vechi care abia se deplasa. M-am urcat în grabă și m-am așezat la geam să admir peisajele orașului. Alunecarea lui pe șine … a fost înceată spre foarte înceată. Fără niciun trafic deranjant, la ceas de amurg de dumnică, tramvaiul meu se deplasa agala în ritmul său firesc: 40 de minute de legănare, dulce legănare. Am ajuns la limită la gară, înainte să-mi plece trenul.

Nu pot să nu observ și lucrurile bune, iar gara din Clujul este un astfel de exemplu. E complet altceva față de acum 5 ani. Și da, am regăsit trecerea de pietoni de la Complexul Sirena exact acolo unde au cerut mănășturenii să fie pusă. Oamenii sunt la fel de zâmbitori și cu o amabilitate puțin încremenită și ea în timp, nativă și de bun simț pe care nu o regăsești în altă parte.

Dar unde e Clujul modern din prezentările PR-ul politic? Mănășturul meu a rămas același sat uitat de timp și cred că merita mai mult.

Reclame

#bocrezistența

Ieri a fost o zi interesantă, nu-i așa?

Declarațiile domnului Boc în fața sediului DIICOT m-au prins pe picior de plecare din fața televizorul, dar nu am putut trece mai departe, în frumoasa mea viață, fără să le urmăresc cu atenție. Vorbea primarul clujului ca-n vremurile lui bune când stăteau ziariștii în gura lui de premier. Ce vremuri frumoase! Agitația lui însă era evidentă, chiar dacă experiența îndelungată de comunicator public l-a salvat în ochii celor mai puțin avizați.

Eu, după câțiva ani de activitate în preajma primarului clujului, știu că poate duce mult. Vă mai amintiți scena cu căzătura din emisiunea lui Andrei Gheorghe? S-a ridicat repede și s-a comportant ca și cum nimic nu s-a întâmplat.  Hopa mitică cade-n fund și se ridică! Magistral…A trecut și Băsescu peste el ca trenul accelerat dar este bine mersi , primar cu trei mandate. Fostul lui cabinet se odihnește prin închisori, iar el încă rezistă. #bocrezistență ar zice mulți portocali de la cluj, uniți cu toții în jurul șefului.

Să nu vă imaginați că-i unesc principiile și loialitatea. Nu. E frăția complicilor.

 

 

 

hai că PR-ul funcționează la cluj

După poza virală a primarului clujean de anul trecut, cea cu nevasta în spate, așteptam continuarea din acest an. Și a apărut în ziua a treia a festivalului…așa pe dimineață, pe răcoare. Ca și anul trecut. Tot la armin…doar că în locul doamnei, apare privirea adormită a lui tișe zicând: „Șefu, da’ grea-i viața de politician! Nu mergem și noi pe acasă?  

Nu săriți, că nu e de haitereală! Doar mă distrează atâta predictibilitate a PR-ului clujean. Știm cine trebuie să contabilizeze capitalul de imagine din zilele astea, nu-i așa?

Legătura boc/buta și Untold e veche, precum vechi sunt și finanțările portocalii din campaniile electorale. Tinerelul Buta a început firav cu organzațiile studențești marca Studcard, iar acum joacă în marea liga. Nașul a venit să joace și el la petrecere, că doar a contribuit și el la marea realizare festivalieră.

Important e că toată lumea e fericită și clujul e pe harta lumii! A cărei lumi?

 

 

iar cu untold-ul…

Cred că am îmbătrânit. Sunt la Bucureşti, dar nu mai pot cu untoldul acesta al clujenilor. De miercuri a început nebunia pe facebook, cum că vine vine…Exaltare maximă, mare eveniment cultural, clujul la putere, boc pe val, etc etc. Am fost chiar tentată să intru într-un dialog contradictoriu cu o exaltată a culturalităţii evenimentului şi a cultului personalităţii lui boc, dar căldura m-a liniştit şi am mers mai departe…

Aseară, mare invazie  de live-uri de la iubitorii de untold pe facebook. Ştiu că la unii e mai mare bucuria decât pot duce, ştiu că alţii aveţi bani de aruncat, iar cei mai mulţi pile la organizatori, dar …nu ne lasaţi şi pe noi în pace? Adică de ce nu vă bucuraţi voi între voi? De dimineaţă, au început cârcotaşii…

Da, clar sunt bătrână şi rea. Nu mă mai bucur pentru alţii. Recunosc. Gălăgia mă oboseşte şi haosul mă face rea. Şi da, îmi vine să vărs când de dimineaţă sunt salutată cu „hai cu untoldul” taman la bucureşti!