o zi cu înțelesuri fără de înțeles

O zi cu ceață și frig ce te înfioară. O zi leneșă ca mine, cu gust amar și multe lucruri fără sens.

Spectacolul morții unei actrițe ajunsă la senectute. Dramă totală, delir mediatic, lacrimi de crocodil… Totul din cauza ratingului construit pe emoțiile primare ale abulicului spectator.  Dezgustător spectacol ! Am stat buimacă căutând un sens în ceea ce vedeam și greu l-am găsit. L-am văzut chinuidu-se de durere pe colegul ei de scenă, cel care și-a dorit atât de mult să trăiască încât a luat șansa unui tânăr la viață. Pentru cei care nu știți povestea vă reamintesc:  http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/alexandru-arsinel-1_5239e6e1c7b855ff569a959a/index.html.

Culmea e că a primit ce voia:o să trăiască și o să-i îngroape pe toți cei dragi!  Perversă pedeaptă aș zice, dar cine sunt eu să înțeleg aceste lucrurile fără de înțeles!

Am zâmbit doar…amar.

 

 

 

 

rezoluţia de la 44…

Clar nu despre 1944 e vorba, ci despre anii mei adunaţi până acum. De data asta au venit fără nicio criză identitară, doar cu o mică durere de spate de dimineaţă, tratabilă cu diclofenac. Şi pe când masam eu spatele în liniştea dimineţii. am realizat că lucrurile sunt bune pentru mine, am reuşit să fac multe în ultimii ani şi alte lucruri minunate sunt pe cale de rodire. Mă văd împlinită, din perspectiva mea subiectivă…

Am înţeles importanţa timpului şi a relaţiilor de calitate, ceea ce mă face mai pragmatică şi mai centrată pe rezultate. S-au putea zice că am împrumutat ceva din stilul oraşului în care trăiesc- partea bună, care m-a atras pe mine şi m-a determinat să locuiesc aici…

Mai vreau încă multe pe toate planurile vieţii. Încă îmi place să învăţ cu aceeaşi pasiune ca în adolescenţă, îmi plac provocările, schimbările, noutăţile şi tot ce mai are viaţa asta de oferit. Vreau să călătoresc, alături de băieţii mei prin lumea asta mare. Sunt mari şi înţeleg chiar mai multe decât mine la vârsta lor. Am îmbătrânit, dar nu o spun cu tristeţe, nici măcar cu nostalgie. Îmi place de mine cea de acum mai mult decât de cea de la 20 , 30 sau 40 de ani. Vă spuneam…sunt subiectivă.

44 meu e bun. E bifat, putem merge mai departe!

 

 

 

 

 

oameni care vin și pleacă..

De-a lungul vieții avem ocazia de a ne descoperi semenii, după cum ne e vrerea sau pur și simplu din întâmplare. Unii au contat enorm pentru noi, pe alții i-am uitat de mult ca și cum nici n-au existat.

În agitația vieții luăm totul așa cum vine, fără prea multe întrebări. Doar când pierdem o persoană dragă ne întoarcem spre noi sau spre absolut cu întrebarea clasică:  de ce? Vin răspunsurile posibile plămădite de rațiunea noastră. Vin îndoielile, vine maturizarea rezultată din trăirea asumată a vieții și învățăm să privim oamenii cu ochii minții. Ajungem „să citim” destul de repede oamenii care contează sau pe cei care nu merită atenția noastră. Timpul devine prețios pe măsură ce trece. Nu-l mai vrem irosit cu prostii. Se cheamă egoism?

Nu cred. Mai degrabă înțelepțire.

 

 

respirând viața!

Lumina de dimineață a unei zile de weekend e unică. O savurez pe jumătate trezită și cu un zâmbesc larg…

E sâmbătă, ziua mea preferată din univers! Pentru mine ea e libertate. De ea se leagă toate posibilitățile, fără să duci în spate oboseala unei zile de muncă sau gândul că mâine trebuie să o iei de la capăt.

E liniște…doar ciripitul unei păsări se aude în depărtare. Aș lenevi așa mult și bine doar respirând viața…

sensuri

Citesc o carte ce mă răscoleşte – „Omul în căutarea sensului vieţii” de Viktor E. Frankl

Din marea masă de informaţii şi maculatură scrisă, nu ştiu cum, această carte a ajuns la mine să-mi trezească neuronii obosiţi şi presetaţi pe lucruri mărunte şi să mă facă să-mi pun întrebări esenţiale.

Nu îmi propun să fac recenzia cărţii, nici nu vă îndemn la lectură (sunt sătulă de cât o fac acasă cu adolescenţii mei rebeli), vă împărtăşesc doar bucuria unei descoperiri care nu credeam că nu mai este posibilă. Bucuria de a reflecta asupra sensului vieţii mele şi de a fi conştientă de adevărul meu. Apoi lucrurile se aşează fiecare la locul potrivit, perspectivele se multiplică, iar universul nu e decât un spaţiu exterior lumii mele.

Scriu acest text în timp ce ştirile mă anunţă că solistul trupei Linkin Park  – Chester Bennighton s-a sinucis. Explicaţiile prezentatoarei curg … molestare, alcool, droguri, moartea unui prieten. Toate acestea fiind însă pentru noi ceilalţi nu pentru el. Noi avem nevoie de a găsi o explicaţie plauzibilă a inexplicabilului. Pentru el, viaţa nu a mai avut niciun sens.

După cum pentru domnul Alexandru Arşinel viaţa sa avut atât de mult sens încât nimic n-a mai contat.(discuţia era despre controversatul transplant de rinichi al acestui domn la Cluj, fiind tratat discreţionar în raport cu ceilalţi  pacienţi de pe lista de aşteptare a unui rinichi compatibil) . O frază din interviul său de aseară mi-a rămas în memorie „Am vrut să trăiesc!” Singura justificare a acestui gest şi raportarea la divinitate ca judecător suprem.

Ce antiteză a sensului vieţii între două destine fără nicio legătură!

 

în fața mării…

Poza aceasta e plină de sensuri…

Am o amintire despre mine și marea de la Costinești. Eu, la 17 ani, cu prietenii la mare, descoperindu-mi limitele umane de adolescentă rebelă. 🙂 Prima dată când am fost conștientă de potențialul meu, la început de drum, în fața mării…

După 28 de ani e rândul lor să-și privească marea în față. Îi priveam din spate, retrasă și tăcută. Viața mea a trecut. Luptele mele s-au încheiat, simbolic vorbind. E rândul lor să-și încerce forțele și să-și construiască destinul.

Amintiri frumoase…eu și băieții 2/3.