eu și cu mine

Plecând de la un pretext – poza cu mine editată în photoshop de mijlociul meu creativ, revin la o temă clasică, oscilația balanțelor. Eu, o balanță veritabilă, declar că sunt constant nehotărîtă atunci când trebuie să iau decizii. E una din constantele vieții mele: nehotărârea.

Mă agit, analizez, revin și meditez, construiesc și demolez…idei, vreau și parcă n-aș mai vrea, parcă totuși ce ar fi dacă ar mai fi…dar mai bine nu acum, poate altădată sau poate niciodată. Cine le mai știe? Cine le mai ține numărul?

În apărarea mea am de spus că dețin alte calități dezirabile! Din ce în ce mai interesante și mai spirituale. 🙂

 

 

Reclame

eu cu mine…povestea unui selfie

Ieri mi-am făcut un selfie…

Nu e unul de postat pe facebook din categoria – priviți-mi țoalele, unghiile și ultima coafură și apoi să intre like-urile. Mai degrabă e din categoria – eu goală de orice artificiu tehnic și de orice urmă de cochetărie în fața cuiva care te pozează. Mă recunosc doar în intensitatea privirii. Cred că și la 100 de ani tot așa voi privi spre lume. :))

Mă uit la mine, iar și iar … Singură cu mine nu simt nevoia să zâmbesc, nici să flirtez cu cel ce mă privește. Sunt doar eu …

Nu am urmărit niciun rezultat estetic, doar să mă văd pe mine așa cum sunt azi. Aveam nevoie ca de aer de asta.