Zilele mele cu tine începute şi sfârşite într-un alt timp şi spaţiu. Întotdeauna am crezut că erai fericit şi ţi-ai găsit liniştea. Niciodată nu am considerat că ar trebui să te mai caut, să-ţi spun un „La multi ani!” sau orice altceva. Poate îmi era frică de mine să te caut, să nu-mi doresc să fiu cu tine, să nu caut alinare în vorbele tale. Azi însă e prea târziu…
Aud şi acum glasul tău grav în urechi, ca atunci când te-am cunoscut…
Eram la o onomastică într-un restaurant: feţe necunoscute, tineri gălăgioşi, ameţiţi de alcool, fum dens, voci agitate care se întrerupeau una pe alta. Primisem invitaţia şi mă gândeam cu groază că nu o puteam refuza, dar va fi o seară lungă şi plictisitoare. M-am urnit cu greu, muncisem la curăţenia de Crăciun şi aveam un sentiment ambivalent de oboseala şi aşteptare.Era vacanţă, eram bine cu mine şi făceam efortul de a socializa din obligaţie. M-am asezat la întâmplare unde s-a nimerit şi după urările de complezenţă şi pupăturile de rigoare mă gândeam ca seara va trece ușor printre aburii alcoolului. Povești comune, facile şi râsete exagerate. Chipuri relaxate….
Ţi-am auzit glasul tău inconfundabil, grav şi puternic printre celelalte. Povesteai o întâmplare deochiată cu nişte vecini care făceau gălăgios sex. Aveai umor şi ceilalţi te ascultau cu atenţie, râzând la orice nuanţă a poveștii. Nu întelegeai cum poate o femeie să scoată zgomotele acelea, te-ai uitat mirat la mine ca și cum te aşteptai să înteleg, dar nu-ţi doreai răspunsul meu…te-ai mai uitat odată, de parca atunci mă vedeai prima oara şi ai terminat blufând „aș vrea să am şi eu o femeie pe care să o fac să scoată sunetele acelea” .
Ceilalţi au râs sănătos, eu am zâmbit de complezenţă….te priveam, te urmăream şi căutam să înțeleg cine ești. Deși păreai personajul central al grupului, după ce râsetele s-au oprit te-ai retras, ai făcut un pas înapoi ascultând doar vorbăraia celorlalți. Ne studiam din când în când curioși, sorbind din berile acelea de parca se sfârșea lumea. Încercam să mă integrez, zâmbeam la toate inepțiile și beam cu sârg să prind din urmă grupul, să mă deschid poveștilor fără noimă aduse de distracție. M-am ridicat să merg la baie și când m-am întors locul meu era ocupat, iar singurul loc disponibil era lângă tine. Mi-ai observat încurcătura și te-ai uitat la mine zâmbind și așteptând să mă așez lângă tine. Păreai atât de sigur pe tine, iar eu destul de încurcată de apropierea asta neplanificată. Ai aşteptat să mă aşez şi mi-ai şoptit complice la ureche:
– Te aşteptam. Povestea nu avea finalul potrivit fără tine.
Eram încurcată pentru ca mi-ai vorbit atât de direct şi familiar ca și cum ne cunoşteam de când lumea. Tu doar zâmbeai şi continuai să interacţionezi firesc cu ceilalți. În timp ce poveştile şi berile curgeau, gândurile mele ca o avalanşă mă loveau. Aşezată între tine şi el, mă simţeam neputincioasă şi ambivalentă. As fi vrut să vorbesc cu tine, dar ştiam că sunt auzită şi mă opream de fiecare data înainte de a începe. Tu mă priveai din când în când complice şi zâmbeai. Nu întelegeam cum de ești așa de relaxat, așa că singura mea explicație era ca nu știai cine sunt. Mi-am regăsit glasul și m-am prezentat:
– Eu sunt Ana, cumnata sărbătoritului.
– Știu, mi-ai răspuns calm. Eu sunt Mihai, prietenul sărbătoritului.
Glasul tău îl aud și acum în amintire, râsul tău era sonor și dezinhibat, ca toată ființa ta. Așezată lângă tine trăiam un sentiment ciudat de siguranță, deși nu știam cine ești, nu-ți vedeam ochii, doar glasul tău care mă învăluia, din când în când, făcându-mă să vibrez la fiecare nuanţă. Eram veselă, începusem să intru și eu în starea grupului. Toţi băusera mult, iar discuţiile se încingeau peste măsură. Toți se voiau auziţi şi în gălăgia aceea te-ai ridicat hotărât şi ai spus:
– Haideti la mine! Vreau să continuăm distracția!
În euforia generată de plecare am reuşit să privesc spre el şi abia atunci am remarcat că băuse peste măsură. Niciodata nu a fost prea rezistent la alcool, iar acum berile îl amețiseră complet. Striga tare ceva și m-am trezit târâtă de mână spre un taxi plecând spre necunoscut, înghesuită pe bancheta din spate, dar trezită la viață de frigul lui decembrie. Nu ştiu când și unde am ajuns, era haos și veselie fără nici o grijă, iar eu mă simțeam liberă și fericită. Era o garsoniera mică de burlac la parterul unui bloc comun și dintr-o dată spațiul acela se umplu de tineri veseli, dornici de petrecere. Toata lumea cânta, dansa și eu cu ei într-o stare de beatitudine, fără nici un gând. În nebunia aceea mi-am aprins o țigară și ca o fumatoare începătoare căutam insistent să scrumez corect. Ai apărut lângă mine și mi-ai cerut o tigară. Fumam atunci niște țigări de fete, subțiri și maro cu un gust aiurea….teribilisme de tinerețe. Ai luat o țigară și la primul fum te-ai înecat, iar prietenii tăi mureau de râs. Râdeam cu toţii de tine, dar nu-ți păsa, te uitai la mine și încercai să fumezi, imitându-mă puțin. Am început să râdem amândoi fericiți.
Se auzea un blues, iar ceilalţi se înlănţuiseră deja osteniţi în dansuri lascive în miez de noapte. Îmi căutam cu privirea perechea sperând să-l găsesc şi l-am văzut căzut pe un pat. Dormea. Nu mă aşteptam la evoluţia asta a lucrurilor şi pentru ca eram beată şi veselă îmi doream ca starea aceea de bine să nu se mai termine. Ţi-am simţit privirea urmărindu-ma, cuminte, fără zâmbet, fără cuvinte, fără….m-am apropiat de tine şi ţi-am spus:
– Vreau să dansăm!
Nu ai zis nimic. M-ai prins de încheietura și m-ai luat în braţe. Erai calm, erai serios, nici un gest, nici o strângere nepotrivă și ne mișcam în ritmurile unei muzici lente și tandre. Pluteam între vis și realitate, amețită și fericită…îți simțeam mirosul în nări, trupul pe care îl atingeam în mișcarea dansului. Fără să-mi dau seama am început să te ating tandru și să mă lipesc de tine de parcă eram singuri în cameră, în lume, în infinit..
În clipa aceea m-ai zmucit de mâna și m-ai târat pe holul acela îngust, lipidu-mă de un perete.
– Ce faci? Tu stii ce faci? Să nu mai faci asta niciodata! Ai priceput?
-N-am vrut … iartă-mă!
Plângeam încet, umilită de situație și aș fi vrut să fug să mă ascund în cel mai întunecos loc din lume. Dar nu mă lăsai să mă mişc ca si cum eram prizoniera acelei situații și nu aveam nici o scăpare. Era un hol mic de trecere spre baie și-n toată nebunia aceea unii veneau la baie, se auzea apa trasă la wc, simțeam privirea unora curioasă îndreptată spre noi şi căutând să înţeleagă ce se întâmplă.
M-ai întors cu faţa la oglinda din hol şi mi-ai spus:
– Uită-te la chipul tău cât eşti de frumoasă! Oamenii frumoși ca tine nu au dreptul să se joace și să profite de frumusețea lor. Aș da orice să fii a mea acum, dar nu eşti. Să nu mai faci asta niciodată … numai daca vei alege conştientă acest lucru!
Priveam mirată chipul meu prea bine cunoscut în oglindă, acum plâns şi cu rimelul întins pe obraji și-n spatele lui te-am văzut pe tine pentru prima dată. Pe tine cel real … Îţi priveam ochii albaştrii, zâmbetul, buzele….te-am văzut…
M-ai întors blând spre tine, mi-ai mângâiat faţa, stergându-mi lacrimile rebele. As fi vrut să zic ceva, să mă apar, să găsesc explicaţii, dar buzele tale calde mi-au oprit vorbele nerostite într-un sărut lacom, fără început, fără sfârșit…
Te-ai oprit brusc, regretând parcă gestul tău nebunesc şi ai plecat lăsându-mă pe holul acela îngust şi gol, cu muzica urlând un cântec aiurea, cu personaje care veneau şi plecau….
Nu stiu cât am stat acolo suspendată în timp şi spatiu, nu găseam puterea să fac un gest, un pas. Târziu am intrat în baia aceea mica şi mi-am spălat faţa plânsă, atingându-mi buzele vlăguite de sărutul tau. Simţeam că mă trezesc şi mă întrebam dacă ce-am trăit a fost aievea sau doar un vis…..
M-am întors în cameră simţind pe umerii mei povara întregului univers. Era întuneric în cameră, abia distingeam ceva. Cei mai mulţi plecaseră, unii mai dormeau pe fotolii și canapea osteniţi de somn şi alcool, iar din bucătărie se auzeau voci vesele şi calme povestind întâmplări banale. Am intrat în cercul lor căutând să-mi scot din minte sărutul tău şi am simţit că mă eliberez povestind aiurea în zorii zilei despre lucruri simple. Îmi reintrasem în rol, mă jucam pe mine şi simţeam că mă întorc pe un teren sigur. Când zorile au început să mijească te-am văzut cum mă priveai zâmbind tolănit într-un fotoliu din cameră. Ai fost acolo tot timpul … ascuns în umbra nopţii, căutându-mi mintea, sufletul, fiinţa…
Te priveam în lumina crudă a dimineţii de iarnă și aceiaşi ochi albaştrii pătrunzători pe care i-am văzut în oglinda din spatele meu mi-au susţinut privirea.
Ultimii rămaşi se pregăteau să plece, tu îi urmai pe toţi tăcut şi liniştit, obosit de lunga noapte de distracţie. M-am îmbrăcat încet. Fiecare gest al meu era greoi, lent, apăsat de parcă aş fi vrut să opresc timpul în loc. Am ieşit cu toţii în răcoarea dimineţii de iarnă, despărţindu-ne formal, treziţi parcă la realitatea unei noi zile comune din viaţa noastră. N-am zis nimic, simţeam că glasul mă va trăda şi am plecat zgribulită alături de ceilalţi, prizonieră a mâinii lui. Te-am mai privit o dată peste umăr cum stai în frig, urmărindu-mi paşii ce mă îndepărtau de tine…
Ascultam absentă, pluteam … albastrul ochilor tăi … eram deja a ta.
dacă ți-a plăcut, distribuie mai departe
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
2
