Reprezentativ

Why does my heart feels so bad?

Iubirea ce era la începul doar una

a devenit apoi multiplă, cu una și încă una,

până ce numărul lor s-a rătăcit în neant.

Din infinită a devenit doar acceptabilă, din ideală suportabilă,

iar în final o palidă amintire a trecerii prin existența ta.

O recunoști în alții…

În gesturi simple și-n zâmbete furate,

Și-i desenezi adesea forma într-un fulg de nea.

Nici lipsa ei nu te mai doare,

așa cum nici prezența ei nu ți-o dorești

Ș te întrebi mirată a câta oară:

Why does my heart feels so bad?

Reclame
Reprezentativ

puțină realitate…

Unii îmi spun cum să scriu, alții despre ce să nu scriu. Unii se simt vizați de orice idee exprimată de mine de parcă ar fi centrul universului, alții mă ignoră cu grație fiind prea uncool și boring pentru ei. Unii se plâng că sunt prea romantică în on-line și prea colțuroasă în realitate. Alții își imaginează că sunt un personaj plin de mister, iar alții sunt șocați de stilul meu direct.

Ideea e că nu scriu pentru ceilalți decât într-o foarte mică măsură. Da, îmi asum faptul că nu-mi doresc succesul la public cu acest blog. Nu fac reclamă decât atunci când îmi propun asta și îmi avertizez și cititorul despre ce este vorba la finalul articolului. În general îmi propun să fiu eu, cu dilemele și trăirile mele multiple, cu gânduri o mie și tot atâtea emoții. Imperfectă și cu viața mea trăită fără regrete. Doar eu…

Îți place, rezonezi cu mine, avem ceva în comun ești binevenit în lumea mea! Nu-ți place, drum bun! Avem atâtea de trăit… și eu și voi

Reprezentativ

Cine răspunde de risipa noastră?

Atunci când vorbim de economisirea energiei la nivel național trebuie să știți că sectorul casnic are cea mai mare pondere în consumul de energie finală, aproximativ 33,7% (2015). Asta înseamnă că ceea ce alegem noi să facem, la nivelul fiecărui consumator casnic, chiar contează! Contează pentru bugetul nostru în primul rând, dar și pentru economia națională și pentru planeta noastră comună.

Interesant este faptul că țara noastră are cel mai scăzut consum de energie electrică pe locuitor din UE de 2,6 ori mai mic decat media UE. Dar să nu credeți că acest lucru se datorează gradului de educație a publicul consumator care este econom prin alegere! Consumul mai redus de energie în România este cauzat de sărăcia lucie a celor din mediul rural, care nu-și permite nici măcar lumina de la un bec în casă. Dar situația asta particulară a României nu ne împiedică pe noi, cei mai norocoși, să consumăm energia în mod responsabil. Nu-i așa?

Unele măsuri de reducere a consumului de energie au fost luate la nivelul Uniunii Europeane și s-au concretizat la nivelul statelor membre în strategii și planuri pentru creșterea eficienței energetice. În această categorie aș încadra:

  • măsurile de creștere a eficienței energetice a clădirilor prin anveloparea acestora, astfel încât pierderea de căldură, mai ales în sezonul rece, să fie cât mai mică.
  • clasificarea europeană a aparatelor electrocasnice pe diferite clase energetice, ceea ce permite consumatorului european să aleagă cele mai performante și eficiente aparte electrocasnice de consum casnic

Dar pentru că vorba înțeleaptă din popor „omul sfințește locul” este mereu actuală, revin la ceea ce contează cu adevărat:

alegerea înțeleaptă a fiecăruia dintre noi de a economisi energia electrică consumată acasă sau la birou!

Pentru a vă ajuta să luați cele mai bune decizii de economisire a energiei acasă sau la birou, E.ON au lansat proiectul #EconomiiLaPuterea100, prin care și-au propus să ne prezinte 100 de sfaturi care să ne ajute să economisim energie. Pe canalul lor de YouTube, într-un playlist special, puteți găsi toate aceste sfaturi, împărțite în diverse categorii, ce ne-ar putea interesa pe oricare dintre noi.

Mie una mi-au atras atenția unele soluții de reducere a energiei consumate în bucătărie, soluții pe care recunosc că nu le cunoșteam. De exemplu:

#vase mari pentru ochiurile mari de aragaz

Știați că se pierde 1/3 din energie dacă vasul are doar cu 1 cm mai mic decât ochiul de aragaz pe care se gătește? În toate potrivirea pare să fie cheia succesului.

#ochiurile plitei electrice păstrează temperatura încă 5-10 minute după închidere

Informația este relevantă pentru că economisești 10 minute de consum al energiei. Prin urmare nu aștepți până mâncarea e gată și apoi o iei de pe plită, ci oprești sursa de energie cu 10 minute înainte de momentul final de preparare a mâncării. Simplu și eficient!

#folosirea oalei sub presiune pentru preparatele culinare ce necesită fierbere îndelungată

Cu această investiție mică poți face o economie de până la 30% din energia consumată în varianta clasică.

Mai sunt și alte sfaturi utile pe care deja le aplicam în bucătărie, precum folosirea oalelor cu capac la gătit, clătirea vaselor cu apă rece, utilizare aparatelor de spalat vase sau haine doar atunci când sunt pline și multe altele mai vechi sau mai noi, surprinzătoare sau doar de bun simț. Toate însă merită testate și utilizate zilnic în viața noastră.

Până la urmă răspunsul la întrebarea mea este unul destul de simplu: de noi înșine depinde să luam deciziile înțelepte de consum inteligent a energiei.

Reprezentativ

Iubirea nu se transformă în prietenie, ci în amintire

Marile iubiri nu se pot transforma în prietenii. Dacă se întâmplă așa înseamnă că nu au fost iubiri. Au fost mici îndrăgosteli…
Când ai gustat iubirea, nimic mai puțin nu îți mai ajunge. Nu poți să te amăgești cu mici bucățele dintr-un întreg pe care l-ați format împreună. Dacă o faci înseamnă că n-a contat și atunci retorica mea este inutilă.

Sunt convinsă că experiența mea de viață nu este una universală, după cum cred că, în cazul meu, mai sunt câteva ingrediente unice care fac parte din ființa mea și care m-au dus în punctul în care sunt azi. Poate e chestiune de orgoliu. Poate e încăpățânarea de a păstra amintirea unui maxim magic care ne salvează din banalul cotidian. Poate e doar nostalgia și slăbiciunea unui suflet obosit de încercări. Cine știe?

Oricum ar fi, în lumea mea iubirea nu se transformă în prietenie, ci in amintire. Una dulce-amară.

Nimic de demonstrat.

Reprezentativ

Când lucrurile bune poartă un nume

Știți acel moment când primești un cadou pe care nu ți-l dorești și te uiți cu scepticism la el? Așa am fost eu, anul trecut, când m-am trezit în mână cu tichetele de vacanță în valoare de 1450 lei, pe care scria cu litere mari:

ACUM EȘTI MAI APROAPE DE CONCEDIUL BINEMERITAT!

Când cineva îți vrea binele cu atâta înverșunare, înseamnă că e momentul să faci și tu ceva pentru acest bine. Zis și făcut. Odată primite cele 29 tichetele de vacanță am început să caut pe diverse site-uri turistice o vacanță la munte pentru familia mea. Chiar dacă pare o simplă formalitate, în fapt mi-am pierdut 2 zile să caut ofertele turistice ce acceptau plata cu tichete și care să îndeplinească și condițiile de confort dorite de mine. Așa am descoperit platforma Travelminit, specializată pe oferte turistice în România și Ungaria care accepta vouchere de vacanță pentru toate ofertele lor interne.

Avantajele de a plătii servicii turistice cu tichete de vacanță prin Travelminit sunt multiple:

  • nu mai pierzi timpul căutând diverse oferte pe mai multe site-uri și eviți situația neplăcută de a afla că nu poți plăti cu tichete de vacanță. Pe această platformă toate oferte din România pot fi plătite cu tichete de vacanță, fie în totalitate, fie ca avans;
  • procedura de plată cu tichete de vacanță este mult simplificată:
  1. alegi hotelul și serviciile de masă dorite din lista cazărilor disponibile pe platformă;
  2. faci rezervarea on line pe Travelmint.ro, menționând din start forma de plată cu tichete de vacanță;
  3. trimiți tichetele de vacanță la adresa firmei prin curierat rapid cu menționarea pe plic a numărului rezervării
  4. ai parte de serviciile turistice alese, fără nicio modificare.

Să înceapă vacanța!

Am ales muntele și două locații de vis: Sinaia, orașul regal de pe vale a Prahovei și Brașov pentru farmecul său unic.

Am ajuns la Sinaia cu trenul fără nicio așteptare. Speram doar aer curat și relaxare. Am găsit un orășel frumos, plin de culoare, îngrijit și cu multă istorie în arhitectura sa. Sinaia te introduce în lumea sa regala mai ales dacă ajungi cu trenul aici . Gara regală e o bijuterie de cochetărie și frumusețe și am admirat-o cu nostagia vremurilor de altădată.

20180721_113947
sursa: arhiva personală

Simți de cum pășești în această gară că intri într-o altă Românie, cea din epoca eleganței perioadei interbelice.

20180723_123938
sursa: arhiva personală

În fața gării, urcând câteva trepte, ajungi în prinicipalul parc din Sinaia unde se găsește frumoasa clădire a Cazinoului, construită în anul 1911 din inițiativa lui Carol I. În luna iulie, parcul era de un verde vibrant, iar după căldura sufocantă a capitalei, senzația mea a fost aceea că în sfârșit pot să respir aer curat.

Alegerea de cazare și masă a fost la un hotel situat în centrul orașului pentru a putea explora cât mai ușor obiectivele turistice emblematice din Sinaia, iar pe baza bonurilor valorice primite am putut lua masa la ce ora voiam noi și în cantitatea potrivită pentru fiecare. Plimbarea către Castelul Peleș și Pelișor a fost extrem de veselă, iar timpul înnorat nu a făcut decât să sporească setea noastră de explorare și cunoaștere.

Am ales o poză cu băieții mei, privind spre vârful munților, pe care o îndrăgesc nespus, poză făcută în grădina splendidă din fața Palatului Peleș:

sursa: arhivă personală

După câteva zile de relaxare la munte, am luat trenul spre Brașov și ne-am cazat, cu mic cu mare, la frumosul hotel, plasat în centrul orașului, La Maisonnette. Proaspăt renovat, hotelul mi-a plăcut prin arhitectura sa exterioară și amestecul de vechi și nou al designului interior, prin recondiționarea lemnăriei ce oferă o căldură aparte spațiului.

sursa: Travelminit.ro

Vă imaginați cum e să admiri de la geam Biserica Neagră din Brașov și să ajungi în câteva minute în Piața Sfatului? Locația acestui hotel exact asta oferă: posibilitatea să ajungi rapid în orice loc din centrul Brașovului, un spațiu ambiental cald și luminos și niște gazde prietenoase și gata oricând să ofere orice informație oaspeților.

sursa: Travelminit.ro

Orașul Brașov e plin de farmec: cu piața sa centrală, un imens spațiu pietonal unde turiști pot admira arhitectura clădirilor istorice din centrul vechi, cu munții săi împrejmuitori ce te îndeamnă să respiri adânc la fiecare mișcare, cu oamenii săi molcomi și relaxați.

sursa: arhiva personală

Ne-am simțit minunat și fără îndoială a fost un concediu memorabil. Ceea ce părea la început o corvoadă de căutări și refuzuri de plată, de timp pierdut și servicii turistice prost alese, s-a trasformat într-o vacanță perfectă, împreună cu băieții mei dragi.

Alegerea mea de acum este simplă: Travelminit. Voi, mai căutați?

  • Acest articol că acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

O dimineață cu aromă de cafea

Se trezi atinsă de lumina blândă a unui răsărit neașteptat în viața ei. Sărutul lui cald îl simți ușor pe gât și apoi cum coboară încet pe spate, zăbovind în curbura taliei și continuîndu-și apoi periplul lin de dezmierdare. Erau atingeri fine, tandre și fără grabă…

Sub sărutările lui, ea se întinse ca o pisică și se lipi toată de el. Se simțea alintată și dorită și răspundea vibrând cu fiecare atom al ființei ei. Omida, obosită de viață, care abia se târa sub greutatea timpului, simțea cum încep să-i crească aripi fine de mătase. Încet, încet, fața ei se însenina, iar ochii ei frumoși zâmbeau fericiți. Îl copleși cu sărutări tandre și jucăușe, oprindu-se din când în când doar ca să-i vadă ochii albaștrii.

El îi urmărea cu interes orice mișcare, orice atingere, orice tresărire. Era fascinat de metamorfozarea femei din brațele sale… femeia puternică, atotștiutoare, rebelă, sălbatică se transforma sub sărutările lui într-un fluture delicat și fragil. Copil alintat îi părea acum, cu firele de păr rebele ce-i intrau în ochi și buzele ei calde, pe care și le mușca nevinovat.

-Bună dimineața draga mea! Vrei un sărut cu aromă de cafea?

Zâmbetul ei jucăuș era răspunsul pe care-l aștepta. Dispăru pentru câteva minute numai bune pentru ca femeia fluture să-și întindă aripile în aer. Cu coada ochiului îl observă pe el, magicianul absolut al iubirii cum prepara cafeaua la un expresor de cafea pe care-l observase și ea în ofertele de electrocasnice de ultima generație.

Poate acesta era secretul magiei întâlnirii lor unice? Poate licoarea aceasta fermecată era răspunsul fericirii lor? De unde emana atâta magnetism între două corpuri până ieri străine?

sursa: pinterest

El adulmecă mirosul proaspăt al cafelei naturale și a înțeles ceea ce părea de neînțeles: femeia fluture nu va fi niciodată a lui. Ea era libertatea în formă pură. Dar, prin ce miracol al universului, această ființă minunată a stat în brațele sale chiar și pentru o noapte! Ar fi vrut să o țină acolo, captivă, dar a înțeles că un fluture atins pe aripile sale nu mai poate zbura. Iar el o voia liberă și fericită. 

Cu gesturi sigure luă ceașca aburindă de cafea și se îndreptă spre visul său frumos. Patul era gol, iar geamul camerei sale larg deschis. Doar un miros fin de parfum se mai simțea discret în încăpere, iar cutele de cearceaf mai tradau încă formele ei perfecte. Sorbi gânditor din licoarea magică a cafelei și se auzi strigând cu glas tare:

Te iubesc vis frumos!

Dar universul părea mut și impasibil în fața strigătului său. Predestinarea acestei întâlniri magice dintre un el și o ea nu era opera niciunui demiurg înțelept. Mai degrabă hazardul a făcut ca el să o întâlnească în seara aceea în barul unde-și făcea veacul și tot o întâmplare a fost și cumpărarea noului expresor de cafea de la magazinul online magNET.ro Cine poată să înțeleagă alăturarea lor magică din acea clipă unică a vieții sale? Misterioase sunt căile hazardului…

Atingerea femeii fluture a lăsat urme adânci în sufletul lui flământ, dar nu regreta nimic. Cu ea a înțeles ce înseamnă iubirea care nu posedă, iubirea generoasă, iubirea pură, iubirea …

Femeia fluture a zburat în infinitul univers pentru alte momente magice de iubire. În urma ei a rămas doar praf de curcubeu și un miros de cafea proaspătă … și poate un bărbat matur și înțelept.

sursa: pinterest

Povestea mea are și o morală. Găsiți fata potrivită, de restul se ocupă magia unei cești de cafea, prospăt preparată cu cele mai bune expresoare de cafea. Iar dacă nu funcționează magia, tot sunteți câștigați: veți avea energie
pe durata întregii zile și o stare de bine ce nu are egal . 🙂

  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

Fum de țigară…

Gustul primei ţigări după 12 ani …. savuram ţigara aceea …. mă servisem cu tupeu din pachetul tău şi aşteptam să te întorci să-ţi mulţumesc…

Erai departe, povesteai ceva preocupat şi te priveam curioasă prin fumul de ţigară. Beam un vin roşu şi apreciam estetic forma paharului, jucându-ma cu rotunjimile sale. Eram absentă, visam, ascultam glumele celorlalţi, conversaţii comune de oameni ameţiţi şi nu simţeam nevoia să spun nimic. Am mai luat o ţigară, deja gesturile mele erau mai sigure … şi m-am lăsam cuprinsă de amintiri. Întotdeauna amintirile mele au fost olfactive şi gândurile mele se întorceau constant la iubirile mele rătăcite în fum de ţigară…

Te-ai aşezat lângă mine. Ştiam că trebuie să-ţi mulţumesc pentru ţigări, dar n-am zis nimic. După a treia ţigară ţi-am vorbit:

-În seara asta am fumat prima mea ţigară după 12 ani… mi-a plăcut mult … mirosul, gustul, combinaţia de tutun cu vin roşu…

-Să-ţi fie de bine! Sper că nu o să mă injuri că te-ai reapucat de fumat din cauza mea, ai spus râzând de mine.

Zâmbeam…nu avea sens să te contrazic. Fiinţa aceea ambiţioasăşi dominată de verbul “trebuie” nu exista în seara aceea. Pentru tine, atunci puteam fi oricine.…

Îţi observam dexteritatea cu care fumai şi te-am întrebat:

-Fumezi şi altceva?

Te-a uitat încurcat la mine şi mă întrebam şi eu oare ce m-a apucat să fiu aşa directă?! Nu-mi amintesc ce-ai răspuns, nici nu conta, eram ameţită de vin, muzica … eram relaxată cum n-am mai fost demult. Ceilalţi plecau unul câte unul, simţeam că e momentul să plec şi eu, dar singurătatea camerei mele îmi părea greu de suportat. Eram tristă, vinul îmi amorţise simţurile … dar îmi înteţise durerea unor amintiri.

Am ajuns în camera mea şi în întunericul nopţii m-am lăsat încet pe vine, plângând încetişor… lacrimi fierbinţi îmi curgeau pe obraz. Puteam, în sfârşit, să fiu neputincioasăşi vulnerabilă, eram singură în faţa oglinzii într-o cameră străină de hotel. În întuneric, am început să mă dezbrac cu mişcări greoaie … Prin vis mi s-a parut că aud sunetul mesageriei de telefon….

Erai tu … îmi scriai ceva stângaci despre “lucruri care nu pot fi spuse decât în particular”. Şi acum îmi vine să râd că nu te-ai semnat … ai trimis al doilea mesaj cu numele tău. Zâmbeam …. oricum nu-ţi ştiam numele ….

Trebuia să aleg. Niciodată nu mi-a fost frică să aleg, şi-am ales să intri în camera mea, în mintea şi în sufletul meu….Habar n-am ce te-a adus acolo în clipa aceea, care erau motivele tale!? Nu contau. Erai acolo: ameţit, dulce, cald, bun ….

M-a frapat înălţimea ta. Mă dominai fizic şi totuşi nu ştiai ce să faci. Erai agitat, vorbeai mult, ezitai … îmi vorbeai de timiditatea ta…Vroiam să te opresc, dar nu ştiam cum. Întinşi unul lânga altul, mă mângâiai încet pe coapsăşi-mi plăcea mirosul tău de tutun şi alcool. M-am cuibărit încet lângă tine să te miros …Stăteai cuminte, lăsându-mă să fac ce vreau, aşteptând … când tot mirosul tău a fost al meu … m-am apropiat de buzele tale. Te-am sărutat încet, ţi-am savurat căldura buzelor şi am simţit acelaşi gust de tutun şi alcool care m-a atras la tine. Ai început încet să preiei controlul şi să mă iei în braţele tale, mistuindu-mă cu săruturi fierbinţi. Erai stângaci, dar mâinile mele erau lângă ale tale aratându-ţi felul în care vroiam să fiu atinsă. Mi-ai şoptit „învaţă-mă…” şi gândul meu zbură la cel care mă învăţase pe mine să fac dragoste.

Erai acolo vulnerabil şi dulce, atât de atent la atingerea mea … erai tot ce-mi doream în noaptea aceea. Ai fost bun şi generos …

Am făcut un duşşi m-am întors în pat. M-a surprins felul în care m-ai cuprins protector în braţe. Stăteam cuminte şi savuram liniştea unor clipe calde. Simţeai că adorm şi mi-ai şoptit că va trebui să pleci….

Ştiam că acele clipe sunt unice, le simţeam frumuseţea şi simplitatea. M-ai sărutat de rămas bun; şi tu ştiai că n-o să ne mai vedem… Ezitai să pleci, iar eu stăteam absentă pe marginea patului. Îţi simţeam bunătatea şi zâmbeam fericită vieţii. Niciodată nu vei şti ce mult a însemnat pentru mine noaptea aceea! Am descoperit că sunt vie, că pot simţi, că pot dori, că n-am murit … încă.

Reprezentativ

Nimic nu e ceea ce pare!

Prima mea zi de coorporatistă m-a învățat că nimic nu e ceea ce pare. Cu părul întins perfect, ținută bussines clasică și geanta cu laptopul personal am ajuns la ora 8 la noul meu loc de muncă. Știți cum e să ai 24 de ani și să crezi că poți cuceri întrega lume?

Ei bine, eu eram exact opusul. Mă vedeam grasă, cu hainele prea comune și ieftine, cu atitudinea puțin neîncrezătoare și cu mari emoții legate de contactul fizic cu oamenii. Iar prima zi … oriunde ar fi fost ea, era un coșmar pentru mine. Mi se părea că toți ceilalți arată mai bine, sunt mai eleganți, mai sofisticați și cu o greutate perfectă.

Ce mâncau oamenii aștia de arătau așa de bine? Pun pariu că ei nu au sandvici cu salam în geantă ca mine!

Mi-am făcut puțin curaj și am intrat în discuții cu zâna biroului nostru. Era o fată înaltă, genul model de revistă, cu o siluetă perfectă și un zâmbet larg:

Nu te supăra, am și eu o curiozitate: unde se poate mânca aici la birou ceva consistent și bun?

Zâna mă privi puțin mirată de stupizenia întrebării și, după ce mă examină câteva asecunde, îmi aruncă o întrebare ciudată:

Ești pe slăbit sau pe menținere?

tiu și eu … sunt veșnic pe slăbit, dar vreau să mănânc ceva mâncare gătită la prânz, dacă tot stăm până seara la birou. M-am cam săturat de sandviciurile mamei, încercam eu să fiu glumeață.

Sandviciuri?! Asta explică multe!

Da, zic eu, explica destule. Tu, pe ce ești?

Draga mea, după cum bine vezi eu am greutatea ideală, deci sunt pe menținere. Asta pentru că am grijă de mine și aleg să mănânc sănătos și la ore fixe. Nu e complicat să slăbești sănătos dacă ai puțină voință, chiar dacă ai un program încărcat cum avem noi. Hai cu mine să te convingi!

Fără să obiectez nimic m-am trezit îndrumată spre bucătăria biroului nostru, iar zâna mea a început să scoată din frigider diverse pachete frumos colorate. Ce erau acestea?

Uite aici se găsește meniul meu pentru o săptămână. Fără stresul de a căuta localuri cu măncare sănătoasă, fără să umblu prin geantă cu alimente, așa ca tine, și fără să-ți bați capul cu calculatul caloriilor! Au făcut alții asta în locul nostru! Draga mea, timpul este cel mai de preț lucru din viața noastră, nu-i așa? De ce să nu-l folosim pe lucruri care contează?

Vă închipuiți mirarea mea la vederea acestor pachete colorate ce conțineau mâncare? Și nu orice fel de mâncare ci meniuri perfect porționate și echilibrat concepute pentru organism. Meniul săptămânal cuprinde trei mese principale și o gustare și nu mai trebuie să mănânci nimic în plus, deci fără stres inutil de a căuta mâncare la prânz când toată lumea asta face. Meniurile sunt destul de diversificate, iar modul de preparare utilizează temperaturi scăzute, pentru păstrarea calității nutrienților. De asemenea, ambalarea MAP(modified atmosphere packaging) a produselor are ca scop principal păstrarea prospețimii preparatelor timp îndelungat. Produsele sunt bio și gătite fără conservanți, ceea ce este un avantaj important pentru sănătatea noastră.

Părea prea frumos să fie adevărat și încă priveam neîncrezătoare produsele frumos împachetate, ce păreau fără gust și fără miros. Simțindu-mi îndoiala, zâna mea perfectă mi-a spus:

Te invit la prânz să te convingi. Azi avem supă de găluști condimentată. O minunăție!

Fără să mai aștepte confirmarea mea, zâna cea frumoasă a scos două pachețele de supă și le-a încălzit la temperatura camerei. Apoi ne-am așezat la masă și am savurat un prânz gustos și sănătos împreună.

Totul părea ireal de simplu și bun, iar felul în care arata zana mea era o garantie în plus că e cea mai bună alegere de alimentație pentru o tânără coorporatistă ca mine, ce nu știe găti și iubește să fie o sedentară la birou.

O să ziceți că e o soluție pentru oameni comozi. Eu vă zic că e soluția ideală pentru cei ce vor să fie sănătoși și nu au timp de gătit. Nu trebuie să fim toți experți în toate, dar putem alege să beneficiem de sfaturile unor experți.

Alegeți să mâncați inteligent! Nu doare…

  • Acest articol că acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

Clujul, satul meu drag!

Clujul meu drag, parcă ai rămas blocat într-un timp al uitării!

Citesc că ai ajuns model pentru unii și alții, îmi spun mulți că ești pe val, că cei ce te conduc sunt speciali și chiar aș vrea să fie așa, pentru că ești prima mea iubire, orașul meu natal. Am crezut mereu în tine și te-am lăudat …prima bugetare participativă din cartierul meu, primul oraș cu o strategie de dezvoltare în care e implicată întrega comunitate și multe altele.

M-am întors acasă pentru câteva zile și mi-am revăzut locurile copilăriei mele cu nostalgie, dar și cu multă durere. Prea multă indiferență acolo unde ar fi trebuit să văd evoluție. Primul exemplu: școala mea generală nr. 6 de pe strada Meziad.

Pentru mine a fost școala unde m-am format ca om: cu o locație ideală, lângă pădure, ceea ce permitea profesorilor să facă ore de sport, biologie sau desen într-un cadru natural ideal, cu laboratoare de fizică sau chimie complet dotate, cu profesori excepționali (nu mă feresc de cuvinte) precum d-na Iancu, profesoara de matematică, d-na Ilea, profesoara de română, d-l Cucu, profesorul de biologie, d-l Simon, profesorul de chimie, d-na Horvath de desen). Azi e o ruină. Cu greu, printre crengi și buruieni, mai poți crede că acolo, acum 30 de ani a fost o bijuterie de școală generală. Știam că a devenit sediu de poliție, iar mai apoi locația unei școli de șoferi. Azi e doar o amintire dureroasă pentru mulți copii ai Mănășturului care au învățat acolo.

M-am plimbat prin pădurea copilăriei mele cu nostalgie. Pentru toți cei din zona, pădurea de lângă blocuri a făcut parte integrantă din viața lor. Era o zi senină de primăvară cu mult soare și ciripit de păsărele. Aleile vechi din pădure, pe care le știu din copilărie au rămas aceleași. Chiar și copacii par încremeniți în aceleși forme. La fel și gunoaiele rămase după locuirea temporară de a familiilor de romi de la marginea pădurii.

Am ieși din pădure în zona cunoscută de clujeni La terenuri. E locul unde am învățat să joc baschet, unde mi-am scos copiii la mișcare și unde și ei, la rândul lor s-au jucat.

La terenuri este o ruină. Tot ce era aparat de joacă pentru copii a dispărut, din băncile de altădată au rămas doar niște cioturi de beton, panourile de baschet stau să cadă, iar vegetația s-a întins sălbatică peste tot. Aici se joacă copiii orașului viitorului, modernului Cluj? Nici măcar o alee betonată de trecere spre zona blocurilor nu a apărut. Aceleași șanțuri pline de noroi printre casele recent apărute ca ciupercile după ploaie.

Știu și eu de multele promisiuni de expropriere a terenurilor și de modernizare a locației. Le știu de 5 ani. Nu le mai cred. Mănășturul meu arată ca un sat uitat de vreme. O spun cu tristețe. Cu garajele sale inestetice de pe Parâng, cu podul acela vechi de trecere spre terenuri năpădit de vegetație, am sentimentul că timpul s-a oprit în loc pentru mănășturenii mei.

Am văzut și noul parking auto construit pe strada Moldoveanu, dar în același timp am văzut că cetațenii tot pe iarbă își lasă mașinile, ca acum 10 ani când nu aveau unde parca. Nimic nou sub soare.

Mi-am luat bilet de tren la întoarcere și mi-am calculat timpul de ajuns cu tramvaiul din mănăștur la gara intr-o zi de duminica de maxim o ora. În stația de tramvai de la capatul liniei era pustiu. Niciun călător, niciun tramvai. După 10 min încep să-mi pun întrebări: oare mai circulă vreun tramvai pe aici? Dau un telefon și sunt asigurată că da, circulă, dar mai greu. Am stat 20 de minute așteptând să văd un tramvai, orice culoare, orice direcție, tramvai să fie. Într-un final a apărut unul, modelul vechi care abia se deplasa. M-am urcat în grabă și m-am așezat la geam să admir peisajele orașului. Alunecarea lui pe șine … a fost înceată spre foarte înceată. Fără niciun trafic deranjant, la ceas de amurg de dumnică, tramvaiul meu se deplasa agala în ritmul său firesc: 40 de minute de legănare, dulce legănare. Am ajuns la limită la gară, înainte să-mi plece trenul.

Nu pot să nu observ și lucrurile bune, iar gara din Clujul este un astfel de exemplu. E complet altceva față de acum 5 ani. Și da, am regăsit trecerea de pietoni de la Complexul Sirena exact acolo unde au cerut mănășturenii să fie pusă. Oamenii sunt la fel de zâmbitori și cu o amabilitate puțin încremenită și ea în timp, nativă și de bun simț pe care nu o regăsești în altă parte.

Dar unde e Clujul modern din prezentările PR-ul politic? Mănășturul meu a rămas același sat uitat de timp și cred că merita mai mult.

Reprezentativ

Drama femeii, de la scrisoare la sms…

Cine ar fi zis că între femeia din literatura interbelică și drama mea de femeie modernă a secolului XXI ar putea exista conexiuni? Personajele feminine contruite de scriitoarea Sidonia Drăgușanu în a sa colecție de nuvele Doamna cu ochelari negri sunt unice, fermecătoare, chinuite de îndoieli și sentimente, dramatice, dar și fragile, iar poveștilor lor existențiale transcend timpul și spațiul.

Mi-a plăcut mult personajul feminin Ana din nuvela „Două scrisori”, în ale cărei frământări m-am regăsit, chiar dacă finalul povestirii e altul decât cel anticipat de mine. Vă las curiozitatea să-l descoperiți singuri.

Aceeași trăire intensă a anticipării despărțirii de cel iubit am trăit și eu … într-o altă epocă, alt univers, alt destin. În povestea mea de iubire vestea cea rea mi-o imaginam venind printr-un sms, pe care nu voiam să-l mai citesc. Credeam că dacă nu va apărea pe ecran acel blestemat seen … încă mai sunt speranțe. Detalii nesemnificative ale vremurilor moderne!

Eroina din nuvela „Două scrisori” , Ana, aștepta să primească scrisoarea de despărțire de la iubit, anticipând cumva acest final al poveștii sale de iubire din prima zi a întâlnirii lor. El, iubitorul de femei, a avut grijă să o prevină. Al meu iubit mi-a refuzat acest adevăr. Dar cu toate aceste avertismente, iubirea a venit când a vrut ea și tot așa a decis să plece. Ana a decis să amâne inevitabilul despărțirii necitind scrisoarea de la el, fugind din fața adevărului realității.

Există o dârzenie oarbă a femeii de a ține cu dinții de ceea ce crede că-i aparține care emoționează profund. Eroina nuvelei „Două scrisori” amână să deschidă scrisoarea albastră de la iubitul ei și crede că în acest fel despărțirea dintre ei nu se va produce. Un tumult de stări și sentimente trăite de eroină se revarsă în acestă anticipare a inevitabilului, iar imaginația ei merge până acolo încât vizualizează chiar și textul scrisorii de despărțire care începea așa:

draga mea, din motive independente de voința mea, nu te mai iubesc…”

sursa: pinterest

​Își amintea ce-i spusese el cândva „Din motive independente de voința mea mă îndrăgostesc de o femeie sau mă dezîndrăgostesc de ea”. Era avertismentul care îl plasa pe el în afara unei deciziei personale asumate. Cum să poți păstra iubirea unui astfel de bărbat?!

Povestea mea de iubire s-a încheiat cu un sms de despărțire, pe care am tot amânat să-l citesc, la fel ca personajul Ana. Știam că despre asta era vorba și, mai rău decât eroina din poveste, eu am crezut că dacă o să vorbesc față în față cu el, înainte de a citi mesajul, cumva despărțirea anticipată va dispărea.

sursa: pinterest

Îl iubeam cu toată fiinţa mea şi mintea mea nu putea înţelege că s-a terminat totul. Iubirea mea nu putea face asta! Era sufletul meu pereche şi l-am găsit după atâtea încercări ratate… A apărut târziu în viaţa mea, la 35 de ani, după multe relaţii eşuate, când credeam că nu mai există nici o şansă pentru mine la fericire. Aveam amândoi un trecut bogat de iubiri eşuate şi tocmai de aceea descoperirea iubirii noastre a fost unică şi minunată. Doi oameni trecuţi prin multe, cu experienţă de viaţă care s-au îndragostit profund… ce frumos părea!

Îmi amintesc şi acum fluturii din stomac când l-am văzut prima oară. Primul nostru sărut din parc şi plimbarea de mână în parc, sub lumina caldă a felinarelor. El era minunea vieţii mele. Cu zâmbetul lui cald şi ochii blânzi, el ştia să-mi atingă toate coardele fiinţei mele. Ne-am mutat împreună şi trăiam cu pasiune fiecare zi cu el. Ne mistuiam în nopţi de amor şi discuţii intelectuale nesfârşite. Simţeam că-l doresc cu fiecare por al trupului meu plăpând şi nu suportam să treacă o zi fără să fie cu mine. Nu auzeam, nu vedeam, nu respiram decât prin el şi cu el. Eram fericită cum nu mai fusese niciodată în viaţa mea. Sorbeam fiecare cuvânt al lui şi fiecare gând a lui îl prindeam cu drag în sufletul meu…

Nu se poate să fie adevărat. Știu că și el mă iubește în felul lui… L-am căutat la biblioteca unde știam că studiază și am primit decizia despărțirii de mine, direct de la el, privindu-mă în ochi. Nu a avut nicio tresărire. Nicio emoție nu se simțea în vorbele lui seci. Printre lacrimi ce-mi alunecau fără voie pe obraji auzeam ceva texte puerile legat de clipele noastre frumoase, trăite împreună. Stăteam rezemată de mobilierul acela vechi, într-un hol de bibliotecă şi plângeam încet. Nu știu de ce am crezut că pot schimba ceva! Toate aceste amintiri cu noi doi împreună erau acum insuportabile. Mă durea atât de tare încât aș fi vrut ca întreg universul să se oprească, iar ființa mea măruntă să dispară în neant.

N-am avut eu norocul să dispar atunci, nici liniștea uitării acelui moment nu am găsit-o. L-am urât pe Dumnezeu atât de mult încât am pus pariu că dacă acel bărbat va fi fericit în viața lui, atunci voi știi sigur că nu există dreptate divină în lume și totul e un hazard absurd.

Până azi pentru mine universul a rămas absurd…

  • acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

„Mama mea” de București

Când am decis că viața mea în orașul natal nu mai putea merge pe același drum oarecum previzil, cu un loc de muncă călduț și o viață personală învârtindu-se în același cerc avem 42 de ani. Puțin coaptă și cu doi copii minori în creștere am ales să vin să lucrez în București în administrația centrală.

Cu un elan, de care azi încă mă minunez, mi-am pregătit dosarul de concurs pe un post într-un minister, mi-am legalizat documentele și l-am trimis prin poștă. Apoi mi-am luat biletele de tren (pe atunci nu circulau avioanele low cost pe ruta București-Cluj) și am început să învăț toată legislația din bibliografie. Îmi amintesc lungul drum de zi, de aproape 9 ore cu trenul, drum în care nu am văzut altceva decât articole de lege și imagini care alunecau nebune pe geamul mudar din compartiment. Eram tare îndârjită să reușesc și cumva toate lucrurile care au urmat au mers în direcția aceasta.

Am ajuns obosită la București, dar cu toată materia așezată în sertărașele memoriei mele fotografice. Cu puțin efort am reușit să adorm în casa prietenei mele de la București și într-o zi ploioasă de decembrie m-am prezentat la examen. Lume multă, oameni care păreau a știi de ce sunt acolo, atmosferă încordată de concurs și subiecte grele. Dezamagită de prestația mea modestă la proba scrisă am început deja să-mi caut biletul de întoarcere la Cluj. Telefonul de la minister mi-a confirmat o notă modestă și deja eram cu o mână pe hainele ce le voiam cât mai repede împachetate, când primesc al doilea telefon. Aceeași voce feminină caldă îmi spune cu îngrijorare:

Chiar dacă aveți o notă mai mică, vă rog nu cumva să nu plecați la Cluj pentru că sunteți singurul candidat care a trecut de proba scrisă și urmează să vă prezentați la interviu!

Îmi amintesc șocul acelei vești neașteptate și faptul că am stat ore în șir nemișcată, singură într-o cameră în penumbră, realizând că din acel moment viața mea se va schimba radical.

Și … așa a fost.

Pentru orice provincial, dar mai ales pentru un ardelean, impactul cu nebunia capitalei este destul de mare. Nu înțelegeam ce caută atâția cerșetori pe străzi și în mașini și nimeni nu era deranjată, ca și cum erau parte integrantă din peisaj. Nu înțelegeam vorbitul în doi peri, glumițele de socializare și frecatul de mentă. Și mai ales nu credeam că există ființe umane capabile să facă rău doar de plictiseală sau de prostie. Naivitatea mea că voi face, profesional vorbind, un pas înainte în carieră avea să dispară destul de repede.

Cea mai grea provocare într-un loc nou de muncă este interacțiunea cu ceilalți, colegi sau șefi. A mea a fost puțin reticentă și mereu căutând să descifrez minciunile din spatele unor zâmbete prea largi și prea false. M-am poziționat din start defensiv și am păstrat o distanță mare față de toți și toate…

Ei bine, când credeam că am ajuns în neverland, am cunoscut-o pe „mama” mea de București. Calmă, bună și discretă, noua mea colegă de birou mi-a întins mâna și mi-a arătat că îngerii există printre noi. În cele câteva luni cât am stat în același birou m-a ghidat discret prin hățișurile și orgoliile din administrație, prin birocrația de minister și absurditățile unor situații ce păreau fără ieșire. Fără niciun efort mi-a devenit prietenă și confidentă, sprijin la nevoie și omul care avea întodeauna un cuvânt bun pentru mine de încurajare. Avea o încredere infinită în mine și în capacitatea mea de a mă descurca, așa cum doar o mamă are pentru copilul ei și de aceea pentru mine ea este pentru totdeauna „mama mea de București”.

De atunci au trecut 4 ani, prietena mea a ieșit la pensie și s-a mutat de curând într-un apartament nou. Unele lucruri s-au închis în mod firesc, altele de abia așteaptă să înceapă. E la fel de implicată social, ca în perioada ei de muncă oficială, chiar mai activă și m-am gândit să-i ofer un cadou special când ne vom revedea. Un cadou care să-i spună cât de mult o apreciez și cât de mult a însemnat ajutorul și sfaturile ei pentru mine. Fără ea adaptarea mea la București ar fi fost mult mai grea!

Am căutat un cadou pentru prietena mea dragă care să iasă din tiparele clasice de cadouri pentru doamnele. Pentru că știu că încă lucrează am ales un cadou practic, dar și rafinat în același timp: un ansamblu de elemente de birotică, de cea mai bună calitate care să-i amintească în ficare zi când stă la birou de timpul petrecut împreună.

Setul are baza din lemn și conține: un suport de pixuri, ceas, calculator de birou, un glob pământesc pentru pregătirea vacanțelor, calendar electronic cu alarmă, suport pentru cărți de vizită și un compartiment cu capac din piele pentru bilețele importante. Cadourile de pensionare nu trebuie să fie plictisitoare, nu-i așa?

Și pentru că am vrut să-i adaug o notă personală acestui cadou, l-am personalizat cu un mesaj de suflet care să păstreze emoţiile intacte prin trecerea imperturbabilă a timpului.

Cine zice că o ardeleancă nu-și poate găsi „mama” de București? E drept vorbim aici de o ardeleancă mai atipică și o bucureșteancă cultă și rafinată. Două prietene încercate de viață, dar care au decis că nu pot fi decât învingătoare.

Mulțumesc draga mea prietenă și să ne bucurăm cât mai mult timp petrecut împreună!

  • acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

Universalitatea dreptului la vacanță

Draga mea, vom pleca la Paris într-o vacanță, doar noi doi!

Știu că suna clișeistic, dar aceste câteva cuvinte au fost cele ce mi-au deschis universul infinit de multicolor al călătorilor și al vacanțelor pe alte meleaguri. Pentru mine aceste cuvinte au venit târziu, la 36 de ani și după o căsnicie eșuată în care nu a existat ideea de vacanță în existența mea. Au existat doar cuvinte precum muncă, copii și sacrificiu fără sens.

De aceea, pentru mine, expresia „dreptul la vacanță” are un sens mai profund decât de concediu binemeritat la care orice ființă umană aspiră cel puțin o dată pe an. Sloganul publicitar Christian Tour susține Dreptul la vacanță mi-a amintit că a te bucura de o vacanță este un drept universal la care, din păcate, nu toți oamenii au acces din motive sociale, financiare sau culturale.Dreptul la vacanță are sensul materializat al unei normalități care mi-a lipsit mulți ani, dar la care nu am renunțat să sper. Firescul vacanțelor de azi a început cu această invitație surprinzătoare de a experimenta prima mea vacanță cu avionul în afara țării.

Cuvintele le auzeam, dar încă nu le înțelegeam pe deplin dintr-un motiv simplu: erau deschizătoarele unui drum nou în viața mea. Nu știam ce mă așteaptă, dar îmi amintesc clar emoția puternică resimțită. Invitația am primit-o la telefon și tot acolo am plâns încet, să nu fiu auzită, rușinată de reacțiile mele ciudate. Plecam la Paris … eu și cu el, fără să-mi fac griji de altceva decât de a găsi pe cineva care să stea cu copiii mei. Amintiri frumoase…

Am experimentat primul meu zbor cu avionul ca un copil ce descoperă lumea, iar adrenalina explorării necunoscutului am resimțit-o prin toate fibrele corpului. Când mă gândesc că am așteptat 36 de ani pentru primul meu zbor cu avionul, chiar le dau dreptate băieților mei că sunt depășită. Ei deja, la vârsta adolescenței, au adunat zeci de zboruri la activ.

Parisul are un miros special și un cer senin brăzdat de dârele albe ale avioanelor. Prima oprire a fost parcul Champ de Mars, de unde printre crengile copacilor seculari se zărea, din când în când, Turnul Eiffel, simbolul orașului. Îmi amintesc detalii aparent nesemnificative, precum ferestrele caselor vechi, oamenii relaxați care alergau prin parc sau își plimbau câinii, soarele cu dinți din decembrie și atmosfera de sărbatoare din jurul meu. Era prima mea întâlnire cu naturalețea vestului european și eram fascinată de tot ce vedeam.

Am avut o zi destinată special vizitarii Muzeului Luvru, dar cred că  nici o săptămână nu ar fi fost de ajuns pentru a cuprinde bogăția artistică a acestui muzeu. Printre exponate celebre și picturi de geniu mi-am găsit timp să privesc oamenii din jurul meu și să mă minunez de copiii parizieni ce-și țineau orele de desen, pe jos, în sălile imense ale muzeului. Primul meu gând de est europeancă, școlită în regimul comunist, a fost acela de a înțelege de ce există diferențe între marile și micile națiuni europene. Copiii aceia creșteau liberi, având acces la marea cultură universală într-un mod firesc, iar această experiență le va modela pentru totdeauna spiritul. Ferice de ei!

Parisul în luna decembrie e strălucitor, plin de luminițe și culoare. La fiecare ora fixă, Turnul Eiffel strălucește în mii de culori ce-ți taie respiratia.

sursa: arhiva personală

Dar nu strălucirea electrizantă a acestui oraș m-a cucerit, ci farmecul ascuns în formele platanilor din parc, aleile de promenadă de pe malul Senei, străzile înguste ale cartierului latin, spiritul liber al artiștilor parizieni sau panorama fantastică a orașului văzut din fața Bazilicii Sacre Coeur.

Nu pot încheia acest episod parizian fără să amintesc de latura sa romantică. Da, Parisul e orașul iubirii și am trăit-o și eu la cote maxime. Nu contează că am fost doar o iubire pasageră printre altele!

Important e că eu nu am mai fost niciodată cea de dinainte și că am înțeles ce înseamnă o vacanță de calitate și care sunt avantajele unui circuit cultural bine organizat de către profesioniștii din domeniul turistic. O   vacanta  cu Christian Tour este alegerea ideală pentu cei ce înțeleg importanță dreptului la vacanță și va fi întotdeauna și alegerea mea.

Când câștigi ceva cu greu apreciezi și mai mult ceea ce ai, iar eu, datorită acestei vacanțe pariziene mi-am descoperit inspirația și dorința de a picta, dar și nevoia de a deveni cetățean universal al acestei planete. Nu e puțin lucru, nu-i așa?

  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019
Reprezentativ

Luptătorului îi stă bine în arenă

După un titlu atât de de dramatic urmează anunțul meu oficial de participare într-o noua aventură competițională de blogging creativ. Iar voi călători prin locuri exotice, îmi voi face case de vacanță și voi fi îndragostită de viață și nu numai. Nu vă speriați, nu mă invidiați peste măsură și încercați să priviți lucrurile cu detașare! Nimic nu e ceea ce pare, dar în același timp totul este posibil. Ca-n viață! 🙂

Creativitatea să conteze, inspirația să ne învăluie, iar lectură să fie cât mai incitantă. Să avem o primăvară minunată, cu experiențe memorabile !

Bine ai venit SPRING SUPERBLOG 2019!

Reprezentativ

„Bărbați fără femei”

Am terminat de citit „Bărbați fără femei” de Haruki Murakami și am rămas pe gânduri. Bărbații lui Murakami sunt originali, puțin ciudați, educați și virili până-n vărful vîrfului. Universul masculin conturat de autor e atât de fascinant încât doare, iar senzația mea de intrus neavenit m-a însoțit permanent pe parcursul lecturii.

După ce am închis cartea … am rămas pierdută în dileme. Am ratat eu înțelegerea celui mai fascinant univers sau poate bărbații japonezi sunt o altă subspecie, cu caracteristici unice.

Înclin să cred că prima variantă e mai verosimilă, dar atunci trebuie să accept că am fost oarbă.
Bărbații fără femei sunt universali. Le simți mirosul de la distanță și tot de acolo le privești vulnerabilatea. Sunt intangibili și tarați pentru întrega lor viață, dar nu i-am văzut niciodată precum Murakami. Nu neg însă că nu ar putea fi așa, doar îmi exprim perspectiva limitată asupra chestiuni. Mi-a lipsit organul potrivit pentru a vedea…

Ce ți-e și cu perspectiva asta!

Reprezentativ

Zilele mele cu tine…

Zilele mele cu tine începute şi sfârşite într-un alt timp şi spaţiu. Întotdeauna am crezut că erai fericit şi ţi-ai găsit liniştea. Niciodată nu am considerat că ar trebui să te mai caut, să-ţi spun un „La multi ani!” sau orice altceva. Poate îmi era frică de mine să te caut, să nu-mi doresc să fiu cu tine, să nu caut alinare în vorbele tale. Azi însă e prea târziu…

Aud şi acum glasul tău grav în urechi, ca atunci când te-am cunoscut…

Eram la o onomastică într-un restaurant: feţe necunoscute, tineri gălăgioşi, ameţiţi de alcool, fum dens, voci agitate care se întrerupeau una pe alta. Primisem invitaţia şi mă gândeam cu groază că nu o puteam refuza, dar va fi o seară lungă şi plictisitoare. M-am urnit cu greu, muncisem la curăţenia de Crăciun şi aveam un sentiment ambivalent de oboseala şi aşteptare.Era vacanţă, eram bine cu mine şi făceam efortul de a socializa din obligaţie. M-am asezat la întâmplare unde s-a nimerit şi după urările de complezenţă şi pupăturile de rigoare mă gândeam ca seara va trece ușor printre aburii alcoolului. Povești comune, facile şi râsete exagerate. Chipuri relaxate….

Ţi-am auzit glasul tău inconfundabil, grav şi puternic printre celelalte. Povesteai o întâmplare deochiată cu nişte vecini care făceau gălăgios sex. Aveai umor şi ceilalţi te ascultau cu atenţie, râzând la orice nuanţă a poveștii. Nu întelegeai cum poate o femeie să scoată zgomotele acelea, te-ai uitat mirat la mine ca și cum te aşteptai să înteleg, dar nu-ţi doreai răspunsul meu…te-ai mai uitat odată, de parca atunci mă vedeai prima oara şi ai terminat blufând „aș vrea să am şi eu o femeie pe care să o fac să scoată sunetele acelea” .

Ceilalţi au râs sănătos, eu am zâmbit de complezenţă….te priveam, te urmăream şi căutam să înțeleg cine ești. Deși păreai personajul central al grupului, după ce râsetele s-au oprit te-ai retras, ai făcut un pas înapoi ascultând doar vorbăraia celorlalți. Ne studiam din când în când curioși, sorbind din berile acelea de parca se sfârșea lumea. Încercam să mă integrez, zâmbeam la toate inepțiile și beam cu sârg să prind din urmă grupul, să mă deschid poveștilor fără noimă aduse de distracție. M-am ridicat să merg la baie și când m-am întors locul meu era ocupat, iar singurul loc disponibil era lângă tine. Mi-ai observat încurcătura și te-ai uitat la mine zâmbind și așteptând să mă așez lângă tine. Păreai atât de sigur pe tine, iar eu destul de încurcată de apropierea asta neplanificată. Ai aşteptat să mă aşez şi mi-ai şoptit complice la ureche:

Te aşteptam. Povestea nu avea finalul potrivit fără tine.

Eram încurcată pentru ca mi-ai vorbit atât de direct şi familiar ca și cum ne cunoşteam de când lumea. Tu doar zâmbeai şi continuai să interacţionezi firesc cu ceilalți. În timp ce poveştile şi berile curgeau, gândurile mele ca o avalanşă mă loveau. Aşezată între tine şi el, mă simţeam neputincioasă şi ambivalentă. As fi vrut să vorbesc cu tine, dar ştiam că sunt auzită şi mă opream de fiecare data înainte de a începe. Tu mă priveai din când în când complice şi zâmbeai. Nu întelegeam cum de ești așa de relaxat, așa că singura mea explicație era ca nu știai cine sunt. Mi-am regăsit glasul și m-am prezentat:

Eu sunt Ana, cumnata sărbătoritului.

Știu, mi-ai răspuns calm. Eu sunt Mihai, prietenul sărbătoritului.

Glasul tău îl aud și acum în amintire, râsul tău era sonor și dezinhibat, ca toată ființa ta. Așezată lângă tine trăiam un sentiment ciudat de siguranță, deși nu știam cine ești, nu-ți vedeam ochii, doar glasul tău care mă învăluia, din când în când, făcându-mă să vibrez la fiecare nuanţă. Eram veselă, începusem să intru și eu în starea grupului. Toţi băusera mult, iar discuţiile se încingeau peste măsură. Toți se voiau auziţi şi în gălăgia aceea te-ai ridicat hotărât şi ai spus:

– Haideti la mine! Vreau să continuăm distracția!

În euforia generată de plecare am reuşit să privesc spre el şi abia atunci am remarcat că băuse peste măsură. Niciodata nu a fost prea rezistent la alcool, iar acum berile îl amețiseră complet. Striga tare ceva și m-am trezit târâtă de mână spre un taxi plecând spre necunoscut, înghesuită pe bancheta din spate, dar trezită la viață de frigul lui decembrie. Nu ştiu când și unde am ajuns, era haos și veselie fără nici o grijă, iar eu mă simțeam liberă și fericită. Era o garsoniera mică de burlac la parterul unui bloc comun și dintr-o dată spațiul acela se umplu de tineri veseli, dornici de petrecere. Toata lumea cânta, dansa și eu cu ei într-o stare de beatitudine, fără nici un gând. În nebunia aceea mi-am aprins o țigară și ca o fumatoare începătoare căutam insistent să scrumez corect. Ai apărut lângă mine și mi-ai cerut o tigară. Fumam atunci niște țigări de fete, subțiri și maro cu un gust aiurea….teribilisme de tinerețe. Ai luat o țigară și la primul fum te-ai înecat, iar prietenii tăi mureau de râs. Râdeam cu toţii de tine, dar nu-ți păsa, te uitai la mine și încercai să fumezi, imitându-mă puțin. Am început să râdem amândoi fericiți.

Se auzea un blues, iar ceilalţi se înlănţuiseră deja osteniţi în dansuri lascive în miez de noapte. Îmi căutam cu privirea perechea sperând să-l găsesc şi l-am văzut căzut pe un pat. Dormea. Nu mă aşteptam la evoluţia asta a lucrurilor şi pentru ca eram beată şi veselă îmi doream ca starea aceea de bine să nu se mai termine. Ţi-am simţit privirea urmărindu-ma, cuminte, fără zâmbet, fără cuvinte, fără….m-am apropiat de tine şi ţi-am spus:

Vreau să dansăm!

Nu ai zis nimic. M-ai prins de încheietura și m-ai luat în braţe. Erai calm, erai serios, nici un gest, nici o strângere nepotrivă și ne mișcam în ritmurile unei muzici lente și tandre. Pluteam între vis și realitate, amețită și fericită…îți simțeam mirosul în nări, trupul pe care îl atingeam în mișcarea dansului. Fără să-mi dau seama am început să te ating tandru și să mă lipesc de tine de parcă eram singuri în cameră, în lume, în infinit..

În clipa aceea m-ai zmucit de mâna și m-ai târat pe holul acela îngust, lipidu-mă de un perete.

– Ce faci? Tu stii ce faci? Să nu mai faci asta niciodata! Ai priceput?

-N-am vrut … iartă-mă!

Plângeam încet, umilită de situație și aș fi vrut să fug să mă ascund în cel mai întunecos loc din lume. Dar nu mă lăsai să mă mişc ca si cum eram prizoniera acelei situații și nu aveam nici o scăpare. Era un hol mic de trecere spre baie și-n toată nebunia aceea unii veneau la baie, se auzea apa trasă la wc, simțeam privirea unora curioasă îndreptată spre noi şi căutând să înţeleagă ce se întâmplă.

M-ai întors cu faţa la oglinda din hol şi mi-ai spus:

Uită-te la chipul tău cât eşti de frumoasă! Oamenii frumoși ca tine nu au dreptul să se joace și să profite de frumusețea lor. Aș da orice să fii a mea acum, dar nu eşti. Să nu mai faci asta niciodată … numai daca vei alege conştientă acest lucru!

Priveam mirată chipul meu prea bine cunoscut în oglindă, acum plâns şi cu rimelul întins pe obraji și-n spatele lui te-am văzut pe tine pentru prima dată. Pe tine cel real … Îţi priveam ochii albaştrii, zâmbetul, buzele….te-am văzut…

M-ai întors blând spre tine, mi-ai mângâiat faţa, stergându-mi lacrimile rebele. As fi vrut să zic ceva, să mă apar, să găsesc explicaţii, dar buzele tale calde mi-au oprit vorbele nerostite într-un sărut lacom, fără început, fără sfârșit…

Te-ai oprit brusc, regretând parcă gestul tău nebunesc şi ai plecat lăsându-mă pe holul acela îngust şi gol, cu muzica urlând un cântec aiurea, cu personaje care veneau şi plecau….

Nu stiu cât am stat acolo suspendată în timp şi spatiu, nu găseam puterea să fac un gest, un pas. Târziu am intrat în baia aceea mica şi mi-am spălat faţa plânsă, atingându-mi buzele vlăguite de sărutul tau. Simţeam că mă trezesc şi mă întrebam dacă ce-am trăit a fost aievea sau doar un vis…..

M-am întors în cameră simţind pe umerii mei povara întregului univers. Era întuneric în cameră, abia distingeam ceva. Cei mai mulţi plecaseră, unii mai dormeau pe fotolii și canapea osteniţi de somn şi alcool, iar din bucătărie se auzeau voci vesele şi calme povestind întâmplări banale. Am intrat în cercul lor căutând să-mi scot din minte sărutul tău şi am simţit că mă eliberez povestind aiurea în zorii zilei despre lucruri simple. Îmi reintrasem în rol, mă jucam pe mine şi simţeam că mă întorc pe un teren sigur. Când zorile au început să mijească te-am văzut cum mă priveai zâmbind tolănit într-un fotoliu din cameră. Ai fost acolo tot timpul … ascuns în umbra nopţii, căutându-mi mintea, sufletul, fiinţa…

Te priveam în lumina crudă a dimineţii de iarnă și aceiaşi ochi albaştrii pătrunzători pe care i-am văzut în oglinda din spatele meu mi-au susţinut privirea.

Ultimii rămaşi se pregăteau să plece, tu îi urmai pe toţi tăcut şi liniştit, obosit de lunga noapte de distracţie. M-am îmbrăcat încet. Fiecare gest al meu era greoi, lent, apăsat de parcă aş fi vrut să opresc timpul în loc. Am ieşit cu toţii în răcoarea dimineţii de iarnă, despărţindu-ne formal, treziţi parcă la realitatea unei noi zile comune din viaţa noastră. N-am zis nimic, simţeam că glasul mă va trăda şi am plecat zgribulită alături de ceilalţi, prizonieră a mâinii lui. Te-am mai privit o dată peste umăr cum stai în frig, urmărindu-mi paşii ce mă îndepărtau de tine…

Ascultam absentă, pluteam … albastrul ochilor tăi … eram deja a ta.

Reprezentativ

Filmul de dragoste între comercial și artă

Mi-am început anul cu un dor de filme de dragoste și am optat, mai întâi, pentru cel mai lăudat film al momentul A star is born. 

Industria  americană de film știe să promoveze orice rahat și să-l împacheteze frumos, iar speranțele mele de emoție și relaxare la acest film s-au destrămat rapid. Scenariul nu are niciun sens pentru mine, dar am înțeles că vedetele de la hoolywood se regăsesc în povestea asta simplă și fără sens. Un partener alcoolic și dependent de droguri se hotărăște să se sinucidă tocmai când iubita/nevasta are succes la public și devine star. Iar ea stă, cu ochii ei veșnic mirați, tot cântă despre marea ei iubire.

Unii s-au apucat să-i zică cântăreței lady gaga că e mare actriță și joacă natural. Eu n-am rezistat să văd filmul până la final din cauza mirării ei constate că există în viața ei și în rolul acesta. Groaznic de falsă în toate ipostazele!

Mulți consideră că Bradley Cooper face un rol bun și chiar cântă bine din voce și chitară. Brozat forțat și cu un stil de vorbire scuipat (care ar imita genul cowboy) personajul creat de mr. Cooper pe alocuri e credibil, dar de cele mai multe ori pare construit pe un singur tipar clișeistic al ratatului și cam atât.

Am citit că filmul este al nu știu câtelea remake, cel mai cunoscut fiind cel cu Kris Kristofferson și Brabra Streisand. Chiar și modelul de non-frumusețe feminină cu nasul mare e din aceeași poveste. Dar ce diferență mare!

Garantat însă mr. Cooper va obține succesul de casă scontat pentru că știe să-și vândă marfa. Cei mai mulți consideră că filmul va lua oscarul pentru coloana sonoră. Fără să-i vad fața starului feminin cred că muzica merită ascultată. Dar cam atât…

Deci un film care mi-a consumat timpul degeaba și eram cât pe ce să renunt la ideea de a mai vedea un film de dragoste de calitate, dar am făcut o a doua alegere mai inspirată: Cold War.

Este un film polonez din anul 2018, filmat în alb și negru, de o frumusețe artistică ce mi-a amintit de filmele de artă din tinerețea mea. Tema filmului e aceeași: dragostea, dar scenariul e atât de natural dezvoltat, de neașteptat, de nuanțat, de specific anilor războiului rece din zona noastră geografică. Imaginile din film sunt superbe, iar faptul că le-am văzut pe videoproiector a sporit și mai mult impactul lor. Aveam tendința să opresc aparatul pentru a memora o imagine, un cadru …

Actorii sunt frumoși, cu trăsături ce-mi amintesc de rafinamentul franțuzesc al anilor 60/70. Un el și o ea cu o capacitate extraordinară de a transmite stări și emoții complexe, de o finețe imperceptibilă. Incredibil de frumos acest film! Nu știu câți dintre voi o să-i dea o șansă acestui film, dar eu vi-l recomand din toată inima.

Iar dacă faceți greșeala să vedeți cele două filme în aceeași zi ca mine, doar închideți ochii la final și veți simți că adevărata stea este atrița Joana Kulig, cu vocea și dansul ei electrizant, versatibilă și cu o mie de transformări pe parcursul filmului.

Îmi doresc din tot sufletul ca oscarul pentru film străin în acest an să ajungă la Pawel Pawlikowski și al său minunat Cold War.

Și uite cum s-a schimbat toată starea mea proastă după un film comercial de tot rahatul într-una plină de inspirație și drag pentru filmul de artă și pentru frumos. E diferența dintre industria americană de film și filmul de artă (de cele mai multe ori neamerican).

God bless art films!

Reprezentativ

Ultimul sărut

Ştiai că e ultima noastră întâlnire. Doar tu şi mintea ta întortocheată ştiau asta. M-ai întâmpinat zâmbind şi m-ai strâns puternic la pieptul tău. Am rămas câteva clipe acolo, parcă suspendată între viaţă şi moarte, fără trecut şi fără viitor. Mă ţineai cuminte, prelungind parcă momentul acela până când sufletele noastre mistuite de dor s-au liniştit. Ne-am dezlipit cu greu unul de altul şi ne-am privit în ochi. Te gândeai că o să mă faci să sufăr, dar nu puteai da înapoi. Alegerea era deja luată…

Voiai doar să mai faci dragoste o dată cu mine, să-ţi rămână amintirea asta întipărită în toţi porii. Abia acum înţeleg de ce totul a fost atât de intens, de ce nu te săturai de mine … Atunci eram orbită de iubirea mea pentru tine. Mă lăsam pradă sentimentelor şi senzaţiilor pe care le trăiam atunci. Nu exista nimic altceva. Doar noi doi şi dorinţa noastră.

Mi-ar fi plăcut să ştiu atunci că era ultima dată când mai eram împreună. Nu ştiu dacă aş fi schimbat ceva… poate te-aş fi strâns la pieptul meu atât de tare încât am fi devenit unul. Nu am ştiut şi mi-am trăit fericită clipele de iubire. 

În dimineaţa aceea pluteam de fericire. Cu rochiţa mea sexy, cu mâna ta pe care o strâgeam tare, cu paşii pe care-i făceam unul lângă altul. Se apropia momentul când trebuia să ne despărţim şi te simţeam tensionat. Paşii noştri parcă se răreau încercând să prelungim momentul la nesfârşit. Te-ai oprit printre oamenii grăbiţi să ajungă la serviciu şi m-ai strâns în braţe. Erai pierdut… iar eu, proastă şi oarbă, am spus că va fi bine. Că totul va fi bine. Cred că atunci şi tu voiai să crezi asta. Mi-ai zâmbit cu drag şi m-ai sărutat. Un sărut lung ce nu se mai termina… ultimul sărut.

sursa: pinterest

Reprezentativ

Bohemian Rhapsody – filmul

Am ales să văd un film în ziua de Crăciun împreuna cu băieții mei. Știu că nu sună a tradițional, dar a fost măcar din categoria familie reunită. Bine, nici asta în totalitate, căci mezinul a ales alt film, refuzând din start un film cu muzică. Mai trebuie să treacă ceva timp până va înțelege și el cum e cu muzica de calitate…

Filmul Bohemian Rhapsody e un film ce merită să fie văzut în cinema și își merită toți banii dați pe bilete. Experiența auditivă și senzorială este cu totul alta într-o sală de cinema decât acasă. Muzica Queen, experința de concert live reprodusă în film sunt extrem de bine realizate, tehnic vorbind. Chiar și numai pentru asta, filmul merită văzut! Am citit că prima zi de filmare a început cu scena concertului LIVE AID din 1985, considerat cel mai bun concert live din toate timpurile, scenă finală a filmului. Nu-mi pot imagina o presiune mai mare ca aceasta! Și au reușit.

Ca spectator care știa concertul și muzica celor de la Queen am fost impresionată de asemănarea reproducerii concertului. Rami Malek, interpretul rolului lui Freddy Mercury e un actor extrem de versatil și cu multe abilități artistice, ce-mi amintesc mult de Eddie Redmayne ca vulnerabilitate și stil de joc actoricesc. Mulți consideră că a făcut un rol magistral ce merită a fi recompensat cu un Oscar. Și eu cred că a făcut un rol fantastic, extrem de dificil și având o presiune imensă pe umerii săi. Are o expresivitate a ochilor care te fascinează și de multe ori l-am crezut în povestea asta despre Freddy Mercury și trupa Queen.

Am lăcrimat și am cântat toate piesele cunoscute ale celor de la Queen ca toți ceilalți spectatori din sala de cinema. Cred că ne era de fapt dor de puțină muzică bună din anii adolescenței noastre. Partea bună e că și băieților mei le-a plăcut filmul și muzica celor de la Queen și cred că e cel mai important beneficiu al acestui film pentru generațiile următoare.

Revenind la film, i-a lipsit ceva, mai ales în momentele sale de tensiune și dramatism. E drept că nici scenariul filmului nu a fost prea ofertant, destul de liniar și previzibil. Eu personal nu l-am descoperit pe Freddy Mercury în acest film, deși l-am căutat cu atenție.

Am ieșit de la film cu această senzație ciudată că a lipsit ceva și nu putea spune exact ce. Acasă, printre activitățile mele casnice, am reascultat concertul Queen de 20 de minute de la LIVE AID din 1985 care a făcut istorie, am urmărit interviurile lui Rami Malek legate de acest rol și am adormit cu interviurile lui Freddy Mercury pe care le-am găsit pe youtube.
Omul care a sfidat toate regulile sociale și care exploda de forță pe scenă era cea mai timidă, complexată și neadaptată ființa umană. Și avea un simț al umorul, tipic englezesc absolut remarcabil, pe care nu l-am regăsit în film. Nu acorda interviuri convenționale și ca orice timid era destul de ofensiv, ca să-și ascundă complexele. Era inteligent și se juca cu reporterii destul de frecevent punându-i în dificultate. Era atât de altfel…

S-a consumat precum se consumă toți neadaptații în excese și vicii, dar a lăsat ceva genial în urma sa: muzica și interpretarea sa originală de neegalat. Acolo e Freddy, când ni se face dor de el.

Reprezentativ

Universuri paralele

Prin geamul aburit al trenului priveam cum dealurile și munții alunecau liniștiți prin fața ochilor mei. Eram toropită de o oboseală grea, iar cădura din compartiment mi-a amorțit toate simțurile. Senzația aceea de neașteptat confort m-a liniștit și mi-am lăsat în voie gândurile să alunece în ritmul trenului…

În fața mea stătea un domn în vârstă, îmbracat elegant și care completa atent un rebus. Îl priveam din când în când cum se străduia să scrie pe măsuța dintre noi, când știa vreun cuvânt, iar curiozitatea mea naturală m-a împins să-i spun:

-Nu credeam că mai sunt oameni care fac rebus!

-E un obicei vechi, doamnă, dar îmi ține mintea ocupată și-mi place. La vârsta mea e bine să ai mintea ocupată, îmi zise el cu un zâmbet complice.

Încercam să intuiesc despre ce vârsta vorbea, dar pentru mine părea fără vărstă. Avea părunt alb și riduri expresive adânci, iar mâinile aveau un mic tremur când se odihneau pe picior. Simțindu-se privit și-a ridicat privirea și a spus:

-81 de ani în octombrie împliniți. Mult prea mulți! De 5 ani sunt văduv, soția mea dragă s-a prăpădit și mi-e tare greu, mai ales acum de sărbatori. Am un fiu, medic la București, să știți…

Povestea se opri brusc din cauza unui sunet strident de telefon. Se agita să-l găsească printr-un buzunar adânc, dar mâinile nu-i erau prea îndemânatice. Într-un târziu apucă să ajungă la telefon și strigă mai tare decât era necesar:

Alooo! Sunt pe drum de câteva minute….Da, am plecat la ora 10. Tu, ți-ai luat bilet? Când ajungi?….Cum, n-ai mai găsit?! …Am înțeles. Bine, fiule. Cum vrei tu, dar să-mi spui și mie dacă poți veni. Nu ne-am văzut demult…Bine, tată, te sărut…Ai grijă de tine!

Se așeză greu pe locul lui la geam și mă privi complice.

-E fiul meu. Medic la București…Nu are timp de mine!

Îi simțeam tristețea din aceste vorbe și ochii mei obosiți se umeziră instantaneu. Eram și eu la fel ca acel fiu ocupat care nu-și găsea timp să-și vadă tatăl. Cu greu mi-am reținut lacrimile și l-am întrebat:

-Unde mergeți?

-La Brașov, la un prieten din copilărie, care mi-e ca un frate. Și lui i-a murit soția și sărbatorile am zis să le petrecem împreună. Trec mai ușor.

Fericit că avea cu cine să povestească, bătrânul tată începu să-și depene amintirile: mi-a povestit multe despre soția lui olteancă pe care a iubit-o mult, despre locurile lui natale, despre fiului lui deștept care și-a găsit repartiție când a terminat facultatea taman la București, despre bătrânețe și singurătate, despre o viață de om… L-am ascultat cuminte și cu drag. Orele acelea petrecute într-un tren, în albul firesc al iernii, păreau ireal de pline de sens. Un străin pe care îl vedeam o singură dată în viața mea era fericit să povestească cu mine într-un mod simplu și autentic. Îi zîmbeam tristă și îi mulțumeam în gând pentru asta.

La un moment dat s-a ridicat hotărât să se pregătească de coborâre, deși mai era încă destul timp până la Brașov. S-a îmbrăcat, și-a pregătit bagajele, s-a întors spre mine și mi-a spus simplu:

-Mulțumesc!

Am îngânat și eu ceva indescifrabil și înainte să mai zic ceva a și ieșit din compartiment. Îl priveam pe geamul de sticlă cum așteaptă cuminte să treacă minutele și să ajungă la destinație. Era o imagine de o frumusețe unică, cu un apus roșiatic de iarnă în fundal. În acea clipă am simțit frumusețea vieții în imaginea simplă a fragilității demne a ființei umane. O lacrimă fierbinte mi-a alunecat pe obraz. Trenul s-a oprit la Brașov și printre călătorii grăbiți să urce sau să coboare l-am văzut întorcându-și chipul spre mine. Mi-a zâmbit și mi-a făcut cu mâna.

Am sărit la geam să-i răspund la salut, dar trenul deja a pornit impasibil pe drumul său. Cu greu am mai zărit ceva din silueta sa în umbra serii și pentru o secundă am avut senzația unei despărțiri de un om drag. Tulburată m-am așezat la locul meu și mi-am lăsat privirea să alunece lin pe umbrele de afară.

Compartimentul a fost rapid ocupat de noi pasageri, tineri, tăcuți și prinși în universul lor interior. Îi observam în oglindă prin geam cum stau cu capetele aplecate în telefoane și laptopuri, fără să scoată vreun cuvânt. Parcă urcasem într-un alt tren, alt secol, altă dimensiune…

Îmi priveam chipul obosit în geamul trenului și în atmosfera aceea indiferentă păream a fi complet invizibilă … prinsă între două lumi paralele.

sursa: pinterest
Reprezentativ

O altfel de despărțire…

A trecut o săptămână de când tatăl meu nu mai e și în care cuvintele mele nu și-au mai avut locul. De când mă știu atunci când sunt foarte supărată amuțesc și mi-e imposibil să articulez cuvintele. Revenirea din muțenia aceasta este însă cea mai grea din câte am trăit vreodată. În tăcerea mea dureroasă am înțeles că nu îmi vor reveni decât atunci când voi vorbi despre lucrurile care contează pentru mine. Așa că voi scrie…

Am pierdut un părinte și oricât de mult te-ai pregăti pentru asta, ca fiind oridinea firească a lucrurilor, o parte din tine se duce cu ei. În cazul meu a fost cel mai blând și bun tată din lume, despre care nu-mi amintesc să fi spun vreo vorbă mai aspră sau nepotrivită către mine. Mi-am pierdut tatăl care m-a învățat să citesc și să fiu la curent cu tot ce se întămplă în lume, m-a învățat să joc șah și să iubesc florile. Nu mi-a judecat greșelile multe de adolescentă și femeie rebelă, iar în urmă cu trei ani când am decis să mă mut la București nu s-a opus, în ciuda problemelor sale de sănătate. Mi-a spus doar „să nu te lași călcată în picioare niciodată! Ești cea mai bună!”

Nu cred că am fost cea mai bună și s-au mai găsit unii frustrați care să încerce să mă calce în picioare, dar am supraviețuit. În lupta asta însă am uitat de ai mei și i-am crezut veșnici … așteptându-mă pe mine să-mi găsesc timp pentru ei. Nu l-am găsit, iar azi mi-au rămas doar amintirile despre tatăl meu frumos și bun și niște poze învechite cu noi doi dintr-o epocă de aur a copilăriei mele.

Drum bun, dragul meu tată!

undeva la Marea Neagră în anii 70
Reprezentativ

#Living coral – culoarea anului 2019!

Avem o culoare vedetă în 2019 – nuanţa LIVING CORAL cu irizaţii aurii (Pantone 16-456).

sursa: pinterest

Alegerea a fost motivată de reprezentanții  Pantone Color Institutute pe contul lor de instagram prin câteva idei simple: ”Nunața simbolizează nevoia noastră înnăscută de optimism şi fericire.”

Recunosc că e una din culorile mele preferate, chiar și fără titlul de culoarea anului obținut de curând. Mai recunosc că-mi dă o senzație de proaspăt și exotic, fiind o culoare extrem de rafinată! Asta e subiectivitatea mea și chiar voi fi fericită să o regăsesc în anul 2019 în cât mai multe domenii: design, fashion, publicitate etc. Promit că nu o să mă supăr de supraexpunere la living coral. Doar prostia mă obosește!

Haideți să ne obișnuim cu această nuanță vedetă și să ne bucurăm de inspirația și frumusețea ei!

sursa: pinterest
Reprezentativ

Sunetul perfect înseamnă calitate!

De când mă știu iubesc muzica. Ascultam la pick-up toate discurile de vinil pe care le-am descoperit în casă, iar melodiile Margaretei Pâslaru sau Doina Badea erau pentru mine cele mai frumoase piese compuse vreodată. Tot la pick-up am ascultat prima melodie grecească Floarea albă din Pireu, un cover în limba română interpretat de Alexandru Jula pe care am transformat-o în hit în cadrul serbărilor școlare. Ce vremuri simple și frumoase!

Au urmat apoi anii muzicii ascultate la chefuri cu diferite ocazii. O muzică mai degrabă gălăgioasă și agitată, ca anii adolescenței mele. Treptat gustul meu muzical s-a rafinat și am căutat și sisteme audio care să-mi permită să ascult muzica în condiții optime. Optim pentru mine înseamnă să aud fiecare sunet cu o precizie maximă, să nu-mi vibreze casă când dau sonorul mai tare și să aud vocile soliștilor în mod clar.

Știu că o să ziceți că așa ceva este imposibil acasă, mai bine să încerc varianta de concert live! Sunt de acord: sunetul într-un concert în direct sună unic pentru că și emoțiile performerului se transmit în acel moment. Sunetul live însă poate fi reprodus în condiții perfecte și acasă, cu condiția să vă achiziționați sistemele audio cele mai performante, pe care le găsiți la noul showroom audio-video AVmall, de luni până vineri, între orele 10-18, cu programare prealabilă pentru testări. (pentru achiziții nu e nevoie de programări)

Am fost și eu curioasă să testez noutățile în materie de sisteme audio performante din industria audio video într-o locație special destinată acestui scop: o camera dedicata videoproiectoarelor OPTOMA din Romania, ce ocupa primul loc în categoria 4K UHD, în trimestrul al treilea 2018, cu o cota de piața de 57% în România. Videoproiectoarele Optoma includ sisteme multicanal boxele Indiana Line și boxele Davis Acoustics ce fac experiența audio una de o calitate excepțional!

Trebuie să recunosc că experința a fost una fantastică. Sistemul home cinema oferă un sunet aproape perfect și nu spus asta doar de dragul poveștii. I-am cerut reprezentantului firmei să-mi proiecteze pe ecran în camera audio o piesă preferată, pe care o consider ideală atât muzical cât și vizual: „O Mare e tu” 



E un amestec de muzică fado, dans contemporan și două voci excepționale: Andrea Bocelli și Dulce Pontes, care se înlănțuie într-o armonie perfectă. Imaginea apei în toate formele ei vibrante, videoclipul în nuanțe albastre și muzica divină te transpun într-o altă dimensiune a experiențelor trăite. 

Nu știu cum sunt alții, însă pentru mine calitatea sunetului contează foarte mult. Dacă până acum am ascultat muzica în orice variantă, doar pentru că nu-mi permiteam altceva, am ajuns la un punct în viața când pot să afirm că apreciez sistemele electronice performante pentru a avea un sunet de calitate excepțională. Merit așa ceva!

Se poate spune că vârsta adaugă pretenții la orice achiziție materială sau tehnologică și nu vă contrazic. Maturizarea mea a însemnat și aprecierea calității, chiar și cea a sunetului muzicii, pentru că acum știu să o apreciez la justa ei valoare. După această experiență tehnologică reafirm hotărâtă:

Sunetul perfect înseamnă calitate!

*acest articol că acesta a fost scris pentru proba AVmall lansată la SuperBlog 

Reprezentativ

Eroii suntem noi!

Numele meu este Dan și sunt un copil ca toți ceilalți, mai puțin faptul că sunt imobilizat la pat din cauza unei boli. Ieri a fost ziua mea și am primit multe cadouri de la mama și tată. Am primit o mașină mare și un beyblaide să mă joc când stau singur acasă. Am primit și niște cărți și multe dulciuri, pentru că sunt preferatele mele. M-am jucat până am obosit cu jucăriile și apoi am deschis o carte de benzi desenate cu un personaj simpatic pe copertă: Spider-man. Am început să citesc aventurile sale incredibile și am adormit…

Hei tu?  Ce faci acolo?

M-am uitat în jur și nu-mi venea să cred. Cu mine vorbea, dar eu … eram cocoțat pe peretele blocului meu, îmbrăcat cu hainele lui Spider Man. Era vecina de la etajul patru care încerca disperată să mă desprindă de pe clădire cu o mătură. 

sursa: https://unsplash.com

Dă-te jos de aici! urlă ea din nou la mine.

Cu o mișcare agilă mi-am aruncat lansatorul pe blocul vecin și am aluncat pe pânza de paianjen din calea pericolului. Am privit în jur și nu-mi venea să cred. Eu, Dan, copilul care nu putea să meargă aveam superputerile lui Spider-man. Îmi pipăiam picioarele și mă minunam sărind de pe un picior pe altul. Bucuria mi-a fost brusc întreruptă de o ceartă între adolescenți ce se auzea chiar pe strada mea:

Noi am câștigat! strigă un vlajgan cu părul lung ce părea a fi liderul unui grup. Am jucat cinstit #hoții și vardiștii și am câștigat! Dă-ne banii promiși!

Ba nu vă dau nimic. Ați trișat! replică un adolescent mic de înălțime, cu un păr roșcovan și un nas cârn. 

Cu noi te pui roșcovane? Nu vezi ce mic ești? râse unul din gașcă apucându-l de guler pe roșcovan și ridicându-l la înălțimea lui. Ceilalți băieți au început să râdă cu hohote de ridicolul și neputința roșcovanului. 

Fără să mai stau pe gânduri am zburat lângă ei și l-am eliberat de roșcovan din mâinile solide ale vlăjganului. Privirile mirate ale băieților erau de neprețuit! Blocați de apariția mea neașteptată, băieți au rămas cu gura căscată și ochii cât cepele. 

-Vreți aventură băieți?

Fără să scoată un sunet toți au dat din cap afirmativ.

Atunci să mergem la film! Ce ziceți de “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”?

Băieții au dat iar din cap a aprobare.  Roșcovanul părea mai îndrăzneț și mi-a spus fericit.

-Poți să zbori cu mine până la cinema? Mi-ar plăcea să fiu și eu chiar și pentru câteva minute Miles Morales, personajul principal din film...

Bineînțeles. Haideți toți!

Cu o mișcare rapidă i-am prins pe băieți  și am zburat într-o clipă la cinema. Le-am dat biletele și i-am împins să intre repede înainte, nu înainte de a-i spune roșcovanului:

Să rămâi la fel de curajos! 

Roșcovanul mi-a mulțumit și a fugit în agitația unui cinematograf pregătit pentru o mare premieră. Era deja 28 decembrie 2018, iar tinerii și adolescenții din cartierul meu erau pregătiți pentru noile aventuri ale lui Spiderman. A început să ningă încet și mi s-a făcut frig, așa că am zburat acasă în camera mea de adolescent și am adormit mulțumit că am făcut niște copii fericiți…

Bună dimineața, dragul meu! Ce mult ai dormit azi! exclamă mama cu vocea ei caldă și bună. Hai că ai un musafir și tu tot dormi!

Am deschis încet ochii și am recunoscut camera mea plină de jocuri și cărți. Cu ajutorul mamei m-am ridicat în fund pe pernă curios să văd cine intră. 

Salut, se auzi din hol și mai întâi o claie de păr roșcovan se ivi în ușă. Era prietenul meu cel mai bun Emil care locuia în același bloc cu mine și cu care mă jucam cele mai interesante jocuri. 

Salut, am răspuns eu somnoros. Ce faci? 

Dane, am fost aseară la un film oaw….cu aventuri SF și cu răpiri și lupte. Super tare! M-am distrat foarte fain și culmea că am fost cu niște băieți de la școală cu care de obicei nu mă prea înțeleg! A venit așa ….din senin propunerea.

Din senin, zici … În timp ce-l ascultam pe Emil privirea îmi alunecă pe benzile desenate cu Spider-man pe care le-am lăsat lăngă pat. Brusc mi-am amintit că am avut un vis fantastic azi noapte. Un vis atât de real în care eu eram Spiderman

Emil, și eu am avut un vis fantastic azi-noapte. Păcat că a fost doar un vis...

Ce? Te visai Spider-man?

Da, chiar eram! 

Am început să râdem amândoi fericiți. Unul pentru că a văzut cel mai bun film de animație, altul pentru că a fost erou în visul său. Și când ne prosteam noi așa … jur că mi s-a părut că Spider-man, de pe coperta benzilor animate, mi-a făcut cu ochiul!

Viața e o poveste minunată cu eroi neașteptați, nu-i așa?

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog, la 10 ani aniversari;

Reprezentativ

Povești premenopauziene

M-am trezit într-o zi bătrână și obosită. Nu vă speriați că n-a fost o călătorie în viitor, a fost mai degrabă, o dimineață de revelație. Bine, semne de îmbătrânire tot primisem eu în ultimii ani, dar parcă mintea mea nu reușea să decripteze adevăratul sens al mesajelor.

Mai întâi kilogramele ce se tot adunau, deși nu mâncam diferit. La început am zis că sunt eu doar mai dezorganizată cu alimentația și mănânc seara prea mult.

Apoi articulațiile și oasele care mă dureau dimineața de la prima oră. Eu, iubitoarea de sport și alergare la prima oră a zilei, abia mă târam dimineața până la baie și mai apoi la serviciu. 

Mai apoi durerile de coloană și de gât care au devenit o constantă în viața mea. La început am crezut că sunt doar efectul statului prelungit la calculator sau laptop. Era bine să fie doar atât!

Când credeam că lista se oprește au intrat și dereglerile hormonale în peisaj. Am ajuns iar să am coșuri și să-mi văd medicul ginecolog la față mai des decât în perioada sarcinilor. Răspunsul ei: Tratament pentru chisturi ovariene și mamogrifie, că știți că de acum apar tot felul de boli. Trebuie prevenite. Totul ține de mentalul dumneavoastră. Cam repede au venit totuși simptomele de premenopauza!

Da știu. De unde naiba au venit toate? Ce…PREMENOPAUZĂ?

Chiar și cuvântul sună ca dracu, iar toate reclamele alea idiote cu femeile cu bufeuri și pierderi de concentrare și memorie mă îngrozeau de-a dreptul. 

Am plecat aproape plângând. M-am oprit pe cheiul Dâmboviței să respir adânc și să mă liniștesc. Parcă mi-aș fi dorit să sufăr de cine știe ce boală îngrozitoare și să mor tânără și frumoasă! Oricât de ciudat sună mi-am dat seamă în clipa aceea că voi muri bătrână. Că bătrânețea va fi parte din viața mea, la fel cum a fost și tinerețea. Pot să o resping, să mă întreb de ce așa repede sau să o accept ca un fapt natural firesc ce se întâmplă oricărui organism celular.

Mi-am șters lacrimile de pe obraji. În definitiv nu sunt decât un minuscul element din univers printre alte miliarde de elemente care-și împlineșc menirea. Se nasc, trăiesc și mor. Mi-a trecut prin fața ochilor chipul brăzdat de riduri și mâinile muncite ale bunicii mele care a crescut cinci copii și 10 nepoți și care îmi părea în vremea copilăriei mele un chip de înger. Nici nu mi-o pot imaginez tânără! Chipul ei îmbătrănit era pentru mine era cel mai frumos chip din lume! 

sursa: pinterest

Pentru a nu știu câta oara, ea era lângă mine să-mi dea curaj. Să accept că tinerețea trece și să mă pregătesc pentru altă etapă a vieții mele. Am respirat adânc și mi-am jurat să nu mai plâng niciodată pentru tinerețea ce o las în urmă. Sunt o femeie matură, care a încercat de toate în viața asta, care nu s-a speriat nici să-și asume maternitatea la 20 de ani și nici să fie mamă singură cu trei copii la 36 de ani.

Ce poate urma mai rău? Să ajung o bunică cu chipul brăzdat de riduri și mâini muncite? :)) Hai că nu e chiar așa nasol!

Reprezentativ

Colinde, colinde…

Vine vremea colindelor, afară e frig și ninge, în sobă arde focul, iar artiștii se pregătesc să ne facă viața mai frumoasă și să ne bucure sufletul. Iar când zic artiști, mă refer la cei autentici, care colindă prin țară vechi colinde românești, așa cum e tradiția la români. 

sursa: pinterest

De multă vreme apreciez munca domnului profesor Ioan Bocșa și proiectele culturale, propuse de Fundația Culturală Terrarmonia. Am fost alături de ei în multele proiecte culturale propuse de-a lungul timpului. De aceea mă bucur că vor ajunge la București cu un proiect special  ”Restitutio – Colinda transilvană printre veacuri”, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului Național de aniversare a Centenarului României, pentru că voi avea ocazia să-i ascult în concert.

Proiectul lor este unul mai complex, având trei componente principale:                    –activitatea de cercetare etnomuzicologică desfășurată în teren de către profesorul Ioan Bocșa împreună cu o echipă formată din tineri specialiști și studenți timp de mai bine de 25 de ani,                                                                                                                                      -analiza, sistematizarea și editarea acestor valori și                                                                -restituirea lor către public prin concerte și CD-uri înregistrate de către Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane”.

Aș zice că e munca de o viața a domnului profesor Ioan Bocșa și a studenților săi, iar rezultatul are o valoare de patrimoniu cultural inestimabilă, ce va dăinui peste timp pentru următoarele generații. 

Dacă vă e dor de colindul transilvan vă invit la Concertul de iarnă susținut de către Ansamblul de Muzică Tradițională Românescă ”Icoane”, avându-i ca invitați pe artiștii Corului de cameră PRELUDIU, condus de către maestrul dirijor Voicu Enăchescu, în seara zilei de 5 decembrie 2018, la Ateneul Român din București.

Muzica autentică românească, tradiția milenară a conlindului de Crăciun, o întâlnire cu artiști excepționali sunt ingredientele ce vor transforma seara  de 5 decembrie într-una specială. Iar moș Nicolae poate să vină liniștit când suntem la concertul de iarnă de la Ateneu, că nu ne supărăm. 🙂

Reprezentativ

Impresionabilele prime impresii!

Am deschis sezonul întâlnirilor. Am decis că am stat destul în umbră, în spatele laptopului și a venit momentul să cunosc mintea profundă a bărbatului… față în față. Grea decizie, nu din cauza emoțiilor romantice, ci pentru că mi-am pierdut răbdarea și naivitatea în fața ceiluilalt, iar perpectiva de a povesti unui alt bărbat lunga mea viață mă îngrozește. Dar și mai mult mă îngrozește ideea că va trebui să-l ascult pe el vorbind … despre lunga lui viața. O încântare!

Față de discuțiile on-line, unde nu contează dacă ești coafată sau nu, dacă ai cearcăne sau ai avut o noapte insomniacă, promisiunea unei întâlniri romantice în doi implică mai mult efort  – un efort de a-ți alege ținuta perfectă, maghiajul potrivit, tunsoarea care să te avantajeze și parfumul discret care să-ți pună în valoare personalitatea. 

Bărbații, prin natura lor sunt ființe impresionabile în fața unor detalii ale feminității noastre. Așa că nu e cazul să ne facem că nu ne pasă sau nu știm. Prima impresie contează! 

Părul lăsat liber într-o variantă lejer coafată. Se zice că părul lung și îngrijit este extrem de atractiv pentru sexul opus. Nu știu ce să zic despre ce cred ei, dar eu ador părul proaspăt spălat care să mișcă liber la fiecare mișcare ca capului. La asta se mai adaugă gesturile unice de aranjare a părului după ureche sau doar trecerea întâmplătoare a mâinii prin păr. Gesturi nevinovate care ne trădează emoțiile și dorințele cele mai ascunse. 🙂

Machiajul ales pentru prima întâlnire e necesar, dar în varianta sa naturală din mai multe motive. Excesul de machiaj în culori prea tari, varianta de scenă, sigur nu te va ajuta să crezi o impresie prea bună. Te va considera „easy come easy go”. Cine vrea așa ceva? Noi femeile visăm la relații speciale, iubiri unice și mari cât universul!

Puțin parfum pe gât și la încheietura mîinii, nu prea mult și nici prea dulce. În cantitatea potrivită stârnește imaginația, prea mult amețește capul.

Am lăsat la final cea mai grea alegere: cu ce mă îmbrac? Pentru o seară romantică în doi cu siguranță aleg elegantul clasic. Piesa de rezistență: o rochie elegantă, nu prea ostentivă și nici prea decoltată. Cuminte, dar cu promisiunea unei seri frumoase. 

Un palton de toamnă uni poate completa această ținută clasică în mod perfect. Am zis clasic, dar nu plictisitor… ce ziceți de un palton roz? Eu zic că va spune exact de trebuie despre mine. Sunt clasică, dar și originală. Mă placi sau nu mă placi, nu ai prea multe opțiuni. Rozul nu e pentru oricine…

La final slăbiciunea mea: pantofii. Întotdeauna îi aleg pe cei cu toc, pentru eleganța ținutei și a piciorului. Cred că orice întâlnire romantică în doi începe și se sfârșește … alături de pantofii cu toc. Fiecare cu fanteziile lui!

Știu ce credeți. Și eu cred la fel: contează mai mult partea interioară, decât aspectele exterioare. Dar, să fim cinstiți, pentru prima impresie toate aceste detalii aparente minore sunt esențiale!

Studiile vorbesc despre faptul că ne construim prima impresie despre o persoană în maximum 7 minute. Cât de mult ai putea arăta din minunata personalitate în 7 minute? Foarte puțin. Elemente nonverbale sunt cele care conturează prima impresie și se șterg foarte greu odată întipărite în memoria noastră. Bertram Gawronski, cercetător în cadrul Universităţii „Western Ontario“ descrie fenomenul astfel:

Creierul percepe ca excepţii de la regulă informaţiile contradictorii aşteptărilor noastre, cum ar fi cele care sunt în dezacord cu prima impresie pe care ne-am făcut-o despre o persoană. Prima ta impresie va continua să domine toate celelalte contexte.”

Iar dacă datele științifice nu vi se par convingătoare, ceva tot rămâne: starea de bine atunci când te vezi frumoasă în oglindă, elegantă și în compania unui bărbat pe măsură.

Dacă va urma și a doua întâlnire nu știu … e mâna destinului. Mai trebuie și el să-și spună cuvântul, nu-i așa?

*articol scris pentru SuperBlog, la aniversarea de 10 ani

Reprezentativ

Suntem suma faptelor noastre bune

În fiecare an vine un moment când te gândești să faci o faptă bună. Este singura partea bună a marketingului de sărbatori care ne îndeamnă să fim mai buni.

Dar, cum ar fi dacă acest lucru s-ar realiza nu doar o dată pe an, de sărbători, ci pe parcursul întregului an?

Cum ar fi dacă pe tot parcursul anului ai putea știi ce proiecte educaționale, sociale, civile sau umanitare se desfășoară în orașul tău? Te-ai implica ca voluntar?

Și cum ar dacă ai putea să donezi în siguranță, fără nici un comision, orice sumă vrei pentru un proiect în care tu crezi? Ai face o donație?

Dacă răspunsul tău este da, atunci programul Bursa Binelui, susținut de BCR este răspunsul potrivit. 

Bursa binelui este singura platformă online unde donațiile nu sunt comisionate indiferent de sumă, se realizează în siguranță prin colaborare cu Euplatesc. Pe această platformă, orice ONG poate să-și creeze propria pagină de proful unde să-și prezinte proiectele destinate categoriile vulnerabile, tineretului sau societății civile în ansamblul ei. Oamenii sunt încurajați să facă donații on line, chiar și sume mici și mai ales sunt încurajați să se implice ca voluntari în proiectele desfășurate în orașul lor. Această metoda modernă de strângere de fonduri pentru diferite proiecte propuse de ONG-uri pe platformă se numește crowfunding, iar rezultate pot fi notabile pentru toate proiectele prezentate.

Anual, pe această platformă Banca Comercială Română organizează Campionatul de Bine  – un concurs de fundraising propus ONG-urile din România, în care acestea sunt încurajate să adune cât mai mulți bani prin donații individuale, iar primele trei proiecte ca număr de donatori și valoare a donațiilor vor fi premiate cu dublarea sumelor adunate, în limita a 5000 de euro de proiect câștigător. Vă dați seama ce înseamnă acești bani pentru proiectele organizațiilor neguvernamentale și pentru atâția beneficari ai acestora? 

Înseamnă mult bine făcut celorlalți cu generozitate.

sursa:https://www.facebook.com/BursaBinelui.ro

Campionatul de bine 2018-2019 începe din luna ianuarie 2019, dar până atunci aveți timp să studiați toate proiectele intrate în competiție. Sunt listate pe categorii și județe pentru a alege ce vi se potrivește mai bine.

Eu am studiat toate proiectele și am ales proiectul pentru care voi dona. Ani de zile am sprijinit și financiar, dar și ca voluntar proiecte din zona educațională sau socială în special destinate tinerilor, pentru că sunt mai emoționale, iar beneficiarii sunt copii și e mai facil să te implici. 

Anul acesta am ales un proiect de implicare civică propus de Fondul pentru Democrație , proiect  născut din mișcările de stradă din iarna lui 2017, după apariția OUG 13/2017. Acest fond civic își propune să creeze o legătură între cetățenii care sunt dispuși să susțină inițiativele civice și proiectele importante propuse de  societate. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, am să enumăr câteva dintr-un număr mare de proiectele, ce au fost finanțate prin acest fond: 

  1. Să fie lumina! – proiect jurnalist de investigație al relației stat-culte din România.
  2. Harta Banilor Publici –  un instrument foarte util de monitorizare şi analiză a achizițiilor publice din România adresat cetaţenilor, grupurilor civice, jurnaliştilor şi companiilor interesate de licitaţiile publice.
  3. Capitalismul de stat. Cum funcționează firmele înființate de primării – proiect de monitorizare a firmele de stat înființate de primării

În acest an centenar să sprijini civismul, statul de drept, puternic zdruncinat de deciziile politice actuale, valorile democratice pentru care au luptat înaintașii noștri este decizia cea mai potrivită. Libertatea greu câștigată de generația mea trebuie protejată pentru a nu deveni doar o iluzie pentru copiii noștri.

Implicați-vă și alegeți-vă și voi proiectele de suflet în care credeți! România are nevoie de faptele noastre bune. În final nu suntem altceva decât suma faptelor noastre bune!

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

Lasă-mi timp să mai fiu frumoasă!

Lumea vorbește despre vârstă că ar fi doar un număr. Îi las să creadă ce vor, dar vă asigur că nu erau femei. Pentru o femeie vârsta nu e doar un număr. Procesul de îmbătrânire la femei este unul mai greu acceptat și de societate, dar și de cele în cauză. Explicația e foarte simplă:

nu ești frumoasă! -> nu ești atrăgătoare pentru sexul opus!

   nu ești atrăgătoare!-> șansele de găsire a unui partener, împlinire familială și socializare scad dramatic!

Excluzând excepțiile de femei urâte, dar foarte inteligente, care exercită o fascinație unică și extinzând conceptul de frumusețe spre sensul său mai larg de îngrijire putem trage o concluzie simplă:

Îngrijiți-vă pentru a avea o viață lungă și frumoasă!

Se zice că viața este făcută din lecții din care tot învățăm despre noi și despre alții și ne înțelepțim. Îmbătrânirea e cea mai bună lecție despre ce înseamnă prevenția și îngrijirea corpului. Doar că o învățăm pe propria noastră piele sau cel puțin eu sunt din această categorie. Mi-a fost dificil să accept că am nevoie de produse de înfrumusețare pentru 45plus și că aerul poluat al Bucureștiului și stresul de zi cu zi nu fac decât să accelereze procesul de îmbătrânire a pielii. Dar am învățat să am grijă de pielea mea cu ajutorul gamei de produse Aslavital Mineralactiv.

sursa: https://www.farmec.ro

Apreciez de mulți ani produsele de calitate ale firmei Farmec, mai ales că sunt clujeancă și știu că brandul Farmec merită susținut pentru profesionalismul lor. Apreciez și mai mult această gamă de produse pentru că se potrivește foarte bine tipului meu de ten și corespunde factorilor de mediu cu care interacționez zilnic. Beneficiile terapeutice ale gamei de produse Aslavital Mineralactiv sunt multiple: 

hidratarea, detoxifierea tenului, protejarea sa împotriva efectelor stresului urban și regenerarea celulară naturală.

Ritualul meu de îngrijire a pielii parcurge trei etape importante:

Demachierea tenului o realizez cel puțin o dată pe zi, de obicei seara înainte de somnul de noapte când este obligatorie curățarea feței de produsele cosmetice. În plus față de produsele asemănătoare existente pe piață, Apa micelară cu argilă Aslavital este net superioară datorită a două componente de bază: argilă naturală și Cobiodefender EMR, primul ingredient activ care acționează în vederea reducerii alterărilor biologice din piele, asigurând protecția tenului împotriva stresului urban și a poluării.

Zilele mele sunt pline, iar tenul meu este expus constant prafului din aerul Bucureștiului, razelor de soare puternice și unui ritm agitat al vieții. Baza machiajului de zi trebuie să fie o cremă capabilă să facă față acestor provocări importante ale vieții cotidiene de metropolă. Folosesc cele două tipuri de cremă de zi antitid și antipoluare Aslavital Mineralactiv una pentru față ca bază de machiaj și cealaltă, numită Elixir antirid și antipoluare Aslavital Minerlactiv pentru zona sensibilă a ochilor, unde se conturază ridurile în mod natural. 

Curățarea profundă a pielii o realizez o dată pe săptămână, cu ajutorul măștii cu cărbune concepută de specialiștii de la Farmec. Compoziția extraordinară a acestei măști cu argilă din Munții Pădurea Craiului de o puritate 100% naturală îmi echilibrează tenul și mă ajută să țin sub control problemele specifice tenului accneic, care mă mai deranjează din când în când.

Secretul meu pe care acum vi-l împărtățesc și vouă este Crema de netezire riduri de noapte Aslavital Mineral, indispensabilă oricărei femei care vrea să îmbătrânească înțelept. Efectele de netezire a ridurilor pe timpul nopții se pot vedea în câteva zile de la folosire și peste ani va face diferența. 

Beneficiile terapeutice și cele cosmetice ale acestor produse au fost avantajele principale care m-au determinat să le aleg în lupta mea zilnică cu trecerea timpului și efectele poluării mediului urban de viață. La acestea se mai adaugă tradiția și rezultatele recunoscute pe piața cosmeticelor ale firmei producătoare, dar și faptul că ingredientul principal al acestor produse este exact ceea ce are nevoie tipul meu de ten: argila. Beneficiile argilei sunt deosebite: 

  • putere mare de absorbţie,
  • proprietăţi degresante,
  • acţiune antitoxică,
  • bun antiseptic, bactericid şi dezinfectant, puteri de echilibrare radioactivă a corpului,
  • cicatrizant,
  • remineralizant eficient, fiind un amestec complex de silicaţi de aluminiu şi având în compoziţie oxizi de aluminiu, fier, magneziu, calciu, oxizi alcalini, anhidridă titanică, oligoelemente și
  • reîncarcă celulele organismului cu energie vitală, revigorându-le.

Nu-mi mai rămâne decât să sper că voi avea suficient timp să mai fiu frumoasă!

Produsele din gama Aslavital Mineralactiv sunt disponibile în magazinele de brand Gerovital și Farmec, în magazinul on line http://www.farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară.

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

Nunțile pot fi și altfel?!

Am primit o invitație la nunta prietenei mele și sunt într-o mare dilemă, că doar sunt o balanță clasică, veșnic nehotărâtă!

Cei din jurul meu știu că nu-mi plac nunțile. Rectific, nu-mi plac nunțile clasice, așa că ideea de merge la nunta unei bune prietene m-a blocat. Știți genul acela de oscilație între obligație și plăcere? Adică nu am nicio tragere de inimă să onorez această invitație și în același timp nu vreau să o dezamăgesc prin refuzul meu. Fiind una dintre cele mai bune prietene ale mele mi-e imposibil să spun nu. Deci, mi se arată nuntă. Prima surpriză a fost locația aleasă de prietena mea: 

Royal Boutique Hotel Poiana Brasov

Nuntă în Poiana Brașov! Sincer, nu mă mir la cât de iubitoare de munte sunt amica mea și viitorul ei soț. Știți genul acela care nu ratează niciun weekend fără să meargă pe munte și iarna la ski? Ei sunt. Deja presimt că va fi o nuntă specială. O sun pe Ana, draga mea prietenă și încep cu întrebările preliminare:

-Draga mea, de nu mi-ai spus că mergem la munte? Evitam atâtea momente de confuzie și toceală a neuronilor: merg sau nu merg. Știi că iubesc muntele, iar o nuntă la înalțime pare ceva complet … altfel!

-Ha Ha! Știam eu că o să-ți placă. Și mai am și alte surprize pentru tine. Vom sta mai multe zile pentru că salonul de nunți din Brașov are și un hotel cu 29 camere de diferite tipuri. Le-am închiriat pe toate pentru nunta noastră. Poți să-ți alegi de pe acum camera și te rog să vii și cu băieții!

-Ce bine că nu mai trebuie să cautăm altă cazare în Poiana Brașov! Băieții nu cred că vor să vină…știi tu, prea multă plictiseală de adulți pentru ei. 🙂

-Fii serioasă! Închiriem schiuri și după noaptea cea mare ne distrăm pe pârtie. Copiii vor face mișcare și noi ne vom trezi treptat din mahmureală pe pârtie. Putem urca cu telecabina la Capra Neagră și cu telegondola pe Postăvaru. Își dai seama ce priveliște incredibilă vom avea de acolo?!. Am văzut că au și spații de joacă pentru copii și afară și în interior. Deci, draga mea, copiii vor fi încântați!

-La toate te-ai gândit! Cum e sala de nuntă? Hai că trebuie să știu cu ce-mi asortez rochia elegantă cu decorul salonului. Vor fi mulți invitați?

-Salonul de nuntă dispune de o capacitate de 150 de persoane și crede-mă totul este extrem de bine pus la punct: de la aranjamentul sălii, mesele rotunde și accesorizate cu stil până la meniul diversificat pentru toate gusturile invitaților. Poți să-ți personalizezi meniul după preferințe, așa că zi-mi acum ce vrei mai special de mâncare!

-Vreau meniu vegetarian, se poate?

-Se poate orice, draga mea! Iar culoarea vedetă va fi … mov, deci vezi ce rochie îți cumperi!

-Mov să fie!Trebuie să recunosc că-mi place nunta ta altfel. Să alegi iarna pentru nuntă vieții tale nu e pentru oricine, ci doar pentru oameni unici cum sunteți voi! Sunt convinsă că și fotografiile pe care le vei face vor fi cu adevarat speciale, iar invitații vor avea niște amintiri cu adevărat originale. Gândește-te ce peisaj hibernal veți avea drept decor natural! 

-Draga mea, mă și văd dimineața admirând frumusețea naturii, cu o cafea bună în mână și lăsându-mă dezmierdată de razele soarelui. Cu siguranță este locația perfectă! Sunt foarte fericită … am găsit și o bisericuță mică în apropiere unde se va oficia slujba religioasă, iar oamenii cu care am discutat au fost foarte deschiși și amabili.

-Sunt ardeleni, asta explică totul, am replicat eu și am început să râdem amândouă relaxate.

Dragii mei, am o concluzie pentru povestea mea de iarnă: nunta poate fi și altfel.

Poate fi relaxată, romantică, cu familia și câțiva prieteni dragi într-un decor hibernal de basm. Iar nunta poate dura ca-n povești trei zile și trei nopți dacă alegeți să rămâneți câteva zile la munte și să vă bucurați de aerul curat, sporturile de iarnă sau pur și simplu de un pahar de vin fiert cu prietenii.

Trebuie să recunosc că o astfel de nuntă altfel nu mă mai sperie. Ba chiar îmi place atât de mult încât mă gândesc că oamenii originali au propriul stil, chiar și când e vorba de evenimente tradiționale precum sunt nunțile. De abia aștept să văd unde vom merge la botez! Pun pariu cu voi că va fi tot la munte cu Royal Boutique Hotel Poiana Brașov. Se spune că cei ce iubesc muntele se vor întoarce mereu la el…

  • acest articol a fost scris pentru SuperBlog
Reprezentativ

Cine mai crede în poveștile de Crăciun?

Se apropie Crăciunul și se întețește marketingul de vânzare al poveștilor de iubire, fapte bune, dărnicie… de parcă ar fi un timp anume pentru toate acestea. Ne agităm, dăm din coate, bârfim sau lovim pe la spate, dar nu știu cum de în timpul sărbătorile de iarnă toate aceste lucruri mărunte dispar. Ca prin minune…

Timpul parcă se oprește, poveștile de iubire prind contur, copilăria din fiecare din nou se reaprinde și ne străduim să ne aranjăm casa și sufletul pentru marea sărbătoare a nașterii lui Christos. Nu e cea mai mare sărbătoare a creștinătății, dar cu siguranță e cea mai iubită. Ne reamintește de copilărie și de timpuri când nu aveam nicio grijă…

sursa: pinterest

Pentru mine Crăciunul e despre familie, reunită și plină de gânduri bune, mai e despre mirosul cozonacilor mamei mele care se coceau încet până-n miezul nopții, e despre bradul cu bomboane din care eu și fratele meu mai furam și pe care le lăsam stategic reasamblate în brad. E despre tatăl meu care parcă, printr-o minune se anima și devenea cel mai agreabil interlocutor. E despre colegii mei de generală și apoi de liceu cu care umblam la colindat toată noaptea. E despre prima iubire platonică și e despre senzația aceea unică când mă așezam la lumina beculețelor de brad și scriam în jurnalul meu. 

sursa: pinterest

Azi e despre mine și cei trei băieți ai mei, cărora încerc să le ofer aceleași amintiri magice ca și cele ale copilăriei mele. Lumea toată s-a schimbat, clipele magice par iluzii, dar încă mai cred în magia Crăciunului. Și chiar dacă poveștile lor de Crăciun se împletesc cu poveștile de marketing ale capitalismului pe care-l trăim, sunt momente când alături de ei magia prinde viață…

sursa: pinterest

Iar dacă aveți copii și sunteți în București în 4 decembrie nu ratați un spectacol de muzică și dans pentru copii, numit Poveste de Crăciun, la Sala Polivalentă din București, spectacol ce vă va bucura sufletele.

Detalii mai multe despre cine va cânta puteți să le găsiți pe pagina de facebook al evenimentului Poveste de Crăciun .

Reprezentativ

Cum ajungi de la singură la un revelion „hot” în doi?

Se apropie sfârșitului de an și deja simt presiunea lui „ce faci de sărbători?  Voi nu simțiți nimic? Înseamnă că sunteți într-o căsnicie lungă și fericită unde fiecare acțiune este deja planificată. Anul acesta la mama, anul viitor la măta…Ce frumos! Lăsați, am trecut și eu prin două căsnicii, cunosc sentimentul de … „împlinire” familială!                  

Anul acesta sunt singură de sărbători. Știu ce gândiți! Deja văd câțiva haiteri rânjind de satisfacție, dar vă asigur că nu e atât de rău precum pare! Crăciunul va fi cu cei trei mușchetari ai mei. Mai rămâne problema Revelionului pe care-l vreau hot, mă înțelegeți nu? Dacă e o dată pe an măcar să fie de poveste. :))

Ei bine, am trecut la acțiune. Am dat repede un anunț pe facebook pentru a-mi găsi partenerul:

sursa: arhiva personală

Hai, recunoașteți că v-am surprins! Nu la fel de mult cum m-au surprins pe mine răspunsurile primite. Nu știu până unde să merg cu detaliile, că acum cu protecția datelor cu caracter personal nu pot face mișto decât de mine!  

Am primit întrebări diverse și multe recomandări de detaliere a criteriilor de selecție: „Ce vârstă prefer? ” I-am răspuns legală și s-a făcut tăcere. Cred că era minor că altfel nu-mi explic. Unii au abordat oferta mea cu mult umor, precaut totuși, să nu mă încing prea tare. Alții m-au ignorat pe față și m-au abordat strategic … adică în privat.

O abordare m-a intrigat de la prima citire: 

Ai costumul de baie pregătit? 

Costumul de baie era la locului lui în dulap, doar eu nu eram pregătită pentru o așa dezvelire publică!  Mă uit curioasă la profil și văd poza unui sexy man cu ochelari fumurii pe nas. Poze cu femei, texte motivaționale romantice de tipul pop-tămaș, prieteni mai pe genul vampă de noapte. Mai citesc o dată mesajul și cu prudență răspund:

Facem baie sau doar stăm la soare?

-Tot ce vrei tu, doar alege destinația din ofertele de Revelion Christian Tour! Dubai, Thailanda, India, Malaezia, Singapore sau Africa de Sud !

Rațională cum mă știți mi-am zis că, de data asta, sigur am dat peste un nebun excentric. Sau numai nebun … sau numai excentric. Ce noroc pe mine să găsesc pe unul 2 în 1! Mă uit pe ofertele trimise, aleg repede o destinație și-i răspund repede să nu fugă:

-Vreau un “Revelion în Malaezia și Singapore”!

-O.K. baby. Asia să fie!

„Baby? „Cine naiba mai vorbește așa?!! Părea genul manelist, dar cum anunțul meu nu excludea tipologia asta, nu avea de ce să mă plâng. Oricum mi se părea imposibilă oferta. Sexy man, simțind că dau înapoi mă testă:

Dai înapoi? Nu crezi că mergem în Asia de Revelion? Uite îți trimit bilete să le vezi. Totul e rezervat. 

Dacă cutremurul de 5.7 mi-a dat palpitații, mesajul acesta a provocat un adevărat atac de panică. Ce făcusem? Acum trebuie să mă duc la capatul lumii cu un străin cu ochelari de soare în poza de profil de pe facebook. Am vrut aventură și ieșire din zona de confort, dar nici chiar așa!

Am ieșit să respir aerul rece de afară și să mă liniștesc puțin. Nu putea fi chiar așa o tragedie, nu-i așa? E doar o excursie… După câteva ore de plimbare, lucrurile nu mai păreau atât de grave. Trebuie doar să-mi cunosc partenerul de Revelion exotic și să-i descopăr laturile atractive și totul va fi bine. M-am întors la laptop și ce să vezi! Partenerul misterios îmi lăsase o întreagă desfășurare a excursiei noastre exotice:

Gata de aventură? Începem cu un zbor București-Kuala Lumpur:

Kuala Lumpur

sursa:https://christiantour.ro

Kuala Lumpur, fost oraș minier de staniu, situat la confluența dintre râurile Klang si Gombak are minunate povești de descoperit din spatele unor clădiri istorice interesante, cu o vechime de peste 100 de ani. Ne vom bucura apoi de un prânz extravagant, la 285 de metri deasupra solului, de unde putem admira spectaculozitatea fascinantă a orașului. După masa de prânz, putem face o plimbare la peșterile Batu și la o serie de caverne si peșteri în Gombak, la nord de Kuala Lumpur. Aici vom găsi unul dintre cele mai populare altare hinduse din afara Indiei și este punctul central al festivalul hindus Thaipusam

Malacca

Malacca este cel mai vechi oraș al peninsulei malaeziene și face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Brăzdat de canale înguste, de-a lungul cărora se întind case colorate, temple stravechi, dar și magazine moderne, Malacca este poate cel mai romantic oraș al Malaeziei. Putem vedea Biserica lui Hristos, cea mai veche biserică protestantă, iar apoi putem continua cu Templul Cheng Hoon Teng, cel mai vechi templu chinez de aici.

Singapore

sursa:https://christiantour.ro

Singapore, capitala Malaeziei este expresia unei diversități de stiluri de viață, cultură și religii în cadrul unei societăți foarte bine organizate. Singapore e o metropolă modernă plină de parcuri verzi și atent îngrijite. Acest oraș este faimos pentru numărul mare de magazine extravagante, dar și pentru mâncarea sa extraordinar de bună. Aici în Singapore ne vom pregăti pentru cina festivă de Revelion!

Insula Sentosa

Dacă luăm telecabina putem admira întreaga insulă de la înălțime, plaje cu nisip auriu, spa-uri relaxante, zone cu vegetație luxuriantă, terenuri de golf și un imens Oceanariu cu pești tropicali. Dupa ce ne-am delectat cu frumusețea insulei, ne vom reîntoarce în Singapore pentru a servi prânzul sau pentru alte explorări locale.

Supertree Grove

Putem alege o vizită la Grădinile Naționale, unde se găsesc cunoscutele sere climatizate Flower Dome și Cloud Forest, dar și grădinile verticale Supertrees. Flower Dome adăpostește elemente de vegetație specifice Africii de Sud, Californiei, Spaniei și Italiei. Cloud Forest adăpostește cea mai mare cascadă de interior din lume, iar Supertrees oferă o panoramă deosebită deasupra grădinilor.

Prezentarea circuitului mi-a plăcut și credeți-mă că am un spirit destul de critic fiind travel blogger de ceva vreme. Am călătorit suficient de mult încât să-mi dau seama că Revelionul meu hot va decurge bine….spre foarte bine. Nu mă hazardez spre alte speculații, dar la întoarcere veți avea parte de un articol excelent de călătorie din partea mea.

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

Îmi pregătesc casa de sărbătoare

Nu știu cum e la voi, dar pe mine frigul acesta de noiembrie mă bucură mult. Simt în aer mirosul de iarnă și de sărbătoare, iar acest feeling special m-a împins spre a căuta diverse ornamente pentru căsuța mea. Anul acesta îmi doresc mult alb, argintiu și elemente naturale în decorațiunile pe care vreau să le confecționez. Uitasem să vă spun…nu vreau să le cumpăr, gata făcute de alții, ci vreau să le văd ieșind din mâinile mele neîndemânatice. Îmi place sentimentul de a crea ceva original, chiar dacă nu va fi perfect.  Idei și materiale naturale interesante găsiți pe    
lavandiere.ro
 
 

  • Să începem cu un vin fiert cu scorțișoară pentru o atmosferă de relaxare totală:
sursa: pinterest

După ce starea creativă s-a activat putem trece la acțiune. Ce ziceți de colțul acesta de rai? Mi se pare alegerea perfectă, mai ales dacă nu ai prea mult spațiu de desfășurare pentru un brad natural.

  • Un brăduț natural în ghiveci, două ornamente din nuele și conuri lăcuite și sprayate discret cu puțină zăpadă artificială și o masă de lemn, deschis la culoare pentru o notă de căldură a spațiului.
  • Lumănări și luminițe după preferință.
sursa:pinterest

Îmi place ideea coșului cu butuci și ramuri de brad. Am senzația că mirosul lor se simte în toată încăperea…

  • Iar dacă tot alegem un brad natural, pe care ulterior îl putem planta în grădină, vă recomand să utilizăm globurile nefolosite într-un mod cât se poate de original: vaze înalte de sticlă sau pahare întoarse umplute cu globuri și conuri de brad în paletă de culori preferată.
  • O altă idee interesantă, cel puțin pentru mine e o coroniță cu globulețe  albe de dimensiuni mici. V-am avertizat, albul este noul roșu de Crăciun!
sursa: pinterest
  • Chiar dacă sunt fană a mirosului natural de brad, următoarea idee de brad de Crăciun nu are cum să nu vă placă: brad de perete.

E simplu de construit și are ceva magic. Nu ai nevoie de investiții financiare pentru a-ți pregăti casa de sărbatoare! Puțină imaginație e destul. 🙂

Și pentru a intra și muzical în atmosfera sărbătorile de iarnă vă invit la spectacolul Poveste de Crăciun, organizat de Opera Comică pentru Copii , în data de 4 decembrie 2018 , Sala Polivalentă din București.

Pentru detalii suplimente urmăriți pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/256184398393052/

Reprezentativ

Cercul vieții mele se închide în mod firesc

M-am născut în anii ’70 în România comunistă. Am crescut printre blocurile gri ale Clujului și singurele bucurii ale adolescenței mele erau legate de prieteniile firești cu colegii și vecinii de la bloc. Nivelul de trai scăzut, pentru cei mai mulți dintre noi, ne apropia într-un fel pe care astăzi l-am pierdut. 

Când vecinii de vis a vis și-au luat televizor color ne-au chemat pe toți din bloc să ne uităm la singura emisiune de divertisment Albumul duminical. Toate cele zece familii dintr-un bloc muncitoresc la un televizor! Având un statut privilegiat, fiind de aceeași vârstă cu una din fiicele vecinilor, eram chemată mai des duminica pentru desene animate pe casete video. Când am văzut prima data filmul Dirty Dancing la video, m-am îndrăgostit iremediabil de America (și de Patrick Swayze)!

Tot ce venea din America mi se părea fascinant, de la filmele video de contrabandă la muzica celor de la Pink Floyd, Dire Straits, Metallica sau Nirvana. America era în mintea mea țara tuturor posibilităților, locul unde oricine ajunge poate deveni milionar, vedetă sau actor celebru. Această fata morgana a adolescenței mele m-a însoțit în toată perioada acelei perioade gri și reci, ca o speranță de evadare spre o lume mai bună.

Vremea a trecut peste mine, parcă pe repede înainte, visul american a rămas undeva pierdut în adolescență și mare mi-a fost surpriză să descopăr că atracția visului american are efect și asupra generației Z de azi. Adolescentul meu este la fel de fascinat de muzica americană, de filmele și serialele americane de azi, precum eram și eu acum 25 de ani! La aceste elemente comune se mai adaugă atracția lui pentru clădirile mari ale New-Yorkului unde și-ar dori să locuiască sau pentru a descoperi ceva la fel de revoluționar precum mașina electrică a lui Elon Musk. Visul lui e să descopere ceva excepțional și e convins că nu poate face acest lucru decât în America.

„America are ceva serios, spune el. Îți dă sentimentul că poți realiza orice. Noi suntem o glumă prin comparație!”

După prima reacție firească de a spune că e imposibil (din motive financiare), mi-am dat seamă că visul lui merită apreciat și susținut. Vorbește o engleză conversațională bună, are un coeficient de inteligență peste medie și un abordare out of the box a oricăror probleme. Nu a fost niciodată un student model, dar unul cu potențial infinit de dezvoltare cu siguranță este.

După câteva prospectări pot spune că am găsit soluția perfectă pentru el. Poate descoperi America în următoarea vacanță de vară, fără să-și întrerupă studiile de aici din România prin programul Word and Travel Vacanțe Speciale  coordonat de CND TURISM.

new-york-2.jpg

Pentru că știu că mintea lui funcționează analitic, i-am făcut o listă cu câteva avantaje Work and Travel, care-l vor convinge:

  1. Poți să-ți alegi orașele din America pe care vrei să le vizitezi și să combini munca cu vizitarea locurilor preferate din America. Poți să descoperi Las Vegasul și să te bucuri de extravaganța sa, cel puțin pentru o zi și o noapte.

las-vegas2. Ai posibilitatea de a descoperiri cultura americană la ea acasă, ceea ce este o experiență ce nu se poate comparată cu nimic din ceea ce citești sau vezi la televizor. Poți înțelege cultura și tradițiile americane, dincolo de stereotipiile ei comune.

3. Limba engleză se poate îmbunătății considerabil, în mod natural, prin interacțiunea firească cu americanii, la locul de muncă sau în timpul liber.

4. Poți să-ți faci prieteni noi și să te descoperi ca individualitate într-o lume străină și plină de provocări. Cred că e un test interesant la început de drum în viață.

5. Vei avea șansă să descoperi oameni și locuri incredibile, vei avea parte de slujbe potrivite experinței și vârstei tale și vei trăi pe tărâm american suficient cât să-i înțelegi pulsul.

6. Aș adăuga și faptul că ești în situația, pentru prima dată de a te descurca singur, fără familia ta alături și acest lucru va contribui la maturizarea ta.

Vreți să știți cum a reacționat și ce părere a avut studentul? Ca orice tânăr care se află în fața aventurii vieți sale. 🙂 Optimist și dornic de ducă. Răspunsul lui a fost simplu: 

                                          „Când pot să plec?”

Povestea mea se termină cu poza unui tânăr zâmbăreț aflat în vacanța cu Work and Travel. M-a rugat să nu mai scriu atâtea despre el, că nu-i place, dar cu poza a fost de acord să o postez. 

boston
sursa: arhivă personală

Fiul mei trăiește visul american, ceea ce pare acum un cerc al vieții mele care se închide în mod firesc. Un alt mister al vieții…

Voichita Ioana Bondor

 * acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

Soarele răsare la el acasă

Japonia cu Exact Travel Club

De când mă știu mi-am dorit să vizitez fascinanta Japonia, dar de fiecare dată o temere legată de distanța și diferența culturală orientală m-a oprit să trec la a-mi organiza o aventură în țara soarelui răsare. Chiar dacă prefer să merg pe cont propriu în excursii externe, în acest caz nu am mai fost atât de curajoasă pe cât mi-aș fi dorit. Dar știți cum se zice:

Dacă îți dorești ceva cu adevărat, întregul univers va complota pentru realizarea sa!

Universul a făcut să descopăr o agenție de turism specializată în excursii în Japonia, născută din pasiunea pentru cultura niponă, iar acest lucru se regăsește în programele sale originale de circuite turistice propuse de echipa mixtă (româno-japoneză) a agenției.

Când ai parte de atenție și consultanță de specialitate din partea unor specialiști excursia visurilor tale nu mai pare atât de departe.

Am apreciat și deschiderea celor de la agenție care m-au ajutat să-mi personalizez propriul circuit în Japonia, cu posibilitatea de a avea ghid în limba japoneză pe tot parcursul călătoriei.

Cine suntem Exact Travel Club agentie de turism.jpg

Există și un mare avantaj financiar legate de modalitatea cea mai frecventă de transport din Japonia și anume călătoria cu trenul. Din octombrie 2010, Exact Travel Club este singura agenție autorizată să emită abonamente de tren Japan Railways în România. Prețuri mai mici, timp redus pentru că nu mai umbli să achiziționezi bilete, confortul și siguranța călătoriei sunt avantaje ce merită luate în seamă.

Iar dacă v-am făcut curioși, haideți cu mine să descoperim fascinanta Japonie prin ochii mei de turist european!

Circuitul meu începe în un zbor lung București –Tokio și 2 zile de adaptare în metropola niponă cu peste 13 milioane de locuitori și o istorie milenară ce te obligă să te oprești cu admirație și să vizitezi:

  • Palatul imperial – resedința oficială a Împăratului Japoniei și fosta locație a celebrului castel Edo. Distrus parțial în timpul celui de-al doilea război mondial, dar el a fost ulterior refăcut și păstrează unul dintre cele mai pitoresti locuri din Tokyo: turnul de gardă. Palatul este închis publicului pe parcursul anului, dar zona Grădinii de Est este deschisa pentru vizitatori, care se pot plimba prin acest parc, admirând frumusețea arhitecturală a palatului.
  • Cartierele populare ale metropolei merită o atenție specială: de exemplu, în cartierul Asakusa putem vizita cel mai important templu (Sensoji) al orașului sau cartierul Akihabara, supranumit și cartierul electric. Luate la pas, aceste cartiere sunt pur și simplu fascinante, iar delicii culinare găsești la fiecare pas.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa: http://www.extclub.ro/

La următoarea destinație Takayama vom ajunge cu trenul super express, urcând într-un peisaj de vis al alpilor japonezi, prin păduri și peste râuri spectaculoase.  Takayama este un oraș care păstrează nealterate multe elemente tradiționale, precum străzi din perioada Edo (1600/1868), pline cu magazinele vechi  și restaurante unde pot fi degustate produsele locale. De aici putem urca spre satul Shirakawa-go,declarat obiectiv UNESCO în 1995, un sat pitoresc, cu case țărănești vechi de 250 ani, construite în stilul Gassho-zukuri -seamănă cu niște mâini împreunate pentru rugăciune.

Sursa: http://www.extclub.ro/

Tot cu autocarul putem face turul orașului Kanazawa și putem admira una dintre cele mai frumoase grădini japoneze și anume Kenrokuen, precum și cartierul samurailor, situat la baza vechiului castel Kanazawa.

Următoarea destinație: orașul Kyoto cunoscut datorită celor 17 obiective înscrise în patrimoniul UNESCO. Dintre acestea am ales să vizitez: Palatul Nijo-jo, fostă reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu și a urmașilor săi, Templul pavilionului de aur Kinkaku-ji,  actualmente templu ZEN și Templul Dragonului Pașnic, cunoscut pentru grădina Zen cu 15 pietre.

De la Kyoto vom lua trenul și vom ajunge la Nara și Osaka unde ne-am propus să vizităm Sanctuarul shintoist Fushimi Inari Taisha din Kyoto, vestit pentru cele peste 10,000 de porți Torii portocalii, Templul Todaiji, cea mai mare clădire de lemn din lume ce adăpostește cel mai mare Buddha de bronz din Japonia, Daibutsu și Parcul Nara, cu peste 1.200 de căprioare considerate mesagere ale zeilor Shinto.

Sursa: http://www.extclub.ro

În  Osaka am ales suplimentar să vedem Castelul Himeji-jo sau „Castelul Egretei Albe”, considerat cel mai frumos castel medieval japonez, simbolul perfect al spiritul ui arhitecturii japoneze din epoca de glorie a samurailor și Kaiyukan, cel mai mare acvariu din lume.

În ultima zi în Japonia au ales o excursie cu autocarul către Hakone, parte din Parcul Național Fuji-Hakone-Izu, cunoscută pentru nenumăratele sale izvoare de ape termale cu numeroase efecte benefice. Panorama Muntelui Fuji este absolut excepțională . Zona este faimoasă pentru peisajele sale deosebite și activitățile în aer liber. Putem să ne plimbăm cu vaporașul pe Lacul Ashi, format în craterul vulcanului Hakone, după care, dacă vulcanul este liniștit, luăm telecabina către Valea Owakudani, veche de 300 de ani. Fiind încă un vulcan activ se pot vedea aburi sulfuroși ieșind din pământ! Putem încheia ziua cu o relaxare la un SPA cu ape termale pentru o ultimă trăire senzorială a frumoasei țări a soarelui răsare.

fuji 02
Sursa: http://www.extclub.ro/blog/

Dacă v-am deschis apetitul pentru a descoperi lucruri noi nu vă fie teamă să alegeți un circuit cu Exact Travel în Japonia. Veți avea parte de excursia vieții!

Voichita Ioana Bondor

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

Cum convingi un adolescent să aleagă mâncarea sănătoasă?

„Sunt convinsă că toți cei prezenți la această conferință ați venit pentru că vă pasă de sănătatea dumneavoastră. Sunt și mai convinsă că vă pasă și mai mult de sănătatea copiilor dumneavoastră. Dar, în ritmul nebun al vieții noastre cotidiene alegem soluții comode, alegem să mâncăm pe fugă … și alegem să mâncăm prost. Și mai grav e că stilul nostru de viață este imitat de copiii noștri. Iar pentru corpul lor în creștere efectele sunt și mai nocive, iar aceste obiceiuri alimentare ale copilăriei se vor păstra și în viața adultă.”

Din fundul sălii se auzi un comentariu timid:

-Ușor de zis, dar cum să convingi un adolescent să mănânce sănătos? Să aleagă fructe și legume în locul chipsurilor și al băuturilor acidulate, când aproape toți cei din jurul lor mânâncă așa ceva?

-Foarte bune întrebările dvs. Pot să vă întreb și eu ceva? Cine cumpără măncare în casa dumneavoastră ?

-Eu, răspunse doamna puțin contrariată. Uneori și soțul.

-Cine oferă atunci tânărului bani pentru chipsuri sau băuturi acidulate?

-Eu…dar îi dau pentru că nu pot să-l trimit la școală fără să aibe și el niște bani la el. Toți copiii au, și-și cumpără de la chioșcul din curtea școlii, ce găsesc acolo de mâncare. E lungă ziua.

-Aunci, avem răspunsul la întrebările dvs: părinții sunteți cei mai importanți factori ce pot decide alimentația copiilor voștri!!! Dumneavoastră cumpărați alimentele din casă și tot dvs, părinții oferiți bani copiilor, înainte ca aceștia să fie capabili să aleagă alimentele sănătoase în locul celor dăunătoare!

Se făcu o liniște puțin vinovată în sală și în gândul meu mi-am zis că era momentul perfect pentru a sădi lucrurile bune în mintea celor ce mă ascultau. Le-am zâmbit frumos și i-am liniștit:

-Nu vă supărați pe mine și eu sunt o mamă de adolescenți rebeli, așa că știu că nu e ușor cu toate intențiile noastre bune ca părinți! Hai să vă învăt câteva trucuri prin care copiii noștri preadolescenși și mai rebeli se hrănesc sănătos:

1.  Micul dejun înainte de a pleca la școală este obligatoriu!

Adolecenții se trezesc înfometați așa că profitați și oferiți-le un mic dejun consistent și delicios în același timp. Un bol de cereale de cea mai bună calitate, cu lapte sau iaurt, la care puteți adăuga merișoare este cea mai bună alegere. O altă variantă de mic dejun sănătos este un shake cu lapte, banane și puțin îndulcit cu miere de manuka. 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa: https://www.facebook.com/SanoVita/

Cereale cu o valoare nutritivă bună și care se transformă treptat în energie pe parcursul zilei pot fi: fulgi de grâu cu tărâțe, fulgi de porumb fără zahăr, fulgi de grâu, fulgi de hrișcă etc

 

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa: https://www.facebook.com/SanoVita/

Din experiența mea vă garantez că nici un tânăr adolescent, oricât de rebel ar fi el nu va refuza acest mic dejun. :)) Fibrele contribuie la menținerea unei greutăți sănătoase a corpului, scad absorbția zahărului în sânge și sunt digerate în timp îndelungat în organism, oferind în schimb multă energie și poftă de viață.

2.   Gustarea pentru școală trebuie să fie consistentă și diversificată!

Adolescenții sunt în creștere și mereu înfometați. Sunt convinsă că de multe ori ajung să-și cumpere „alimente nesănătoase” de foame, pentru că organismul lor în creștere are mereu nevoie de nutrienți. Acești nutrienți însă sunt exact cei ce lipsesc din alimente Junk. Recomandarea mea este să treceți la o altă viziune asupra ceea ce înseamnă o banală gustare pentru școală, la conceperea unui pachet alimentar complet pentru tineri, care să acopere nevoile eneregtice și calorice pentru cele 8-9 ore de petrecere a timpului la școală.

Nu vă rezumați la banalul sandwich cu unt și salam, de care sunt deja plictisiți  după 2 zile succesive de repetare. Fiți inventivi și pregătiți-le un meniu diversificat:

  • chifteluțe din semințe de chia;
  • fructe proaspete de sezon;
  • caju sau smochine;
  • paste integrale
    paste
    sursa: https://www.facebook.com/SanoVita/

Prepararea lor este ușoară și rezultatul va fi unul spectaculos. Simpla combinație de culori și texturi va fi o provocare de refuzat pentru tineri. Și chiar dacă unele produse nu sunt pe palcul lor, vor avea de unde să aleagă și vă vor ajuta să faceți ajustările individuale pe parcurs.

Nu uitați însă că cel mai bun exemplu pentru adolescenți sunteți dumneavoastră, părinții. Schimbarea începe de la fiecare din noi și doar așa putem spera că și ei să facă cele mai bune alegeri pentru sănătatea lor. Succes și aștept să-mi comunicăți părerile dumneavoastră legate de aceste schimbări alimentare din viața familiei voastre.

Vă mulțumesc pentru atenție și pentru participarea dvs la conferința SĂNĂTATEA COPIILOR NOȘTRI !

Voichita Ioana Bondor

sano

 

*acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani

Reprezentativ

#casa iubirii are nevoie de certificat!

După o pauză destul de lungă de celibat m-am hotărât să ies din cuibul casnic și să-mi găsesc un bărbat. Am explorat împrejurimile realității mele și eșec total. Nici unul potrivit pentru mine! Dar nu mă oprește pe mine o realitate imediată. Trec rapid la planul B: mediul on line. Îmi fac un cont de diva profundă pe o platformă de întâlniri și relații și bang… primul mesaj de la un tip pe nume Banji:

– „cf?”

Mă uit repede la descriere și citesc: „bărbat matur, patron de restaurant și care poate satisface orice femeie, vreau să ofer iubire…” Woau, ce-ți poți dori mai mult?! Răspund repede să nu fugă din online:

Sunt bn, tu cf?

M-am îndrăgostit de tine, veni repede răspunsul lui. Da repede aleargă iubirea în on line, fraților!  Derutată de această exprimare bruscă de afecțiune, îl întreb:

De mine?

De tine, roza mea. Chemarea iubirii este ca băţul de aur din basme; dacă o auzi o dată, nu mai poţi să stai în casă. Te invit la restaurant, roza mea!

Ăsta da noroc pe mine: am dat de un poet! Deși n-am prea înțeles partea cu bățul de aur din basme, chemarea iubirii îmi suna cunoscută. Și chemarea la restaurant îmi suna cunoscută, așa că am acceptat invitația.

-Ești invitata mea la #casa iubirii, locul unde te vei simți în rai!

Nu mă înțelegeți greșit, dar cum de mult n-am fost prin #casa iubirii am zis că nu are ce să-mi dăuneze o doza de romantism. Face bine la ficat și nu numai…Cu eforturi mari am scos din mine femeia fatală, sexy și rea în același timp, cu o rochiță și tocuri înalte, gata pentru iubire. Am luat un taxi și iata-mă în fața unei locații colorate, cu o lumină obscură de rosu intens numită #casa iubirii. Îmi părea mai degrabă bordel, dar cine sunt eu să judec formele iubirii!?

În fața mea apare un ins între două vârste, destul de închis la piele și cu un zâmbet larg ce-i dezvăluia dinții de un alb strălucitor:

-Eu sunt Banji, indian stabilit în România și aici e restaurantul meu, zise omulețul cu gesturi largi.

Surpriza de pe fața mea era de tip perplex. Să nu intru era cam nepoliticos, dar și ideea de-mi petrece seara cu omulețul din fața mea era cam greu de digerat. Simțindu-mi deruta, Banji îmi șopti la ureche:

– Eu bărbat bătrân, dar serios. Fata caută un băiat frumos, mama caută o familie bună.

Ce vrea să zică cu asta! Temătoare am intrat într-o încăpere cu o lumină tulbure și cu câțiva clienți așezați pe jos. Omulețul îmi arătă un loc unde trebuia să-mi las pantofii, conform tradiției. Ce tocurile mele cui și ținuta sexy! M-am descălțat încet și, dirijată de partenerul meu de întâlnire, m-am așezat pe niște perne imense într-un colț mai discret. Deja îmi făceam un scenariu de evadare din #casa iubirii, la cea mai mică posibilitate ce putea interveni. Benji dispăru pe nesimțite de lângă mine, nu înainte de a-mi spune că el e fericit cu mine acolo. Ciudată întâlnire!!!

Treptat ochii mei s-au obișnuit cu lumina oscură și puteam observa detaliile interioare ale #casei iubirii. Peste tot pe pereți erau covoare persane și diverse ornamente indiene, iar puținii clienți ai localului erau bengalezi, obișnuiți ai locului. În ciuda covoarelor și pernelor era o încăpere friguroasă, iar un miros de lumânări parfumate învăluia atmosfera. Profitând de întunericul obscur al camerei, mi-am pipăit degetele de la picioare, simțindu-le deja înghețate. Asta-mi mai lipsea…o răceala sau o cistită din #casa iubirii!

După un timp ce mi-a părut prea lung apăru amorezul meu, îmbrăcat acum în haine tradiționale bengaleze. Cu gesturi sigure a întins masa și a început să aducă diverse preparate tradiționale. Era sigur pe el și alerga rapid când la mine, când la bucătărie și mai spunea câteva greu de înțeles, pe limba lui. Mândru de el se așeza lângă mine și mă îmbie să mănânc:

– Place la tine, roza mea?

-Place la mine, dar mi-e frig aici în localul tău. Certificat energetic are acest restaurant? certificat-energetic-bucuresti-constanta

Ochii lui mici m-au fixat mirați, dar n-a răspuns. Contrariată de această tăcere am continuat:

logo_AvizezBenji, ai nevoie să faci mai întâi un audit energetic al casei ca să știi cum stai, că deja e noiembrie și imediat vine iarna cu temperaturi negative. Ce-o să faci atunci, că nimeni nu stă să înghețe aici, chiar dacă e cu iubire multă? O afacere de succes trebuie să respecte niște norme legale importante ca să funcționeze în România. Îți pot recomanda eu o firmă profesionistă care te vor ajuta să obți un certificat energetic ieftin și să rezolvi această problemă.

Amorezul meu părea că nu înțelege nimic din ce vreau să zic, ba chiar îi pierise zâmbetul de pe față. Dispăru repede de lângă mine și fugi undeva în spate, unde îl auzeam vorbind agitat cu alți omuleți în bengaleză. Pe rând se uitau la mine cu figuri speriate. Clar că întâlnirea mea din #casa iubirii nu a fost un succes, așa că m-am ridicat rapid, mi-am luat pantofii cu tocuri cui și haina roșie. Banji, puțin îngrijorat se apropie undeva în spatele meu și-mi șopti:

Dacă pierzi vremea ziua, când e soare, nu poți usca orezul noaptea, la lumina licuricilor!

L-am privit de la înălțimea mea intimidantă și mi-am dat seama că Banji al meu era mai înțelept decât părea la prima vedere. Înțelese perfect tot ce i-am spus. Iar pentru că-mi place să am ultimul cuvânt i-am mulțumit pentru o seara interesantă și, la fel de șoptit, i-am spus:

De data asta nu primești amendă, dar dată viitoare să văd certificatul! 

Am reținut doar groaza din ochii lui mici și o plecăciune nepotrivită momentului și dusă am fost în noapte. Despre iubire și întâlniri ar fi multe de spus, dar dacă sunteți invitate la #casa iubirii, mai gândiți-vă odată. Eventual, întrebați dacă și-au luat între timp certificatul, are mare nevoie de el! 

Voichita Ioana Bondor

 

*Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani

 

 

 

 

 

Reprezentativ

Toamna mea frumoasă!

Zdruncinată puțin de cutremurul de duminică mi-am propus să privesc cu atenție lucrurile din jurul meu. Nu de alta, dar e posibil să le văd pentru ultima dată. Pesimist posttraumă. :))

Typography with Photo Coffee Food Facebook Cover (6)

În fine, umanitatea fragilă din mine s-a emoționat în mii de nuanțe la frumusețea unei toamne calde și luminoase, cum a fost cea din această săptămână. Orașul acesta aglomerat și plin de scuipători de flegmă și aruncători de mucuri are ceva magic în lumina caldă a toamnei. Sau poate doar mie mi se pare după ce am scăpat de cutremur!

Oborul e plin de legume, fructe și crizanteme în culorile pământului, iar eu mă simt puțin coaptă ca toate cele din jurul meu. Dar e un sentiment bun, în ciuda aparențelor.

Timpul pare mai îngăduitor cu mine, pot scrie vrute și nevrute pe superblog și să mai și comentez aberațiile politice ale momentului. E un capitol așezat din viața mea, pe care-l savurez cu plăcere. E toamna mea frumoasă!

 

Voichita Ioana Bondor

 

 

Reprezentativ

În căutarea identității de blogger…

Am început să scriu din anul mutării mele la București ca un exercițiu de supreviețuire. Nu mă interesa ideea de blog sau de social-media. Cred că știți că orice ardelean așezat, cu ceva vechime în spate, are un șoc cultural când ajunge la București. Ei bine, nu pot nega adevărul că fiecare zi, cel puțin în primul an de la mutare era din categoria Cum se poate așa ceva? A trebuit repede să învăț mecanismul de comunicare din partea locului:

Una spui, alta gândești și acționezi doar în interesul tău!

Ei bine, la atâtea experiențe bulversante s-a mai adăugat și o îndrăgostire imposibilă de un tip frumos și deștept care mă făcea să mă simt și eu la fel de frumoasă și deșteaptă. Și uite așa am devenit creativă … a fost cea mai prolifică și inspirată perioada a mea într-ale scrisului. Aveam zvâc, aveam muz, pentru că el era primul meu cititor și cel mai bun din câți puteau exista. Îmi amintesc că odată am scris un articol bun din perspectivă feminină și el a vrut să scrie pe același subiect din perspectivă masculină. A ieșit ceva super mișto, mai ales că deja aveam cititori fideli care-mi recunoșteau stilul și s-au prins că ceva nu e la fel. Cei pentru care scriam mi-am făcut și o pagină de facebook, iar cei ce mă citeau aveau diverse reacții, și bune și rele. Important era că articolele mele nu treceau neobservate. Scriam cele mai bune texte ale mele și ascultam cea mai bună muzică, iar toate astea se datorau lui, fără nicio îndoială.

Iubirea s-a terminat brusc pentru el și greu pentru mine, rămânând în categoria iubiri neconsumate de timp, iar nici cu scrisul lucrurile nu au mers prea bine. Făcusem o greșeală de începător, aceea de a scrie pe platforma altora, fără să am nici un drept asupra articolelor mele. În momentul în care respectivii și-au închis platforma on line, am simțit că pierd o parte din identitatea mea odată cu acele articole rămase acolo. Salvasem puține dintre ele, dintr-o naivitate greu de explicat. Când mai citiți texte pline de iubire și romantism să știți că sunt scrise în perioada mea roză.

Dacă sunteți curioși, aveți aici un exemplu: https://voichitabondor.wordpress.com/2018/05/16/minte-ma-frumos-dragul-meu/

Eu nu sufăr după lucruri pierdute sau bărbați uitați, însă am suferit enorm după articolele acelea pierdute în on line, iar lecția aceasta am învățat-o pentru totdeauna. Așa a apărut propriul meu blog în wordpress pe care am învățat treptat să-l construiesc, să-i dau o entitate și o formă atractivă. Eu un blog al experiențelor personale, de aceea i-am dat și numele Ich me is me, dar nu sunt atât de egocentrică să nu mai ies și din lumea mea, oricât ar fi ea de bogată.

Odată cu #colectiv am început să scriu mai asumat social și politic. Nu a fost o alegere strategică, ci una firească: textele romantice au lăsat încet locul unora de implicare civică. Alegeri interioare asumate.

Și iată-mă acum în cea de-a treia etapă a aventurii mele de blogger. Aceea în care privesc activitatea această ca un domeniu extrem de serios, pe care dacă îl faci așa cum trebuie poți câștiga și bani sau poți influența părerea celor din jur. Încă învăț, încă mai cred că pot fi mai mult decât sunt azi, iar ceea ce-mi doresc cel mai mult acum e să trec în liga profesionistă.

Asta înseamnă câteva investiții care să asigure stabilitate și vizibilitate blogului/ site-ului meu:

  • îmi voi înregistra domeniul pe Domaz.ro, pentru că voi avea siguranța că ceea că munca mea de creație nu se va mai pierde în …neant.ase

  • îmi voi cumpăra domeniu ro pentru că scriu pentru cei din România în primul rînd și voi avea aparte de o identitate unică și drept de utilizare exclusivă.asi

Partea tehnică fiind asigurată mai rămâne ca eu să devin blogger profesionist. Cu alte cuvinte să-mi construiesc brandul personal, imaginea și să produc cel mai original și atractiv conținut cu putință.

Dacă privesc înapoi fără mânie, cred că mai am nevoie de ceva: de acea iubire care să mă scoată din banalul vieții mele cotidiene.

Voichita Ioana Bondor

  • acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția aniversară de 10 ani

 

 

Reprezentativ

Despre esență și esențe…

Știu că orice femeie iubește parfumurile, dar povestea mea de azi este mai mult despre esență decât despre esențe. Esența descoperirii propriei individualități, a propriului tău amestec de miros al pielii tale naturale și esențe de parfum naturale … o poveste fără sfârșit. Descoperirea mea ca femeie e evoluat în același ritm cu descoperirea parfumului preferat.

Îmi amintesc și azi prima dată când am primit un cadou un parfum din partea unui iubit. A fost cel mai nedorit cadou, iar el, care se dăduse peste cap să-l aleagă special pentru mine a fost extrem de dezamagit. O seară complet ratată. Nu a înțeles nimic, dar nici eu nu eram capabilă să-mi exprim respingerea instinctuală a acelui cadou. Acum înțeles. Nu era parfumul meu, era parfumul ales de imaginația lui pentru ce credea el că ar fi fost alegerea mea. O proiecție a altuia asupra identității mele. Era un parfum floral cu esențe puternice care încă îl mai recunosc pentru că l-am folosit o perioadă cât am fost cu acel bărbat. Azi, îmi dau seama că a fost parfumul lui și nu al meu.

Parfumul primit cadou de la un bărbat e cea mai proastă alegere posibilă și nu înțeleg cum poate considera cineva că poate alege în locul tău cum vei mirosi. O dovadă de aroganță sau doar de desconsiderare și necunoaștere.

Acest episod a fost demult, a trecut precum un vis, dar recunosc că nu mi-a fost ușor să-mi găsesc parfumul preferat. A trebuit mai întâi să-mi regăsesc identitatea de femeie singură, care-și asumă destinul individual fără niciun regret.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-am regăsit esența pentru a putea alegele esențele parfumului meu. Sunt esențe de paciuli, vanilie și coacăze. E un parfum recomandat pentru toamnă, anotimpul meu preferat, iar  imaginea sa de promovare este cea mai mare și frumoasă actriță, din punctul meu de vedere, Cate Blanchett, pentru care am o mare admirație.

Povestea mea nu e despre esențe, ci despre esența mea de femeie vie care în fiecare zi se contruiește pe sine și se descoperă prin alegerile sale. După ce te descoperi pe tine, restul e mult mai ușor cu https://infinitelove.ro, unde găsiți toate esențele de parfum pe care le doriți.

Voichita Ioana Bondor

 

 

 

Reprezentativ

#45

Are și blogul utilitatea lui: îmi amintește în fiecare an ce mai voiam de la viață. Azi de exemplu îmi citeam articolul de anul trecut cu rezoluția de la 44 și constat că mă mișc pe aceleași coordonate. Am aceiași durere enervantă de spate de la statul prelungit la calculator, doar că am mai adăugat niște pastile pentru a funcționa agreabil pentru alte zone. Ca și anul trecut, îmi propun mai mult sport și o configurație mai slim. Cine știe, poate anul acesta se arată.

Anul trecut mă gândeam la călătorii cu băieții, anul acesta sunt gata de plecat în Grecia și de explorat universul elen. Băieții au mai crescut și dialogul nostru e deja la alt nivel, iar acest lucru e reconfortant pentru mine. Azi am povestit cu mezinul despre Ferma animalelor a lui Gerge Orwell și i-am explicat lui Tudor de ce se studiază logica la liceul. Încet, încet ….vorbim aceeași limbă.

Nu mai mă amăgesc că 40 e noul 30, am trecut de faza de negare și îmi accept trecerea firească spre altă etapă a vieții mele. Am înțeles că îmbătrânirea aduce multe lucruri bune: te consumi mai puțin pe prostii, recunoști ipocrizia și minciuna după câteva secunde și te bucuri mai mult de lucrurile simple. 🙂

Planurile sunt destule, dar sunt mai realiste și pe termen scurt. Așa, ca viața ce a mai rămas…sper până la anul viitor să împlinesc cât mai multe dintre ele și vă doresc și vouă același lucru!

Voichita Ioana Bondor

 

Reprezentativ

zori de zi

M-am trezit când zorii abia mijeau cu gânduri multe. Ploaia se auzea în surdină și primul meu gând a zburat la tine. La tine și la blestemata mea iubire pentru tine care a lăsat urme adânci în inima și mintea mea. Cu cât îmbătrânesc mai mult cu atât mai mult realizez că a fost unica mea iubire infinită, devastatoare, în care m-am pierdut fără nicio împotrivire până la ultima celulă a materialității mele. Chiar și amintirea ei doare…

M-am scuturat de amintiri și în muzica sacadată a ploii mi-am făcut o cafea. Soarele se întrevedea firav printre norii învolburați și imaginea acestei dimineți calme m-a liniștit. Îmi simțeam ochii plini de lacrimi și fără nicio împotrivire le-am lăsat să curgă pe obraji. Nu mai era nimic de spus…

Țipătul pescărușilor m-a trezit din starea mea melancolică. Mi-am umplut plămânii de aerul rece al dimineții, au pornit muzica să-mi inunde simțurile și am început o altă zi dintre cele ce mi-au rămas…

Voichita Ioana Bondor

 

Reprezentativ

Între alienare și evadare…

Cu fiecare zi ce trece mă simt tot mai străină de cei din jur. Cu micile excepții ce țin de viața mea familială, interacțiunea mea socială devine tot mai imposibilă.

O fi o formă de alienare socială, îmbătrănire, oboseală sau toate la un loc într-un amestec indefinit. Interacțiunile sociale banale îmi sunt tot mai indezirabile. Mă analizăm zilele astea bănuindu-mă de vreo anxietate socială, dar e mai mult de atât .  Îmi pare tot mai greoaie acceptarea umanității în diversitatea ei abjectă. Să privesc fețele bolnave ale unui dragnea, tăriceanu sau toader în fiecare zi, să analizez și să încerc să înțeleg lumea asta în care trăiesc devine sufocant de apăsător. Minciună, impostură, falsitate…nebunie.

Nu mai am iluzii legate de ceilalți. Alea puține pe care mă mai încumet să le construiesc sunt legate de mine. Am început să învăț limba greacă. Inutil, fără vreun avantaj imediat, doar pentru frumusețea unui descoperiri fără niciun termen de comparație. Cu cât e mai complicat, cu atât mă atrage mai mult.

E o formă de evadare din cotidianul acesta sterp și lipsit de sens. Mulțumesc pentru darul acesta unic de mă bucura de orice lucru ce-l descopăr, de a mă mai entuziasma de un cuvânt sau de faptul că am înțeles o idee. Atâta timp cât mai există în mine în bucuria cunoașterii trăiesc, iar atunci când nimic din toate astea nu vor mai exista și eu voi fi amintire.

Cred că e unul dintre cele mai intime texte scrise de mine: despre alienare și evadare dintr-o lume lipsită de sens. Încă mă zbat între cele două…

 

Reprezentativ

Bărbații sunt tot bărbați, nu-i așa?

Puțin alcoolizată și cu muzică grecească pe fundal îmi permit să cuget despre bărbați. Recunosc că pentru mine au fost și vor rămâne de neînțeles, de aceea încă mai cuget la ei cu interes. :))

Sunt de câteva zile într-o stare de deschidere spre specia numită bărbat și trec prin situații care mai de care mai comice, dacă n-ar fi stânjenitoare. Din fericire am ajuns la vârsta la care pot să râd de mine și să nu mă iau în serios.

Mai întâi mi se pune pata pe un tip cu care-mi face plăcere să vorbesc orice și când cred eu că chestiunea e reciprocă îmi spune senin că e ca și însurat și se miră că nu știu. Din fericire nu eram față în față așa că am luat-o direct în plin și mi-am zis: „Ce  faci fată? Ți-au murit instinctele?” 

Câteva zile nici să mă uit spre el nu puteam de jenă, ca-n filmele acelea lacrimogene cu bridget jones. Din fericire a trecut, iar el se poartă la fel de senin cu mine, dar încă sunt mirată de lipsa mea de fler… se vede că am ruginit.

Când cred că am depășit momentul, urmează episodul II. Dimineața îmi iau cafeaua de la un tip mișto de pe moșilor. Mișto adică drăguț, foarte bine educat, care poartă întotdeauna o discuție de dimineață agreabilă cu mine. O plăcere. Ei bine, ieri dimineață mă trezesc la 8, destul de târziu și când ajung la cafenea erau doi în fața mea: o ea și un el. Tipul meu era drăgut până la infinit cu doamna din față. Îmi zic în gand: „asta e … e drăgut cu toti clienti, nu sunt eu vreo specială!”

Doamna pleacă fericită…la fel cum plecam si eu, crezându-mă unică și urmează, el. Cum să vă zic eu ca să mă întelegeți?

Acolo deja era o legătură, un fel de brotherhood. Deși nu se poate bea cafea în magazin, tipul cere să-i puna în cană să bea împreuna cafeaua. Și aveau așa…o dinamică specială. Eu, dispărusem din peisaj.

Îmi iau si eu cafeaua și ies grăbită, iar după cățiva pași îmi pică fisa. E gay! Cum dracu nu m-am prins! Râd de situație, dar nu-i nimic, îmi zic. N-or fi toți însurați sau gay ca-n melodia aceea stupidă a lui robby williams – love supreme!

Mă reorientez spre un alt tip care manifesta un oarecare interes pentru mine și m-a invitat cândva, undeva. Atunci l-am ignorat. Acum, i-am zis că vreau să ies cu el. Rezultatul: mă evită, dar la modul ciudat rău. Însurat nu e, gay nu cred, ce-a mai rămas?

Trei episoade care mă pun pe gânduri.  S-a schimbat ceva pe piața flirturilor, cât am lipsit eu din peisaj?  Par pierdută rău…bărbații sunt tot bărbați nu-i așa?

 

 

 

 

Reprezentativ

Victoria nu înseamnă întotdeauna locul I!

Pentru cei mai mulți dintre noi a câștiga înseamnă locul întâi, nu-i așa?

Ei bine, viața m-a învățat că locul II e mult mai important.
M-am întâlnit prima dată cu acest loc  în clasele primare, când eram retrogradată pe locul II din pix de către tov. învățătoare pe final de clasă, pentru că nu eram din categoria elevilor cu părinți bazați. Nu înțelegeam nimic!  Învățăm din greu, speram să port și eu coroniță aceea frumoasa și mă trezeam în ultima săptămână de școală cu o medie de 9 la muzică sau sport…
Uite așa am intrat eu devreme în lumea reală a pilelor și nepotismelor.
Mă obișnuisem cu locul II iar ai mei considerau că și așa era foarte bine. Doar eu nu înțelegeam. Doar eu simțeam nedreptatea asta fără noimă ca fiind insuportabilă. Din fericire, efectul ei a fost o ambiție continuă de a mă depăși indiferent de situație și condiții potrivnice care m-a format ca personalitate.

Locul II nu e despre înfrângere. Locul II este despre lupta și ambiție. Acest minunat loc II m-a însoțit întreaga viață în situații diverse și neașteptate. Aș putea dezvolta la infinit subiectul victoriilor mele personale și profesionale de pe locul secund .
Anul acesta am terminat studiile de master la ASE,. Ghiciți pe ce loc? :))) Evident pe locul II.  Faptul ca am fost a doua între absolvenții anul meu de studiu nu a mai constituit o surpriză pentru mine și nici un motiv de supărare.
Am zâmbit când m-am văzut trecută prima în fruntea listei de absolvenți (dintr-o eroare tehnica presupun) și mi-am dat cât de norocoasă sunt să fiu pe locul II .

art
Sursa: https://www.artmajeur.com/fr/ibara/artworks/8496919/handball-n-3-dessin-d-ibara-a-l-encre-rouge-et-sanguine-sur-papier-aquarelle-300gr-format-30cm-sur-42cm-jpg#images

Victoria nu este întotdeauna despre locul I. Simona Halep nu ajungea campioana de la Roland Garros fără înfrângerea din finala din 2017. Înfrângerile sunt cele mai bune lecții de viață pentru că te obligă să ieși din zona ta de confort și să lupți. Valabil mai ales pentru cei orgolioși și ambițioși.
Pentru ceilalți sunt doar fatalitati în fața cărora se resemnează. Tu alegi în ce categorie vrei sa stai. Victoria este a celor care luptă!

Voichita Ioana Bondor

Acest articol a fost scris pentru campania „Mingi în școli”, prin care viitorii campioni de handbal ai României vor primi echipamente sportive.

Reprezentativ

Odă ție, drag golan!

M-ai consumat precum o băutură rece în cea mai însetată zi.

Cu gesturi mincinoase și dezmierdări o mie, mi-ai luat bucuria de a trăi.

Apoi, fără să clipești, mi-ai aruncat un te iubesc !

precum salutul fals a doi străini.

În calculele tale gesturile astea aveau un rost,

un rost testat de atâtea ori, cu sute de femei.

Nici numele nu le mai știi, nici formele și nici ce chip aveau,

le-ai consumat pe toate cum s-a nimerit

și-n nebunia ta

asta a fost tot ce a contat.

Odă ție, drag golan,

pentru că mi-ai arătat ce înseamnă a respira minciuna,

degradarea ființei umane în feluri infinite,

egoismul de a fi doar pentru tine

și micimea  de a fi o umbră…

 

Deci, odă ție drag golan,

pentru ultimele mele iluzii destrămate!

Ai câștigat acolo unde mulți alții au eșuat.

 

 

Voichita Ioana Bondor

 

 

 

Reprezentativ

I want my kisses back from you

Plouă și îmi permit prostia de-mi dori și eu sărutările înapoi, la fel ca Matthew Koma. Patetic. Nu sunt genul care privește înapoi fără regrete. Nici genul care rămâne prietenă cu foștii. E o chestiune de orgoliu pe care nu mă omor să-i reconsider importanță. După iubire, prietenia are un gust amar ce nu-mi place. De ce să-l gust?

Nu-mi doresc gândurile bune ale foștilor, nici nostalgile venite din alte timpuri. Din orgoliu poate sau doar ca formă de apărare îmi doresc sărutările înapoi. Le-am pierdut și amintirea lor nu are nimic romantic. Dimpotrivă.

Pe vremea asta de iubit îmi permit luxul de a-mi dori săruturile înapoi. Și cuvintele de iubire împrăștiate în vânt, și mângăierile fără număr risipite aiurea, și imaturitatea de mă lăsă iubită de oricine. Le vreau înapoi!

Nu am nicio îndoială că au fost inutile. Efemeritatea lor mă agasează acum și mă face și mai mult să le regret. Tot bullshitul hedonist cu trăiește clipă mi se pare o glumă proastă. Atunci nu vrei decât să trăiești intens orice sentiment și orice plăcere. Te uiți în urmă și abia acum înțelegi cât de fără rost au fost. Din perspectiva celui care a trecut prin viața poți emite regretele astea infantile. Din altă perpectivă e imposibil.

Așa că, ascult ploaia și cer dreptul de a-mi primi înapoi săruturile. Se poate nu?

 

Reprezentativ

Baletul supreviețuirii

Nu am scris de multă vreme fără niciun motiv evident. De multe ori mi-am conturat ideile în articole și tot de atâtea ori am renunțat. Am regăsit însă multe din gândurile mele exprimate în textele altora, ceea ce mă gace să cred că universul nu a pierdut nimic prin tăcerea mea.

Am terminat de citit o carte deprimantă https://filme-carti.ro/carti/extinderea-domeniului-luptei-de-michel-houellebecq-69527/ , iar personajul trist și bolnav al cărții părea din filmul meu. Aceleași mimetisme obositoare, aceeași neputință de suporta diversitatea abrutizată a ființei umane, omniprezentă în universul meu existențial.

Să te retragi în munți sau să fugi cât mai departe de românia devin opțiuni dezirabile, dar nerealizabile pentru mine în acest moment. Te mulțumești cu ideea că vei merge în concediu undeva la mare și soarele și marea vor șterge sila existențială. Să mergi la mare pe voucherele statului psd-alde devine soluția salvatoare. Absurdul situației mă doare.

Extrapolând la pensionarii care vor primi bani mai mulți din luna iulie sau la bugetarii cu vouchere de vacanță și salarii mai mari, îmi dau seama cât de perfindă e abordarea pentru că se adresează nevoilor primare din ființa noastră. Câți dintre noi vom zice:

Eu nu vreau mită pentru a tăcea! Eu vreau dreptate, corectitudine, adevăr, respect în lumea în care trăiesc!

În lumea mea măruntă foștii chelneri devin directori generali, șoferii își angajează rudele ca funcționari publici și statutul de amantă e o mândrie absolută și rampă de lansare profesioanală. E o lume sinistră a non-valorii și a imposturii. O lume omniprezentă în care trebuie să trăiești în fiecare zi. Te adaptezi sau te rejectează ca pe un intrus.

Privesc vouchere de vacanță și caut oferte turistice. Îmi proiectez vacanța de vară și bula asta de oxigen sper să mă ajute. Iar mai apoi trebuie să-mi gândesc următorii pași de balet al supraviețuirii.

Voichita Ioana Bondor

 

 

Reprezentativ

De la extaz la agonie

Azi am plâns de două ori și nu sunt nevrotică. Am plâns de emoție la meciul istoric al Simonei Halep de azi. L-am trăi în picioare suferind pentru fiecare punct câștigat de fata asta minunată. M-am simțit mândră de lupta și tenacitatea ei ca și cum ar fi fost ale mele. M-am simțit mândră că sunt româncă alături de fata aceasta minunată.

Dar de ce să ne trăim frumos starea asta de bine și să nu revenim la grotescul realității noastre politice? Nu am putut să privesc spectacolul mitingului PSD decât 30 de minute și am simțit că mă sufoc. O firea isterică pe scenă, urlând niște texte prefabricate pentru o masă de manevră ce repeta ce i se spunea. Un dragnea adulat de mulțime și care se hrănește maladiv din această adorație tâmpă. Albul care-mi sugera nulitate absolută și uniformitate. N-am mai suportat spectacolul!

Asta e țara în care vor crește copiii mei?! Am plâns de disperare că sunt româncă contemporană cu acești oameni. Nu voi folosi judecăți de valoare. Nu cred că-și au rostul. Cuvintele sunt de prisos.

Țara mea aparține unor oameni care nu mă reprezintă. Pot face ceva? Nu cred sau cel puțin nu acum. Dar viața mea e doar una și am libertatea să aleg cum vreau să o trăiesc.

Rămășița acestei zile este imaginea Simonei sărutând trofeul Roland Garros 2018. În rest sper totul să dispară…

Reprezentativ

Mamma mia sau despre românii care știu face musical

Musicalul este un gen dificil, chiar dacă piesele arhicunoscute ale trupei ABBA sunt de mare ajutor. Traducerea lor în limba română pare frustrată uneori cunoscând piesele originale, dar per total a fost acceptabilă versificația.

Vocile ….aici ar fi multe de spus. Am reauzit-o pe Lori (Loredana Groza) într-o formă de zile mari. Tehnică impecabilă, joc actoricesc neașteptat de bun, iar glasul clar și puternic. Chiar și numai pentru prestația divei merită văzut acest musical!

În rest prestații modeste, stridente câteodată din lipsă de experiență și voci masculine, hai să zicem modeste.

Rotația asta de actori pe fiecare rol mi se pare o strategie de marketing foarte bună. Se vede că au avut buget consistent și au gândit să acopere orice risc și deplasările prin țară. Un spectacol profesionist care e capabil să-și scoată banii din vânzarea biletelor.

Showul incredibil de antrenant: lumini, dans, muzica trupei ABBA. Publicul cu chef de dans și aplaudat.

00000033307-b3e2-800x800-n-30fb65b7

Hai că a meritat ! Nu-l ratați dacă aveți timp și chef de muzică și dans.

Voichita Ioana Bondor

Reprezentativ

Sensul unui gest…

Unele gesturi sunt pline de sens. La unii mai mult decât la alţii, în funcţie de încărcătura emoţională pe care le-o dăm. Cât de mult contează momentul acela când vă ţineţi de mână cu partenerul? Pe o scală a treptelor de intimitate, unde situaţi acel moment?

Probabil printre primele gesturi de tatonare, aşa cum e şi firesc. Priviri, atingeri neutre, mâini, buze… şi ce mai urmează, din aproape în aproape.

Eu sunt atipică. Prin nu ştiu ce mecanisme interioare ale atingerilor din copilărie şi viaţa adultă am ajuns să trăiesc momentul acesta ca fiind momentul maxim de intimitate cu un alt om. Sunt ceva explicaţii psihologice, dar irelevante. Diferenţele ne fac unici şi frumoşi.

Pentru mine acel moment are o încărcătură maximă de semnificaţii. Înseamnă în primul rând, că am încredere în tine. Că te-am ales să fii lângă mine şi să fiu a ta. Gestul are şi rostul unei validări sociale importante pentru că îţi dau mâna mea în faţa celorlalţi. Cred că de aici şi sensul expresiei „a cere mâna” atât de mult folosită în limbajul comun, acela de a cere în căsătorie.

Pentru unii nu înseamnă nimic, pentru mine înseamnă enorm. Sufletul meu e acolo. Îmi vin în minte două momente diametral opuse legate de acest subiect, amândouă pline de sens.

O relaţie de concubinaj mult prea lungă şi mult prea grea şi un moment în care, într-un spaţiu public, căutam să mă prind de mâna lui. Îndepărtându-mi mâna mi-a spus sec:” timpul celor care se ţin de mână a trecut!”  Mă cunoştea prea puţin ca să înţeleagă că în clipa aceea mi-a respins sufletul. Limite umane!

Dar, îmi amintesc cu drag şi de omul care mă cunoştea atât de bine încât, în clipa în care l-am prins hotărâtă de mâna, mi-a şoptit la ureche „abia acum sunt sigur că mă iubeşti!”. Avea dreptate. Îl iubeam atât de mult încât credeam că locul mâinii mele era la el, pentru totdeauna acolo. O iluzie frumoasă.

Sensul unui gest…

Povestea unui model masculin de succes

M-am născut în anii 70 într-un oraș mic de provincie. Părinții mei, muncitori la singura fabrică de sticlă din localitate, mi-au ales un nume cu rezonanță biblică David, dorindu-și pentru mine un destin măreț. Vă imaginați reacția lor când le-am zis că vreau să mă fac model și să defilez pe cele mai renumite podiumuri de modă din lume. Tatăl meu, fie-ei țărâna ușoară, m-a luat ușor de umăr și mi-a spus:

Băiete, de ce-mi faci tu așa o rușine? Vrei să râdă vecinii de noi? Ce-o să le zic cunoscuților când m-or întreba ce lucrează fiul tău? O să-mi crape obrazul de rușine!

Mama săracă nu mi-a zis nimic, dar chipul ei de femeie simplă era umbrit de dezamăgire și tristețe. Așa că singura cale să-mi urmez visul a fost să iau drumul pribegiei și să ajung în capitală. În mintea mea de adolesecent rebel acolo era locul perfect pentru a-mi împlini visul. N-am să vă spun că a fost ușor, nici nu am să vorbesc despre câte dezamăgiri am avut sau de câte ori m-am simțit trântit la pământ de viață. Povestea mea nu e una lacrimogenă, ci una inspirațională: este povestea unui băiat din provincie care a devenit supermodel și a defilat pe podiumului celor mai mari case de modă din lume.

Anii au trecut, cariera mea la cel mai înalt nivel s-a încheiat, dar lucrez mai departe în domeniul modei ca repezentant artistic al unei mari companii de creație artistică. Pot să afirm azi că am atins, din punct de vedere profesional, culmi greu de imaginat și din această poziție îmi permit să observ că, de-a lungul anilor, interesul bărbaților față de produsele cosmetice și față de imaginea lor a crescut considerabil.

Trăim într-o lume în care felul în care arătăm chiar contează, indiferent dacă suntem femei sau bărbați. Imaginea vinde, imaginea e parte integrantă din construcția unui model de succes. De aceea cred că nu este deloc frivolă precuparea mea pentru îngrijirea pielii mele cu produse cosmetice de calitate. Se spune despre bărbați că îmbătrânesc mai frumos decât femeile, cu transformări mai puțin radicale de-a lungul timpului. Dați-mi voi să nuanțez afirmația: așa îmbătrânesc bărbații care au grijă de ei și nu se consumă în excese. 🙂

sursa: pinterest

Am testat de-a lungul timpului diverse creme, geluri, seruri, proceduri cosmetice care să-mi îngrijească pielea și mă declar un cunoscător fin al produselor de calitate. În ultimul an am ales să folosesc noua gamă de cosmetice pentru bărbați – Gerovital Men ale brandului Farmec, produse 100% românești, din dorința de a sprijini producătorii locali cu tradiție, precum brandul Farmec. Cel mai potrivit produs pentru tipul meu de piele este Crema antirid acid hialuronic Gerovital Men pentru că îmi revitalizează tenul , reduce ridurile fine și se absoarbe rapid, fără să lase senzația de ten gras. Acest efect miraculos se datorează elementelor active din compoziția sa: Ion-Moistᵀᴹ4Men, acid hialuronic pudră, lipozomal și vitamina E ce hidratează la suprafață și în profunzime pielea și îmbunătățește aspectul acesteia, protejând acidul hialuronic și fibrele de colagen și elastină din piele.

Imaginea mea de succes se menține cu destul de multă muncă în spate, o muncă ce a devenit parte integrantă din rutina mea zilnică. De aceea apreciez când efortul meu este susținut de un brand cosmetic românesc cu tradiție, ce comercializează produse de cea mai bună calitate. Pot supune că pe măsură ce timpul trece, devenim amândoi tot mai buni.

Când privesc în urmă, de unde am plecat și cine sunt acum, nu pot decât să zâmbesc vieții și să spun că sunt cel mai norocos bărbat de pe pământ. Iar drumul nostru împreună continuă…

  • acest articol că acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019